Ţuţărul


Coaliţia de guvernare pare să transmită un mesaj de forţă, folosindu-l drept portavoce pe ţuţărul de la Justiţie.

 

Scenariul pare să fie de mult timp stabilit; ceea ce îi interesează pe cei de la vârful PSD-ALDE este îndepărtarea Laurei Codruţa Kovesi de la DNA, pentru a transmite un mesaj de forţă faţă de justiţie, pentru a demonstra că, dacă vor ceva cu adevărat, pot. Se mai lucra la regie asupra căreia, se pare, s-a căzut de acord, recent.

Tăvălugul a pornit după declaraţiile unui membru de partid, fostul deputat PSD Vlad Cosma, care acuză DNA că fabrică dosare, drept dovadă prezentând nişte înregitrări ale unor discuţii pe care susţine că le-ar fi avut cu procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea, de la DNA Ploieşti. Acuzaţiile au fost lansate – cu isonul ţinut, de la distanţă, de un alt fost deputat PSD Sebastian Ghiţă, cu probleme judiciare şi el – după ce, aflăm de la DNA, vreo două luni de zile a făcut, prin apropiaţi de-ai săi, şantaj la unii procurori anticorupţie, cerându-le să-i creeze lui şi tatălui său o situaţie favorabilă în dosarul în care aşteaptă sentinţa definitivă şi în care ambii au fost deja condamnaţi, în primă instanţă, la închisoare.

Sunt câteva indicii care duc spre ipoteza că doar decapitarea DNA a fost ţinta, nicidecum analizarea unor acuzaţii aduse la adresa unor de procurori ai DNA şi îndreptarea unor derapaje făcute în instituţie.

1. Dezvăluirile lui Vlad Cosma – căruia, se pare, i-a fost încredinţat rolul de deschizător al balului – au fost urmate de un cor al indignaţilor de partid. Înainte ca Inspecţia Judiciară să le dovedească vina celor doi procurori şi dnei Kovesi, s-a cerut apăsat, pe diferite voci, demisia acesteia de la DNA şi restructurarea „din temelii” a instituţiei.

2. Premierul Viorica Dăncilă le-a ţinut isonul, chemându-l pe Tudorel Toader de urgenţă din vizita de lucru în Japonia, pentru a lua măsuri privind conducerea DNA. În ce consta urgenţa? În nimic. Nu există argumente care să justifice întreruperea vizitei şi întoarcerea lui rapidă în ţară, atâta vreme cât situaţia nu impunea, din parte-i, nicio măsură imediată. O dovadă în acest sens a fost şi faptul că la conferinţa de presă pe care a convocat-o în ziua întoarcerii în ţară, tot sub auspiciile urgenţei şi ea, nu a avut nimic de declarat în afară de anunţul privind o viitoare conferinţă de presă. Probabil, nu era încă redactat raportul în baza căruia, peste o săptămână, declara ritos că se impune revocarea dnei Kovesi. Sau, poate, aripa ALDE din coaliţia de guvernare mai avea nişte revendicări la aripa PSD. Ceea ce pare cert în acest tablou e faptul că decizia eliminării din joc a Laurei Codruţa Kovesi era, oricum, luată. „Nu voi sesiza Inspecţia Judiciară. Consider că la acest moment nu mai este necesară sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru că dacă, aş sesiza, s-ar prelungi cu mult”, spunea Tudorel Toader. De altfel, acum nici nu a adus în discuţie acuzaţiile lansate de Vlad Cosma.

3. Raportul în baza căruia cere acum revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi – un fel de sentinţă cu 20 de capete de acuzare, printre care interviurile date prin presa străină, ce pun într-o lumină proastă România (da, în concepţia ministrului Justiţiei, aceste interviuri fac rău imaginii ţării, nu corupţia în sine, nu faptul că Puterea, al cărei expozant este, i-a dat a treia funcţie în Statul român unui politician condamnat definitiv la  închisoare cu suspendare) – pare o însăilare de texte culese din presa ostilă DNA şi, în general, de ani de zile, ostilă anticorupţiei. Nu se ştie cine a redactat acest raport. Se aude doar că ar fi făcut-o „nişte procurori”. În ce calitate şi la ce probe au avut acces sunt aspecte necunoscute. Şi irelevante în concepţia ministrului Justiţiei.

Cu toate acestea, în baza respectivului raport, ministrul Justiţiei cere revocarea procurorului-şef al DNA. Dar o face ignorând cadrul legal. Pentru că Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prevede că, în privinţa DNA, a DIICOT şi a Parchetului General, pot fi întocmite fie rapoarte proprii de activitate, fie rapoarte redactate în urma unui control făcut de Inspecţia Judiciară. Or, raportul din care a citit Tudorel Toader, la conferinţa de presă, fără a-l înmâna şi jurnaliştilor, nu se încadrează în nicio categorie. Raportul de activitate al DNA pe anul 2017 nu a fost încă făcut public. Iar un raport al Inspecţiei Judiciare nu a scos la iveală măsuri care să impună revocarea din funcţie a procurorului-şef. Secţia de Procurori  s-a pronunţat în privinţa activităţii DNA, în octombrie 2017, şi a decis că a fost eficientă.

Legal, mingea e acum în terenul preşedintelui Klaus Iohannis. Raportându-ne la declaraţiile de până acum, acesta nu o va revoca pe Laura Codruţa Kovesi. Ceea ce e posibil să-i atragă o suspendare. Chiar şi printr-o forţare a interpretării Constituţiei; PSD şi ALDE, coechipieri de puci în vara lui 2012, au experienţă în acest sens. E suficientă şi o perioadă scută, până la referendum, în care ţara toată să fie pe mâna lui Dragnea&comp., cu Călin Popescu Tăriceanu la butoanele Cotroceniului, ale serviciilor de informaţii, ale CSAT. În acest timp, ar putea fi trecute legile justiţiei în forma pe care o vor, ar putea fi schimbaţi şefii DNA şi Parchetului General şi, poate, chiar ai serviciilor de informaţii. Pare, deci, că prin această mişcare, coaliţia de guvernare a transmis, de fapt, un mesaj de forţă, folosindu-l drept portavoce pe ţuţărul de la Justiţie.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.