România, ţara în care doar 1,4% dintre elevi se pregătesc să devină meseriaşi

Dacă interesul fabricilor de diplome a fost mai presus de interesul naţional, am ajuns în acest punct: doar 1,4% din totalul populaţiei şcolare se pregăteşte să devină meseriaşi. O aberaţie pentru care nu răspunde încă nimeni.

Este realitatea crudă pe care INS (Institutul Naţional de Statistică) a prezentat-o zilele trecute. Iată citatul din comunicatul de presă: „Învăţământul profesional a înregistrat cea mai semnificativă creştere (+24,3 mii elevi), ajungând la 50,8 mii elevi, dar fiind în continuare nivelul educaţional cel mai puţin reprezentat în totalul opulaţiei şcolare (1,4%).”

Şi ceilalţi 98,6% se pregătesc să devină ce? Teoreticieni? Filosofi, scriitori, artişti, ingineri, jurişti? Acesta să fie raportul corect între lumea meseriaşilor şi lumea teoreticienilor? Piaţa muncii oferă joburi în proporţie de 70% adresate meseriaşilor. Concluzia e limpede.

Un tractorist calificat, alţi meseriaşi de valoare câştigă până la 2.500 euro pe lună, argument ce ar trebui să atârne greu în favoarea Şcolii Profesionale.

Totul a pornit în 2003, când dna ministru de atunci, Ecaterina Andronescu, a desfiinţat Şcoala Profesională. Punând în locul ei „Şcoala de Arte şi Meserii”, dar tot cu finalitate absolvirea liceului şi accesul la facultate. Care Şcoală de Arte şi Meserii a fost şi ea desfiinţată definitiv în 2009. Abia prin Legea Educaţiei Naţionale din 2011 s-a reintrodus Şcoala Profesională. În 2003, România avea 270.000 de elevi înscrişi în Şcoala Profesională. Acum are 50.000 de elevi, în plină epocă de dezvoltare a industriilor şi agriculturii.

De ce această schimbare de macaz, ce poate fi caracterizată drept o conspiraţie împotriva educaţiei şi formării profesionale? Pentru ca toţi elevii, aveau sau nu resursele intelectuale necesare unui parcurs pretenţios, teoretic-conceptual, să ajungă printr-un bacalaureat fraudat să intre la facultăţi şi să îmbogăţească fabricile de diplome universitare.

Fără să intereseze pe nimeni dintre conducătorii Educaţiei că lasă economia fără meseriaşi. Între îmbogăţirea universităţilor, private sau de stat, şi calitatea forţei de muncă cerută de economie au prevalat interesele fabricilor de diplome. A rămas memorabilă declaraţia fostului ministru al Educaţiei, Mihail Hârdău: „Universitatea «Spiru Haret» şi alte universităţi controlează ministerul Educaţiei şi Parlamentul României.” Cum reuşeau acest lucru? Prin angajări fictive ale demnitarilor la aceste universităţi şi mituirea lor mascată prin salarii nemuncite. Niciodată autorii acestei adevărate conspiraţii n-au fost traşi la răspundere, pentru abuz în funcţie şi subminarea economiei naţionale.

Nici actuala organizare a Şcolii Profesionale nu este perfectă. Ar trebui ca indemnizaţiile acordate elevilor să fie mai mari, să existe stimulente fiscale pentru entităţile economice implicate în proces. Să nu vină companii germane la Braşov să ne înveţe cum se organizează Şcoala Profesională.

Liceele tehnice nu mai au bază materială de instruire practică şi maiştri instructori calificaţi. Singura modalitate de instruire practică eficientă este direct în unităţi economice, folosind baza de producţie a acestora şi posibilitatea angajării absolvenţilor după absolvire. Filiera tehnologică a liceelor nu este nici pe departe ce-ar trebui să fie. Elevii ajunşi aici cu medii foarte mici au întreite sarcini de învăţare: curricula teoretică, curricula tehnică teoretică şi instruirea practică. Prima sacrificată a fost instruirea practică şi, chiar şi aşa, la rezultatele de la bacalaureat liceele tehnice sunt sub orice critică, au cele mai mici procente de promovare. Iar 56 de licee au avut procent zero de promovare la bacalaureat în anul şcolar anterior.

Ar fi necesară o filieră tehnologică liceală, „liceu profesional”, cu mult mai puţină curricula teoretică (doar comunicare, inclusiv în limbi străine, informatică, educaţie pentru societate), finalizată cu un bacalaureat profesional, fără acces la facultate.

Abandonul şcolar masiv, circa 20%, îşi are explicaţia în faptul că şcoala nu mai ajută elevii să intre în piaţa muncii. În lipsa acestei motivaţii, de ce ar mai consuma tinerii şi familiile lor energie, resurse financiare şi efortul deplasării la şcoli, aflate uneori departe de casă? O mare vină o au şi părinţii, care încă n-au renunţat la iluzia că odraslele lor trebuie să ajungă neapărat „boieri”, şefi de firmă sau de instituţii. Când realizează greşeala, este de regulă prea târziu.

În concluzie. Politici publice înţelepte, în cazul nostru în Educaţie, este atributul unui stat, al unei clase politice cu viziune şi cu interesul naţional în minte. Dacă interesul fabricilor de diplome a fost mai presus de interesul naţional, am ajuns în acest punct: doar 1,4% din totalul populaţiei şcolare se pregăteşte să devină meseriaşi. O aberaţie pentru care nu răspunde încă nimeni.

Articol publicat şi în Adevărul.