Reductio ad hitlerum

Prizonier al formulei leniniste „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!”, Radu Jude nu admite altă opinie și altă perspectivă decât aceea a universului mărginit din care face parte, care-l premiază și răspremiază. Nici asta n-ar fi mare bai. Dar începe să devină o problemă atunci când împricinatul iese din zona neutralității artistice și împarte lumea în ulii și vrăbii, așa cum o face într-un recent filmuleț.

 

Radu Jude e un regizor român de film și teatru. La patruzeci și trei de ani, se poate mândri cu o prezență amplă în cadrul unor festivaluri, când ca membru în jurii, când ca multiplu premiat. O știre recentă ni-l înfățișează în postura de unic regizor român care participă la Berlinala din acest an cu trei producții. S-or mai fi aflând, nu zic, și alți regizori străini în această postură, dar, pentru un român, faptul merită subliniat și salutat. Dl Jude are, așadar, toate motivele să fie un om mulțumit, ba chiar și unul orgolios – așa cum se și declară într-un comentariu de pe un site de știri, ziare.com, unde își laudă singur realizările.

Mă întreb însă de ce-o fi simțit dl Jude nevoia să-și afirme bombastic valoarea? Nu i-a contestat-o nimeni. Ba chiar am impresia că prea puțini se sinchisesc de ea. Succesele dlui Jude sunt, deocamdată, doar „de stimă”, cum se spune. În străinătate, spectatorii n-au prea luat cu asalt sălile de cinema ca să-i vadă filmele. Dar chiar și aplauzele în cerc închis tot reprezintă ceva într-o „cultură minoră”, cum zice domnia sa. Eu aș spune doar „cultură mică”, încă în curs de dezvoltare –, dar e o chestiune de optică. Într-un fel se văd lucrurile din piscul elitist unde s-a cățărat cu vioiciune dl Jude, altfel se văd de la nivelul unor piticanii culturale, cum îi califică acesta pe criticii săi. Ba chiar – dovadă că la mijloc e ceva obsesional –, oricine îndrăznește să se refere la activitatea domniei sale e un extremist de dreapta – și încă unul jigărit, neluat în seamă nici măcar de website-ul inițiat de Andrew Breitbart, conservatorul american care a băgat spaima în stângiști.

Realitatea e că dl Jude beneficiază până în acest moment doar de ceea ce se numește „succes de festival”. În cele mai multe cazuri, e vorba de o validare intra-generațională. Nu-i neg abilitățile, priza la jurii și la critica de specialitate. Încerc doar să calibrez, cu ochii unui intelectual pricăjit, dintr-o „cultură minoră”, lucrurile la dimensiunea care mi se pare a fi cea reală. Să fie limpede: dl Jude nu e nici Cristi Puiu, nici Cristian Mungiu, nici Nae Caranfil. În timp ce numele menționate s-au remarcat prin încercări originale de a înțelege dilemele profunde ale existenței, dl Jude bifează conștiincios teme ideologice la modă. El e, deocamdată, autorul lui Aferim!, pelicula prin care filmul românesc s-a racordat violent la poncifele corectitudinii politice.

Cam asta știam despre dl Jude până săptămâna trecută. Între timp, am descoperit că domnia sa e și un ideolog necruțător. Din punctul meu de vedere, dl Jude poate fi orice, chiar și un extraterestru din Galaxia Florii-soarelui. N-am nicio problemă cu identitățile. Nici măcar cu cele intelectuale. În această chestiune, învățătorul meu e Isaiah Berlin. Dar, se vede treaba, dl Jude nu poate dormi de grija diverselor „deviaționisme”, reale sau prezente doar în imaginația domniei sale. Prizonier al formulei leniniste „Cine nu e cu noi e împotriva noastră!”, nu admite altă opinie și altă perspectivă decât aceea a universului mărginit din care face parte, care-l premiază și răspremiază. Nici asta n-ar fi mare bai. Dar începe să devină o problemă atunci când împricinatul iese din zona neutralității artistice și împarte lumea în ulii și vrăbii, așa cum o face într-un recent filmuleț.

