Suveranitatea mediatică şi politica abjecţiei


În clipa în care o televiziune de ştiri devine portavocea unui infractor de drept comun, al cărui monolog este transformat în manifestul politic al unui persecutat politic, al unui prizonier de conştiinţă, ideea de decenţă publică este contrazisă, dramatic, iar o întreagă ordine a firescului public este pusă în cauză, înlocuită fiind cu domnia suverană a abjecţiei complice.

 

A comenta despre viaţa publică din România este, din ce în ce mai mult, inutil şi irelevant, de vreme ce spaţiul de dezbatere este reprezentat de simulacrul grotesc al televiziunii de ştiri sau al reţelelor sociale. A comenta despre viaţa publică în România, evitând lătratul vulgar sau mesianismul de carton, este un act de franctiror, pierdut în noianul de zgomot al unei ere a dezordinii şi vulgarităţii.

Şi dacă Facebook oferă platforma pentru defularea abjecţiei anonime, revărsate prin denunţuri şi raportări de cont, televiziunea de ştiri este templul mediatic în care rapacitatea, manipularea şi complicitatea capătă aerul de respectabilitate al faptului cotidian.

Ceea ce platoul de televiziune propune, în regim de prime-time, este etalarea incompetenţei polivalente. Limba însăşi este sufocată de clişee şi de locuri comune -sărăcită şi mutilată, ea a devenit guturală şi ininteligibilă. Moderatorul este preotul acestei noi religii publice. Misiunea lui nu este de a media, de a stabili regulile jocului, ci de a interveni direct şi obscen, spre a promova agenda celor care îi dictează replicile şoptite în tăcerea căştii sale. O reprezentaţie grotescă, oferită unei naţiuni pe cale de a fi anesteziate.

Împotriva abjecţiei ridicate la rangul de politică editorială singura armă a decenţei este refuzul. Refuzul de a urmări, refuzul de a participa, refuzul de a gira un sistem care nu are altă menire decât pervertirea dezbaterii publice. Abjecţia televizată există doar în măsura în publicul o contemplă. Golul creat în jurul ei îi poate fi fatal.

Televiziunea a impus, în România, nu doar un tipar al politicii, dar şi un stil al prostiei contagioase. Abjecţia are drept pandant vulgaritatea. Aventurile sordide ale unor personaje oarecare sunt expuse, seară de seară, în foileton. Privirea este saturată de un urât intens, ce se hrăneşte din atracţia pe care o naşte la nivelul unei audienţe captive.

În cele din urmă, ieşirea din acest cerc al condiţionării mediatice este alternativa la adâncirea în marasm. Gestul retragerii complete, al ignorării, al despărţirii definitive mi se pare expresia unei elementare onestităţi. Spaţiul eliberat este cel al liberului-arbitru, al autonomiei care respinge, programatic, suveranitatea mediatică şi pe actorii ei. Asumarea decenţei începe cu acest pas. Dincolo de televiziunea de ştiri se află vastul domeniu al libertăţii.

 

Articol publicat și pe MarginaliaEtc.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.