Cristian Preda şi Ordinul Iepurilor Regali din Londra


Încă de când am aflat, cu destule zile în urmă, că profesorul universitar (şi europarlamentarul) Cristian Preda e chemat în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României, ca să dea socoteală pentru ceea ce un denunţător (încă anonim, deşi presa a aflat cam din ce partid face el parte) numeşte „defăimare a ţării” (?!), m-am pornit, în mai multe rânduri, să scriu ceva pe tema asta.

 

Una din variantele de text de protest – care, de fapt, e aproape gata – e inspirată în chip aproape direct de descrierile din Salammbô, romanul lui Flaubert. Doar că acţiunea din textul meu nu se petrece la Cartagina, ci pe malurile Dâmboviţei – descriu acolo cum ar putea arăta, eventual, o sărbătoare câmpenească  babană, organizată de nişte „oameni de bine” destoinici, cu ocazia „pedepsirii exemplare” a lui Cristian Preda, un soi de „duşman al poporului”, în mintea unora. Am renunţat, în final, la paginile-n cauză, în special pentru caracterul lor vădit baroc: printre meandrele poate prea îndelung migălite ale scriiturii, mai că ne-am fi confruntat cu riscul de-a uita cât de crunt (politiceşte vorbind) e, de fapt, subiectul despre care vorbim aici.

Într-o altă variantă, la care de asemenea am renunţat, până la urmă, făceam un inventar (destul de compact, de altfel) al „cadourilor” pe care le-aş livra, cu mare drag (şi pe diverse traiectorii, precum şi cu variate viteze), multora dintre cei care îl vor judeca, pe 28 martie, pe Preda: enumeram în special multe-multe roşii (zemoase, dacă se poate), precum şi câteva duzini bune de ouă. Ca şi nişte castraveţi zdraveni – toate astea, să fie clar, produse vestite pentru faptul că, folosite în chip potrivit, fac tare bine la ten (vezi, între altele, numeroasele articole referitoare la măşti de pus pe faţă, publicate în reviste de tipul Unica, de exemplu). Dar, până la urmă, chiar n-are sens – mi-am zis, după ce-am citit ceva mai bine lista celor care-l vor judeca pe Cristian Preda – să stric aiurea atâtea roşii şi atâtea ouă: mai bine fac din ele o omletă uriaşă şi gustoasă tare, şi o salată la fel, numai bune (dacă găsesc şi nişte pâine proaspătă, eventual de-aceea adusă tocma’ din Ardeal) pentru mulţi dintre prietenii mei adevăraţi.

Aş mai fi scris, de fapt, şi despre trista lipsă de solidaritate a lumii universitare faţă de Cristian Preda, în cazul care se profilează acum: cel al tentativei de a-l batjocuri public pe un român, doar pentru că acesta a îndrăznit să critice, în chip repetat şi de la o tribună influentă, un Guvern pe care îl consideră abuziv. Dar, la naiba, chiar n-are sens să vorbesc despre solidaritatea universitară: oricine-şi aduce aminte, de exemplu, câte basculante pline cu tot soiul de şefi de universităţi – unele private, altele de stat – au semnat, recent, absolut jenanta scrisoare de susţinere a unui înalt demnitar de partid, nu poate să mai aibă vreun soi de iluzii legate de un asemenea subiect cum e cel pe care-l discut aici. E mai degrabă uimitor că s-au găsit, până la urmă, cel puţin câteva duzini bune de oameni din mediul universitar (mă refer aici la cazurile pe care le ştiu eu, în mod direct) care să-şi exprime în mod deschis revolta în cazul de faţă, decât faptul că alte mii bune de universitari tac mâlc, chiar şi acum (poate din inconştienţă, poate din calcul meschin şi nemernic, poate din pasiune nespusă pentru „poziţia ghiocelului”, poate în speranţa că, de fapt, le-o pica şi lor ceva, poate din simplă laşitate, poate din indolenţă, cine mai ştie?)

La lipsa evidentă de solidaritate cu Cristian Preda a celor mai mulţi oameni de la vârful spectrului politic românesc nici nu are, zic eu, vreun sens să mai fac trimitere. Cui, şi din care partid de la noi, îi mai pasă, dar nu în chip mimat, ci pe bune, că-s nişte rânduleţe-n Constituţie care, iată, vorbesc în mod explicit despre „libertatea gândirii şi a opiniilor”, o libertate ce nu poate fi îngrădită „sub nici o formă” (vezi art. 29)? Şi pe care dintre politicienii noştri de toate culorile chiar îl interesează, oare, că există în aceeaşi Constituţie şi prevederi clare, referitoare la „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor”, libertate care e definită ca fiind absolut inviolabilă (art. 30)?

Ce-am învăţat dintr-un text al soţilor Montefiore

Exact când părea că, nu-i aşa, aş fi eşuat, din varii motive, în mai toate încercările mele de-a scrie, cu obidă multă (chiar dacă în chei şi cu nuanţe diferite) despre aberaţiile şi abjecţiile cu care are a se confrunta acum Cristian Preda, am găsit un impuls nesperat. Într-o carte scrisă de Simon Sebag Montefiore şi de soţia sa, Santa Montefiore. Habar nu am câţi dintre voi aţi citit ceva scris de Santa Montefiore (eu, unul, prefer constant The Mermaid Garden, carte publicată în mai 2011, dacă ţin eu bine minte). Dar, sunt sigur, destui dintre voi ştiţi deja pe Simon Sebag Montefiore, şi încă bine: fie din Tânărul Stalin, fie din Romanovii: 1613-1918, fie din Ierusalim. Biografia unui oraş, fie din Stalin. Curtea Ţarului Roşu, fie din Discursuri care au schimbat lumea, fie din Ecaterina cea Mare & Potemkin. O poveste de dragoste imperială.