Iar lucrurile iau o turnură de-a dreptul îngrijorătoare atunci când dl Jude asociază demersurilor sale și instituții precum Comisia Europeană și Institutul Cultural Român. Participarea financiară a acestora nu reprezintă mare scofală – 2000 de lei (în care sunt incluse cheltuielile de montaj și traducerea). Ceea ce sugerează că, deocamdată, dl Jude n-a dat lovitura la Box-office și că încă joacă la mese mici. Dar ea e simbolică pentru felul în care diverși operatori culturali cu agendă politică au luat cu asalt instituțiile finanțatoare de proiecte care-ar trebui să fie exclusiv culturale. Mais, passons!

Despre ce este vorba? Regizorul a profitat de o inițiativă lăudabilă a ICR, și anume, ca în perioada pandemiei să dea artiștilor posibilitatea de a se exprima, scoțând la concurs mai multe proiecte. Unul dintre ele s-a desfășurat în cadrul Festivalului Filmului European. Produsul „cultural” al dlui Radu Jude constă într-un filmuleț de patru minute și câteva secunde, pe care cineva, generos, l-a numit „cine-eseu”. În realitate, e un clip publicitar politic sută la sută. El nu propune un dialog. Este conceput ca denunț, rechizitoriu, înfierare: ca grup social, „oamenii de cultură” sunt blamați pe motiv că adoptă și propagă poziții extremiste, rasiste, fasciste.

Montajul dlui Jude e alcătuit dintr-o succesiune de episoade, după cum urmează:

1. Un fragment dintr-un interviu luat de Günter Gaus, în care Hannah Arendt își manifestă – cel puțin în „tăietura regizorală” a dlui Jude – disprețul față de intelectuali: aceștia ar genera numai și numai idei periculoase, extremiste, naziste, rasiste. În realitate, Hannah Arendt discuta chestiunea unui „non-intelectual”, criminalul nazist Adolf Eichmann, în cadrul teoriei sale privitoare la „banalitatea răului”. Amatorismul intelectual și primatul ideologic i-au jucat d-lui Jude o festă urâtă de tot. În loc să înțeleagă despre ce vorbește Hannah Arendt, o ia prizonieră a propriilor obsesii.

Marius Stan, comentând demersul, sesizează frauda la care recurge autorul denunțului intitulat Stimați oameni de cultură: „Probabil că dacă ar fi trecut și prin reflecțiile Hannei Arendt despre Little Rock, regizorul s-ar fi grăbit să-și schimbe sursa de legitimare pentru că, nu-i așa, ce rost ar mai fi avut partea a doua a colajului? Neștiind însă mare lucru despre Hannah Arendt, el se bucură precum un copil de materialul găsit la liber pe YouTube și-și adâncește opera de insinuare nu printr-un «spațiu al reflecției», ci printr-o decizie apodictică: intelectualii sunt de rahat! Asistăm, astfel, la nașterea unui nou gen: scurt-linșajul!” Așadar, nu pentru Hannah Arendt intelectualii reprezintă o specie respingătoare și nefrecventabilă prin definiție, generatoare de extremisme, ci pentru Radu Jude!

2. „Hodoronca-tronca”, vorba Oanei Pellea, filmulețul continuă cu imaginea de-acum faimosului „aeroport din Țăndărei”, gluma prostească, de un indescriptibil prost-gust, care i-a atras lui Vladimir Tismăneanu acuzația de „rasism” – o acuzație aberantă la modul absolut: sosise momentul plății polițelor de către indivizi care nu-i vor ierta lui Tismăneanu în vecii vecilor faptul de a fi produs monumentalul său Raport de condamnare a comunismului în România.

