Manifest pentru politizare


„Depolitizarea” este una din cele mai populiste teme de campanie. Urmată îndeaproape de „descentralizare”, dar despre eroarea cu descentralizarea cu altă ocazie. Dacă gândiți cu mintea voastră – și nu înghițiți pe nemestecate soluții populiste frumos ambalate – veți constata că soluția corectă (dar nepopulară) este fix cea opusă: politizarea funcțiilor de conducere.

 

Consider că ar trebui politizate următoarele funcții, prin numire făcută de premier sau ministru: ministru, secretari de stat, secretar general in ministere. Lista este incompletă, nu am făcut un repertoriu al tuturor instituțiilor. Nu sunt decis referitor la directorii generali din ministere (din experiența mea, mai degrabă nu), șefii de agenții, șefii structurilor deconcentrate (Inspectorat Școlar Județean, DSP, Direcția Muncii etc), prefect.

Pe cât de puternice sunt argumentele pentru politizarea posturilor de mai sus, pe atât de puternice sunt argumentele împotriva politizării posturilor cu valențe tehnice (directori din ministere, directori de școli, personalul executiv). Politizarea funcțiilor executive, înlocuirea oamenilor capabili tehnic cu activul de partid este, în mod evident, o chestiune foarte gravă care ar trebui aspru pedepsită. Iată motivele:

1. „Depolitizare” nu înseamnă, de fapt, nimic măsurabil, nimic concret pentru că în afară de râme, nimeni nu e apolitic. Cum măsurăm gradul de „politizare” al unei persoane? Punem în funcții doar oameni care nu au mers la vot? Ne uităm pe Facebook-ul lor și dacă acum 12 ani au scris un mesaj de susținere pentru politicianul X îl dăm afară pentru că nu e suficient de „apolitic”? Sau apoliticii noștri sunt mai apolitici decât ai lor? Dreptul la asociere în partide politice e garantat de Constituție și nu văd cum l-am putea lua unui șef de structură deconcentrată. Dacă mergem la extremul absurd, vă întreb: până la urmă de ce să nu fim conduși de expertiza aseptică a inteligenței artificiale?

2. Un ministru trebuie să poată să își pună în practică politicile pentru care Guvernul a fost învestit democratic. Închipuți-vă că Miclea e ministru, dar are inspectori pe care nu îi poate schimba, acoliți de-ai lui Liviu Pop sau Andronescu. Schimbarea e esența democrației, a fixa pe cineva într-o funcție de conducere e, așadar, prin definiție nedemocratic. Loialitatea pe verticala puterii față de programul de guvernare și guvernul democratic ales este esențială pentru bunul mers al lucrurilor. Închipuiți-vă că ministrul muncii dă un ordin pe care directorii județeni, pe care ministrul nu poate să îi schimbe, nu îl aplică „fiindcă nu vrea mușchiul lor”. Nici măcar abuz în serviciu nu e… Ministrul decontează politic neputința, în timp ce aparatul îi râde în nas…

3. Cei care vor „depolitizare” spun că vor în acele funcții „experți”. Or, ce exact înseamnă expert? Fără să fac o teorie a ceea ce e un „expert”, o să vă dau un exemplu: Cătălin Drulă. Un om despre care am scris numai de bine și un expert cert în infrastructură. Aș fi bucuros să fie ministrul Infrastructurii, ar fi fost un excelent comisar european. Prin ce diplomă poate demonstra că este „expert în infrastructură”, pentru că din câte știu are doctorat în IT și a lucrat în IT? Sau încă un exemplu: Vlad Voiculescu, despre care fanii spun că ar fi un excelent ministru al Sănătății. Are studii de specialitate? Nu, din câte știu. Are studii administrative sau științele educației? Nu, dar va ajunge viceprimarul Bucureștiului responsabil cu educația. Iată doar două exemple de oameni care pretind justificat la posturi ministeriale dar nu s-ar califica să conducă direcții județene pentru că nu sunt… experți. Treabă-i asta? Vi se pare logic? Mie nu. Andrei Pleșu a fost un excelent ministru de Axterne. A făcut vreo „școală de experți în relații internaționale”?

