Selfie. Ce-i nebunia asta?
A pune în circulație publică o imagine personală luată cu telefonul, de regulă nu foarte avantajoasă din cauza distanței reduse, a devenit o practică extrem de populară, grație facilităților incredibile ale tehnologiei, a ușurinței cu care se poate capta și transmite o imagine.
În iulie 2015, rețelele de socializare s-au umplut de selfies postate de mii de spectatori la concertul lui Robbie Williams, de la București. Numeroși participanți au vrut să își ateste prezența și satisfacția de a fi fost acolo. Avalanșa de imagini luate cu telefonul, agățat sau nu de bățul telescopic special inventat pentru selfie, l-a făcut pe un mucalit să se întrebe pe Facebook „dacă eu n-am un selfie de la concert, înseamnă că e ceva în neregulă cu mine?“. Extinderea epidemică a selfies a fost stimulată de însuși starul pop, care le-a transmis fanilor un mesaj selfie-video, echipat în chiloți: „Robbie Williams aici, în casa mea, cu bățul pentru selfie. Nu mi-am imaginat că voi folosi așa ceva vreodată. Dar, iată: «Hei!». Abia aștept să vă distrez săptămâna aceasta, vineri, în București“. Promovarea a avut efect: biletele s-au vândut, iar fanii au urmat modelul.
Practica autoreprezentării prin imagine digitală – foto sau video –, cel mai adesea destinată difuzării pe rețele sociale, nu poate rămâne în afara interesului cercetărilor media, sociologiei, psihologiei, antropologiei etc. Există statistici și cărți despre fenomenul selfie, care indică „eroziunea click cu click a culturii generale“, spun într-un studiu Theresa M. Senft, de laUniversitatea din New York, și Nancy K. Baym, de la Microsoft Research. Anvergura fenomenului depășește estimările: Google raportează în 2014, la nivel global, numai pe modele de echipamente Android (telefon, tabletă etc.), 93 de milioane de selfies pe zi! Pentru majoritatea cercetătorilor, indicatorii unei autoreprezentări tip selfie sunt: tânăr, conectat, atras de divertisment. Statisticile Samsung arată că o treime dintre cei care se postează sunt tineri între 18 și 24 ani, dintre care 52%, femei. 48% din poze ajung pe Facebook, 27%, peWhatsApp și doar 8 – 9%, pe Twitter, respectiv pe Instagram. Proiectul SelfieCity încearcă să evalueze relația dintre spațiul cultural și frecvența acestui tip de comunicare, iar primele rezultate arată că fetele din Moscova sunt active în proporție de peste 80%, în timp ce la Berlin și New York, doar 60% sunt postări feminine.
A pune în circulație publică o imagine personală luată cu telefonul, de regulă nu foarte avantajoasă din cauza distanței reduse, a devenit o practică extrem de populară, grație facilităților incredibile ale tehnologiei, a ușurinței cu care se poate capta și transmite o imagine. Pe rețele, utilizatorii au altă conduită decât telespectatorul sau scormonitorul pe Internet. Cel mai adesea nu sunt dispuși să aprofundeze, ci „ciugulesc“ frugal informație și divertisment și trec mai departe, la următorul mesaj superficial, jucăuș, de la „prieteni“. Tinerii, dar nu numai ei, nu-și bat capul cu chestiunile convenționale de identitate, de regim privat/public, ci se promovează ușor, rapid, vizând notorietăți de o clipă și vizibilitate instantanee. Dorința ieșirii din anonimat, nevoia de atenție sunt, în fond, tot chestiuni de identitate.
S-a încercat o explicare a fenomenului în termenii patologiei sociale, ai unui narcisism amplificat de o slabă stimă de sine a adolescenților, dar teoriile acestea sunt intens combătute de cele care pun în centru percepția sinelui ca personaj autentic, o figură, un corp, o persoană care se arată celorlalți, care se declară martoră la evenimente, interpelează, face haz sau vrea să transmită un mesaj de avertizare. Dincolo de strategiile de marketing politic și de PR-ul celebrităților care includ deliberat și difuzarea de selfies, tinerii și alte categorii de cetățeni invizibili social exersează o formă de exprimare liberă, contestând prin autopromovare inaccesul la notorietate, la importanță socială. Toate acestea, fiindcă oricine poate avea, în lumea civilizată, un smartphone.
Nebunia modei selfie, uriașă în Australia, SUA, Canada, a contaminat și lumea politică la nivel înalt. În decembrie 2013, premierul danez, Helle Thorning-Schmidt, își făcea un selfie cu președintele Barack Obama, acesta fiind considerat „selfie-ul anului“, dar și un potențial„Selfiegate“, cum l-a numit New York Times. Nici sobrul premier britanic, David Cameron, n-a ezitat să se fotografieze cu propriul telefon la funeraliile lui Nelson Mandela. Mass-media a circulat în milioane de secvențe imaginile. Tabloidizarea și trivializarea presei împing lumea la abandonarea convențiilor și a eticii tradiționale, care reglau percepția comportamentului just, decent, onorabil. Un selfie nu-i un păcat, chiar dacă e seminud. Considerat și un „artefact digital“, BestSelfie a ajuns anul trecut în expoziție la galeriile Grinberg din capitală. Autoportretele lui Brâncuși, fotografiate în atelierul de la Paris, ar fi cele mai glorioase selfies din arta românească, iar filmul cu acest titlu regizat de Cristina Iacob a luat deja un premiu de debut. Pe Facebook s-a inventat pagina Selfie România, o invitație dedicată „celor care sunt și știu că sunt simpatici și au curajul să arate asta“. Poftim!
Articol publicat şi în Revista 22.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