3. Secvența următoare e o bălmăjeală dojenitoare la adresa celor care l-au apărat (e adevărat, unii cu argumente ridicole) pe politologul american de origine română. Într-o șarjă care s-ar fi vrut sarcastică, dar care nu e decât auto-incriminatorie (ce să-i faci, când stilul nu se ridică la înălțimea ideologiei, tortul de frișcă îți vine în nas, ca în filmele cu Stan și Bran!), dl Jude propune propria contribuție la rasismul intelectualilor: „În calitate de om interesat de cinema, consider că o altă referință ar fi fost și mai tare. [Urmează o trimitere la un film al lui Pier Paolo Pasolini, n.m., M.M.] Ar fi fost o triplă victorie: logică – e chiar o cioară, nu un pescăruș, estetică – pentru că Uccellacci e uccellini e mai puțin mainstream decât Păsările, dar și politică, pentru că Pasolini era homosexual și marxist.” Deduceți de aici ce vreți. Eu deduc că dl Jude vede rasism, discriminare ideologică și sexuală și în ciocul de pescăruș.

4. Finalul micro-aferimiadei se vrea apoteotic: într-un stop-cadru în care a adunat toată agresivitatea ideologică a discursului său, dl Jude lasă imaginea să vorbească. Iată cum m-am referit la ea într-o postare pe care am făcut-o pe Facebook, pe un ton, recunosc, persiflator: „E o «inocentă» fotografie ce surprinde membri ai Partidului Național Creștin (naționalist, extremist și antisemit) al lui A. C. Cuza. E doar un detaliu (irelevant, nu-i așa?) că personajele se salută după ritualul nazist și că dau onorul unui tren însemnat cu o cruce mortuară. Așa e, se mai moare, chiar dacă ești intelectual… Dl. Jude [într-o intervenție ulterioară, n.m., M.M.] are dreptate, nu pe dl Tismăneanu îl vizează mini-capodopera domniei ale, ci pe intelectualii români, în genere. De altminteri, lor li se adresează, vădit cordial, chiar în debutul filmului: «Stimați oameni de cultură». Prin asimilarea lor cu naziștii din gruparea Goga-Cuza (criminali, instigatori la asasinate), dl Jude recurge la ceea ce Leo Strauss numea «reductio ad Hitlerum». O fi infracțiune? O fi discriminare? O fi invitație la un pogrom al intelectualilor? N-o fi?”

În sinea mea, sunt convins că dl Jude nu e nici extremist, nici partizan al discriminării. E doar unul dintre oportuniștii lipsiți de scrupule care a înțeles la perfecție care sunt astăzi regulile pe piața validării culturale internaționale. Dl Jude, premiat și premiabil, trebuia să transmită mesajul că e pe linie, că e vigilent, că e necruțător. Vulgata momentului afirmă că intelectualii dezgustați de comunism în general, și cei români în special, sunt, in corpore, adepți ai extremei drepte. I-am sugerat dlui Jude că ar fi fost corect, dacă tot discută despre primejdii, rasisme și exterminări, să dea câteva exemple și din extrema stângă, doldora de rasism și violență. Dl Jude a tăcut mâlc. Cum să se prezinte domnia sa pe covorul roșu de la Berlin ca acuzator al lui Marx, Lenin sau Che Guevara?! Nu sunt, oare, aceștia zeii tutelari ai Internaționalei Festivalurilor (nu numai de film), care pretinde dovezi permanente de loialitate? Dac-ar fi făcut-o, știe prea bine că n-ar mai fi pus piciorul pe acolo și, vorba poporului, s-ar fi lins pe bot de premii, prezențe în jurii și alte onoruri.

Mă întreb: ar fi fost o atare absență spre paguba minorei noastre culturi? N-ar fi fost? Să vedem ce urmează la Berlinală. Ar fi păcat ca dl Jude să se fi dedat la tot acest exhibiționism ideologic fără să ia un premiu.

 

Articol publicat şi în România Literară.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.