4. Cine face parte din comisiile de concurs dacă depolitizăm aceste funcții? Să fie clar, independență absolută și obiectivitate absolută nu există. Comisiile de concurs nu sunt și nu pot fi făcute din spirite pogorâte din rai. Da, pentru posturile executive, care necesită competențe tehnice punctuale, sigur că se pot da examene obiective. Legislație, chestiuni tehnice de specialitate. Dar, când conduci o structură, altele sunt competențele necesare. Să cunoști bine ministrul, secretarul de stat, colegii de la finanțe, pur și simplu pentru a fi performant ai nevoie de rețele de cunoștințe pentru a fi eficient.

5. Timpul e un factor esențial. Să zicem că un guvern nou, cu program ultramodern, tocmai e învestit. Dacă pierde luni bune cu concursuri, cu cunoașterea subalternilor sau altele asemenea… degeaba a câștigat alegeri, că nu poate face nimic. Priviți noii primari: intră în iarnă cu aparatele vechilor primari. Acestea sunt argumentele principale și, probabil, suficiente. Mai sunt și altele, cel mai important fiind că partidele nu au decât foarte puțini oameni cu competențe clare. Politizarea funcțiilor de mai sus ar duce, inevitabil, la profesionalizarea partidelor mari. Ne mai putem gândi și la lipsa actuală de răspundere pentru anumite numiri: adesea cei în funcție au ajuns prin concursuri desfășurate cu comisii prietenoase, iar liderii politici care i-au susținut, adesea mici vătafi locali, se ascund sub „dom’le, habar nu am, a câștigat concursul”. Dacă întreg partidul ar deconta pentru numiri neinspirate, responsabilitatea ar fi mult mai mare atunci când se fac respectivele numiri.

Nu uitați un lucru esențial: ipocrizia este cea mai toxică otravă politică. Este evident, după 30 de ani de vorbe și zero fapte, că singura depolitizare făcută în această perioadă e după principiul „apoliticii noștri sunt mai apolitici decât ai lor”. Așadar e sănătos să ieșim din această ipocrizie și să ne asumăm clar răspunderea pentru treburile țării. Altminteri, de fiecare dată când un șef dă chix major, guvernul se va ascunde după „a fost numit de precedentul guvern și nu l-am putut schimba pentru că… legea”.

Este, pe de altă parte, evident că diferite modele se aplică în diferite stadii de dezvoltare ale unei țări. Dacă trebuie schimbate din temelii sisteme, așa cum e cazul în România acum, e limpede pentru orice minte luminată că asta se poate face numai de sus în jos, deci politic. Dacă însă e nevoie doar de gestionat o situație bună, depolitizarea poate fi o opțiune.

Una peste alta, duminică vom vota din nou, după o campanie în care nu s-a discutat nimic important și în care vi s-au vândut, iar teme populiste reîncălzite. Nu s-a discutat nimic despre poziționarea României într-o lume în rapidă schimbare. Nu s-a discutat nimic despre energie, despre amenajarea teritoriului, despre depopularea ireversibilă a satelor, despre demografia catastrofală, despre nivelul scăzut al cercetării. Despre educație… ce să mai vorbim: singurul eveniment important a fost spectaculosul anunț guvernamental că vor risipi banii europeni din educație…  pe betoane… Să le spună cineva că Ferdinand, în 1923, a fost mai deștept ca ei, când a spus că „nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domneșe într-însa”.

România are nevoie de spirite luminate, deschise, inteligente. Din păcate nimic din ce am văzut în această campanie nu a deschis orizonturi în acest domeniu. Așa că… noapte bună, România.

 
P.S. Nu uitați: Uniunea Europeană a fost construită prin decizii politice majore. Azi observăm o deconstrucție a Uniunii Europene tocmai pentru că deciziile prin care e condusă sunt luate de „experți” care au ajuns să determine decisiv deciziile politice.

 

Articol publicat și pe blogul lui Daniel Funeriu.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.