Să vindem castraveţi la grădinar!

Noi am tăiat banii de cercetare, reducem finanțarea pentru universitățile performante, iar în topul EU Innovation Scoreboard suntem codaşii Europei, dar vom arăta noi Consilului UE leadership, la anul.

 

România va avea Președinția Consiliului Uniunii Europene, în perioada ianuarie – iunie 2019. Ne-a pus Dumnezeu mâna în cap! Coaliţia de guvernare PSD-ALDE îşi freacă mâinile şi organizează sindrofii în care arată un leadership adevărat.

Iată ce afirma recent, cu mândrie patriotică, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu: „Cercetarea și inovarea reprezintă domenii în care România are un potenţial foarte mare de dezvoltare. Beneficiem de institute de cercetare competitive, comunităţi academice dinamice, studenţi valoroşi și profesioniști redutabili, cu o mare capacitate de inovare.

De altfel, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene va acorda o atenție sporită cercetării și inovării. Printre tematicile de interes, rezultate în urma mai multor runde de consultări cu instituțiile publice, dar și a dezbaterilor cu partenerii asociativi, sindicali, patronali și din mediul academic, se numără și inițiative privind cooperarea regională în domeniul cercetării științifice, digitalizarea transporturilor sau promovarea parteneriatelor strategice europene pentru înalte tehnologii bazate pe laseri de ultra-înaltă putere…”

Bună treabă, adică noi am tăiat banii de cercetare până la 0,18% din PIB şi am renunţat la evaluatorii internaţionali, reducem finanțarea pentru universitățile performante, iar în topul EU Innovation Scoreboard (EIS) suntem codaşii Europei (mult în urma unor ţări non-UE, precum Turcia, Serbia, Macedonia) dar le vom arăta noi leadership la anul.

 

Articol publicat și pe MarginaliaEtc.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.