În 2016, soţii Montefiore au publicat o carte ce-a fost tradusă, anul trecut, şi în limba română: ea se numeşte Ordinul Iepurilor Regali din Londra şi, spun Santa şi Simon Sebag, povestea în cauză le-a fost inspirată chiar de fiul lor, Sasha, pe vremea când acesta avea doar şase ani. Inutil să spun, volumul acesta e numai aparent unul pentru copii; în realitate, el este (şi încă din plin) şi pentru oameni mari (dacă nu cumva mai ales pentru oameni mari). În cartea-n cauză, unul din personajele importante este „Horatio, bătrânul iepuroi cenuşiu” care „niciodată nu mai doarme liniştit”. Acesta îi spune, între altele, unui alt iepure (unul cu mult mai tânăr, cu „umerii înguşti”, „mic şi slăbănog”; şi care poartă numele de Shylo Coadă-Arămie), venit pe neaşteptate în vizită, că „frica se naşte din ignoranţă”.

Ce înseamnă, în cazul de faţă, „frica se naşte din ignoranţă”

Până la urmă, şi (sau, poate, cu prioritate) despre asta – despre frică, şi anume aceea care se naşte din ignoranţă – vorbim în cazul iminentei „judecări” a lui Cristian Preda de către mai sus numitul Consiliu de Onoare al Ordinului Steaua României. Unei părţi importante dintre cei care se află acum „la butoane”, peste tot în ţara noastră, le e frică, de fapt, de Cristian Preda. După cum le este (şi subliniez asta) frică şi de oricine altcineva care critică – şi anume în chip coerent şi consecvent – actuala guvernare. Iar „procesul” pe care unii şi alţii i-l înscenează acum lui Cristian Preda e, vădit, unul cu miză politică foarte clară: să priceapă cât mai mulţi, dracu’ să-i pieptene de protestatari, că e bine să-şi ţină guriţa de tot pecetluită. Iar frica de care vorbesc e una născută, în cazul multora dintre cei care ne conduc acum, nu din orice fel de ignoranţă, ci din multă ignoranţă.

Să fac o listă foarte scurtă, ca să te lămuresc cam ce înseamnă, în termeni măsurabili, multă ignoranţă: vorbesc, de exemplu, despre ignoranţa bubuitoare a unor personaje politice cum e şi cel propulsat, recent, până foarte sus în structurile executive ale României, dar care crede – culmea! – că Iranul şi Pakistanul ar fi în Uniunea Europeană; acelaşi personaj vorbeşte, cu patos, despre faptul că (şi citez textual) „echipa care am venit vor găsi soluţii”; vorbesc aici şi despre ignoranţa altor personaje de soi, din aceeaşi mare familie politică, între care şi unul care crede că e absolut corect (logic şi gramatical) dacă vorbeşte (şi anume nu la vreun şpriţ prelungit, atunci când limba se mai încurcă, ci în postură cât se poate de oficială) despre „această ţinut”, despre „această transfer”, despre „prima treime a întregii promoţii care au terminat Universitatea”. În fine, e vorba, în acelaşi mare partid politic, şi despre existenţa unor tineri (asta-i şi mai îngrijorător, de fapt, fiindcă ei sunt nimic altceva decât garanţia sinistră că viitorul ar putea fi, pentru noi toţi, încă şi mai rău decât prezentul) care fie afirmă că social-democraţia „e de dreapta”, dar şi că fascismul „e de stânga”, fie se bucură – şi-ncă tare! – că Lucreţiu Pătrăşcanu tocmai s-ar fi înscris în partidul lor şi ar dori să şi candideze, mintenaş, pentru o funcţie în organizaţia naţională de tineret  (pentru cine nu crede aşa bazaconie, ataşez aici un link; uitaţi-vă cu ceva atenţie, la primele 3 minute şi vreo 20 de secunde, apoi uitaţi-vă şi la minutele din final, ca să vă înspăimântaţi încă şi mai tare, atunci când veţi constata că şi în Opoziţie, nu doar la Putere, lipsa de cultură elementară e, de fapt, la mare cinste).

Acestea fiind zise, lucrurile-s cât se poate de clare, cred eu: până la urmă, lui Cristian Preda i se trage, acum, între altele, şi din prea multă coerenţă şi consecvenţă a ideilor, dar mai ales din prea multă cultură. Cultura asta-i deranjantă tare pentru unii care se tem groaznic şi de geografie, şi de logică, şi de bietul acord grammatical, şi de istorie, şi de orice altceva miroase a carte multă, a ceva mai multă şcoală făcută pe bune, a ceva mai multă bibliotecă (şi anume una citită, carte cu carte, din scoarţă-n scoarţă). Teama cruntă de cultură, asta pot înţelege, de fapt (chiar dacă doar cu obidă foarte multă, repet; precum şi cu revoltă care creşte, şi creşte, şi creşte): a mai existat, de fapt, nu demult, tot pe la noi, prin Europa, un partid politic (şi anume unul mărişor şi influent, precizez asta) care-avea în frunte nişte domni ce spuneau, dar ceva mai direct decât o fac astăzi unii politicieni de pe la noi: „Atunci când aud de cultură, îmi vine să trag cu pistolul”.

În aceste condiţii, chiar nu mă îndoiesc – absolut deloc, de altfel – că, pe 28 martie, exact frica asta născută din ignoranţă multă o să încerce, din răsputeri, să-i închidă gura, dacă poate, lui Cristian Preda, atunci când acesta se va prezenta în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României. Rămâne să vedem, desigur, în ce măsură această tentativă (absolut impardonabilă, să fie clar!) de a sugruma libertatea de expresie va şi reuşi.

 

Articol publicat şi pe blogul florindiaconu.com.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.