Gala UNITER, organizată la Timişoara, în stilul anilor ’30

Foto: UNITER

Gala Premiilor UNITER 2023 revine, după șase ani, la Timişoara, în contextul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Eveniemntul va avea loc în 12 iunie, fiind anunţată ca un spectacol cu iz de anii ’30, în regia lui Răzvan Mazilu şi scenografia lui Dragoș Buhagiar, care şi-au dorit o gală care să „strălucească”.

 

O prezentare a Galei UNITER a avut loc la Consiliul Județean Timiș. La conferinţa de presă au participat președintele CJ Timiș, Alin Nica, Dragoș Buhagiar, președinte UNITER, director artistic și scenograf al Galei Premiilor Uniter 2023, Aura Corbeanu, vicepreședinte UNITER, director executiv al Galei Premiilor UNITER 2023, Ada Hausvater, directoarea Teatrului Naţional din Timişoara, dar și actori și artiști nominalizați la categoriile premiate.

Prezentarea Galei UNITER, la Consiliul Județean Timiș. Foto: UNITER

Conceptul Galei Premiilor UNITER 2023 a fost gândit, „în egală masură”, de doi artiști, Răzvan Mazilu și Dragoș Buhagiar. Aceştia şi-au dorit o gală care să „strălucească”.

„Ne-am gândit că ar fi foarte interesant să legăm istoria Timișoarei cu Gala UNITER. În ce sens? Acest oraș a fost un oraș emblemă la începutul secolului XX, dovadă fiind multitudinea stilurilor arhitectonice și dimensiunea urbanistică a acestui loc foarte important. A fost un oraș iubitor de operă, de musical-uri și nu întâmplător, ne-am legat organic de această istorie, fiindcă Gala UNITER din acest an va fi constituită ca un spectacol, nu ca o înșiruire de premii; gala vine cu acest concept aplicat spațiului cultural Timișoara. E un spectacol cu un iz de anii ’30  regizat de Răzvan Mazilu, în scenografia mea”, declară Dragoș Buhagiar, președintele UNITER.

Aura Corbeanu, Dragoş Buhagiar şi Alin Nica. Foto: UNITER

Alin Nica, președintele CJ Timiș, dă asigurări că instituţia pe care o conduce continuă seria acțiunilor care consolidează poziția Timișoarei pe harta culturii naționale și europene, demonstrând că acest domeniu, cultura, este o prioritate. „Administrația județeană este parte a acestui program cultural, în calitate de partener principal și principal pilon al programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii și a reușit să facă în Timișoara investiții de milioane de euro, astfel încât să lăsăm o moștenire pentru anii următori – o moștenire durabilă și sustenabilă. Din seria de evenimente pregătite de Consiliul Județean Timiș în acest an special pentru Timișoara face parte și Gala Premiilor UNITER, un eveniment anual de mare notorietate, de evaluare și valorizare, într-un cadru festiv, a creației teatrale românești și contemporane Foarte important este că spectacolele nominalizate intră într-un circuit festivalier în țară și sunt promovate constant, iar noi vom avea ocazia să  vedem aici, pe viu, cele trei spectacole nominalizate la cel mai bun spectacol teatral din anul acesta de referință”, a mai spus Alin Nica.

Gala UNITER va avea loc luni, 12 iunie, de la ora 20, în Sala Mare a Teatrului Național din Timişoara, spectacolul fiind transmis în direct pe TVR Cultural și pe site-ul www.uniter.ro. De la ora 19 va fi surprinsă sosirea invitaților pe Covorul roşu, eveniment transmis în direct pe contul de YouTube al UNITER și pe pagina de Facebook a UNITER. Gala va fi prezentată de patru tineri actori cu care Răzvan Mazilu a lucrat la diverse spectacole: Ana Bianca Popescu, Monica Odagiu, Lucian Ionescu şi Alex Ştefănescu.

Aura Corbeanu, Dragoş Buhagiar, Alin Nica şi Ada Hausvater. Foto: UNITER

Evenimentul a fost precedat de punerea în scenă la Timișoara, în zilele de 7, 8, 9 şi 10 iunie, a pieselor de teatru nominalizate la premiul “Cel mai bun spectacol”: Cele trei spectacole nominalizate pentru premiile UNITER sunt: Oedip rege, de Sofocle, în regia lui Declan Donnelan, un spectacol al Teatrului Național Craiova, Antonin Artaud. Familia Cenci, după Shelley și Stendhal, în regia lui Silviu Purcărete, un spectacol al Teatrului Național Iași, și Seaside Stories, de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, în regia lui Radu Afrim, un spectacol al Teatrului de Stat Constanța.

Gala Premiilor UNITER 2023 este un proiect finanțat prin Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023. Parteneri în organizarea Galei sunt Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România, Teatrul Național din Timișoara şi Opera Națională Română Timișoara.

 

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.