1 Decembrie și vocația lucidității

Ziua naţională este în România ocazia de a etala pioasele locuri comune ale mediocrităţii politice. Memoria anului 1918 şi a miracolului de atunci este invocată, ritualic, de cei care nu mai au nimic în comun cu înaintaşii omagiaţi. Beţia de cuvinte este forma în care se manifestă ataşamentul faţă de naţiune.

 

Vocaţia lucidităţii este, în aceste ocazii festive, mai degrabă suspectă. Elanul flatării demagogice descurajează privirea care se întoarce spre sine. Celebrarea României Mari acoperă, oportun, îndoielile, eşecurile, neliniştile colective. 1 Decembrie 1918, golit de sens şi redus la un clişeu oarecare, încetează să mai fie altceva decât un pretext pentru parade militare şi şedinţe festive ale Camerelor. Tonul emoţionat şi înlăcrimat este imaginea însăşi a demagogiei contagioase.

Despre promisiunile neîmplinite ale lui Decembrie 1918, despre ipoteca dezvoltării malformate a centralizării, despre trauma lui 1940 şi despre coborârea în totalitarism, ce îi urmează, despre crime, complicitate şi tăcere vinovată, alegem să tăcem, spre a nu întrerupe această unanimitate a falsului patriotism. Rezoluţia de la Alba Iulia este semnul îndepărtat al unei speranţe care nu s-a întrupat niciodată: libertatea politică şi egalitatea în faţa legii au rămas înrămate în acest document, fără ca anii României Mari să le ofere şansa de a exista cu adevărat. Timbrul părinţilor fondatori de atunci are tonalitatea vizionară a celor care au ales demnitatea, în locul supunerii oarbe.

Cât despre România de după decembrie 1989, ea este, deja, mai întinsă cronologic decât intervalul României Mari. Cele trei decenii care ne separă de căderea comunismului se apropie, ca anvergură istorică, de evul comunist. Şi poate că ziua de 1 decembrie ne obligă să aşezăm, în cele din urmă, în faţa noastră, acea oglindă în care să ne privim, colectiv.

Căci paradoxul României de astăzi ţine de un regim al contrastelor. Pe de o parte, certitudinea încadrării euro-atlantice, ancorare care ne conferă siguranţa de sine niciodată atinse în anii interbelici. Pe de altă parte, marasmul politic care transcrie reţeau de complicităţi subminând, implacabil, statul nostru.

Aceste contraste sunt imaginea unei Românii care trăieşte, adesea, în timpuri diferite, diversă şi fragilă, complicată şi fragmentată. O Românie scindată între energia iniţiativei individuale şi letargia etatismului, o Românie în care stau alături asumarea libertăţii şi mediocritatea carierelor publice, o Românie ce juxtapune prosperitate şi mizerie atroce, o Românie în care instinctul cetăţenesc este anesteziat de oboseală şi de anxietate.

Despre trecutul României Mari şi despre prezentul României noastre avem datoria de a vorbi, în ampla conversaţie ce înseamnă patriotismul lucidităţii. Dincolo de frică, dincolo de demagogie, dincolo de nelinişte, putem să imaginăm, treptat şi tenace, un drum al libertăţii şi al demnităţii. Privirea în oglinda lui 1 Decembrie poate fi gestul modest de întemeiere al acestui posibil viitor.

Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Un comentariu

  1. Dan Plesoianu spune:

    Frumos, si corect!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.