Amurgul bibliotecilor

Statisticile arată o diminuare drastică, cu aproximativ 50%, a numărului bibliotecilor din România, în intervalul 1990-2023. Bibliotecile școlare și cele publice (sătești, comunale, orășenești) se desființează în ritm accelerat. Singurele care par să reziste sunt bibliotecile universitare, dar ele sunt ținute în viață mai degrabă dintr-un motiv formal, obligația legală a fiecărei universități de a avea o bibliotecă.

Printre cauzele acestei evoluții dramatice se numără: scăderea natalității și, implicit, a numărului populației școlare; depopularea satelor și comasarea localităților; migrarea cititorilor spre mediul online, unde pot citi cărți digitale, fără a  mai avea nevoie de bibliotecă; dar mai ales reducerea apetitului pentru lectura unor texte ceva mai dificile și de o întindere mai mare (precum cărțile), în paralel cu creșterea dramatică a timpului alocat vizitării rețelelor de socializare online.

Discursul triumfalist din lumea bibliotecilor este din ce în ce mai anacronic. Lucrurile nu stau deloc bine, cel putin în parametri tradiționali. Realitatea, deloc roz, trebuie privită în față. Și din orice unghi am privi, aprope că nu găsim decât motive de îngrijorare.

Cifrele sunt descurajante. Înainte de toate, cele referitoare la dinamica numărului de biblioteci. În urmă cu doi ani, o știre publicată pe Răsfoiala, un site dedicat lecturii și bibliotecilor, transmitea că, din 2016 până în 2022, adică în șapte ani, în România au fost închise 1.500 de biblioteci (Realdo Tokacs, Câți cititori a pierdut România în ultimii ani și care este situația actuală). Știrea se întemeia pe informațiile oferite atunci de Institutul Național de Statistică. Între timp, același institut și-a actualizat statisticile și, în plus, ne oferă o situație comparativă pentru un interval mai lung, din 1990 până în 2023. Deocamdată, să ne uităm la numerele mari, adică să discutăm despre toate categoriile de biblioteci, de la cele sătești la cele universitare. Conform sintezei INS pentru intervalul 1990-2023, numărul de biblioteci din România a scăzut constant, de la 16.665 (în 1990) la 8.263 (în 2023). Adică s-a înjumătățit. Media este de 247 de biblioteci desființate anual. Dacă trendul se menține, adică dacă pe termen scurt nu intervine o minune (și nu avem niciun motiv să o bănuim măcar, oricât am căuta-o), foarte curând nu vor mai exista biblioteci deloc. Faptul că în lumea largă se petrece același fenomen, pe-alocuri cu nuanțe mai puțin dramatice decât la noi, nu are darul de a ne consola. Dimpotrivă.

Dacă ar fi să discutăm despre categorii, atunci vom observa, din datele aceluiași Institut Național de Statistică, diferențele de ritm. Cel mai mult au avut de pierdut bibliotecile publice (sătești, comunale, orășenești, județene): din 4458 de unități în anul 1990, au mai rămas doar 1853 în anul 2023. Adică au rezistat doar 41,5% din ele.

Mari, deși nu la fel de mari, au fost și pierderile în rândul bibliotecilor școlare: 10.029 de unități în anul 1990, doar 5.993 în anul 2023. Ceea ce înseamnă ca în zilele noastre mai funcționează doar 59,7% din bibliotecile școlare de acum trei decenii și jumătate.

Singura categorie în care înregistrăm o oarecare constanță este cea a bibliotecilor universitare. În 1990 erau 48 de astfel de biblioteci, care apațineau diferitelor instituții de învățământ superior. Înființarea frenetică de noi universități, mai ales private, în anii ’90, a atras și o creștere corespunzătoare a numărului de biblioteci specifice. Conform normelor de autorizare/acreditare, orice universitate trebuia, pe bună dreptate, sa dețină o bibliotecă. S-a ajuns astfel la vârful din 2004, cu 110 biblioteci universitare. De-atunci numărul a scăzut ușor, pe măsura desființării unor universități private, ajungând în 2023 la 90 de unități. Așadar o veste bună, într-un context mai degrabă catastrofic.

O a doua veste, de data aceasta doar pe jumătate bună, este cea privitoare la numărul total al cărților gestionate de bibliotecile din România. În ciuda reducerii la jumătate a bibliotecilor, numărul cărților a rămas relativ constant. În 1990, bibliotecile dețineau 154.852.000 de volume, iar în 2013 numărul acestora a ajuns la 153.346.000 de volume. O scădere cu doar 1.506.000 de volume (0.97%) este totuși o scădere.

Cifrele care, pe ansamblu, dovedesc o prăbușire, sunt de necontestat. Cauzele și interpretarea lor sunt cele mai dificile și lasă loc la opinii diferite. În privința bibliotecilor școlare poate fi invocată scăderea natalității și, prin urmare, a numărului populației de vârstă școlară. În cazul bibliotecilor publice, depopularea satelor, comasarea de localități etc. Totuși, ele nu explică amploarea prăbușirii.

Două alte cauze trebuie luate în considerare. Pe de o parte este vorba de scăderea dramatică a apetitului pentru cititul cărților în format tipărit. Aici s-a petrecut o migrare masivă a cititorilor spre literatura (științifică sau de divertisment) în format digital. Aceasta este disponibilă pe diferite platforme online, prin urmare, nevoia noastră de biblioteci este din ce în ce mai mică. Apoi, apetitul pentru lectură, în general, pare să fi scăzut, așa cum ne arată toate statisticile. Foarte mulți dintre noi petrec din ce în ce mai mult timp pe platformele de socializare și tot mai puțin timp citind o carte, fie ea și electronică. În această privință, agonia cărții face parte din același proces mai amplu de care aparține și agonia bibliotecilor. Vor dispărea complet acestea din urmă? Sau vor deveni altceva, de care lumea să aibă nevoie?

Articol publicat și în revista Lecturn, anul XIII, numărul 3 (51), iulie-septembrie 2025