PSD, de la autocrație, prin corupție endemică, spre autocrație?


PSD, partidul născut din fosta nomenclatură a vechiului regim autocratic, pare că se pregătește să redeschidă calea spre autocrație. În aproape 30 de ani, prin comportament de tip „famiglia”, a trecut prin câteva etape definitorii: de la cea de formare, când cei care trebuiau să tacă și să-i apere în fața justiției pe artizanii unui regim început prin crimă şi prin mistificarea adevărului au fost „cumpărați” cu sinecuri și „hălci” de Românie, la cea de consolidare a oligarhiei și baronimii de partid, apoi de apărare a afacerilor penale și libertății acestora prin politică oficială de partid, iar acum, la apărarea averii și libertății unui singur om.

 

Coalizarea PSD în jurul liderilor săi cu probleme penale sau despre care știau prea bine că sunt încadrabile în Codul Penal nu este nouă. Este chiar cutumiară. Să ne amintim:

De aproape 30 de ani, PSD nu s-a dezis de Ion Iliescu, deşi numele acestuia apărea în contexte tulburi şi la Revoluţia din 1989 şi, mai apoi, la Mineriada din iunie 1990. Ba, mai mult, în tot acest timp, l-a susţinut şi la şefia partidului, şi la conducerea ţării. Nu s-a dezis de el nici după mult prea târzia inculpare în dosarul „Mineriada”, în care a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității. Dl Iliescu este tot preşedinte de onoare al PSD.

PSD nu s-a dezis nici de un alt fost lider de-al său, Adrian Năstase, dublu condamnat de drept comun, pentru fapte de corupţie. La scurtă vreme după prima inculpare, îi așezase o falsă aură de condamnat politic. Apoi, la un congres al partidului, organizat între eliberarea din penitenciar a acestuia, după prima condamnare, și înainte cu puțin timp de încarcerea în al doilea dosar, sute de membri de partid, adunați la un congres al PSD din 2013, îl întâmpinaseră ca pe o figură mesianică, iar Liviu Dragnea, pe atunci secretar general al partidului, îl numea, cu emoție, „simbol”.

De clemența și susținerea partidului s-a bucurat și Victor Ponta. Deși îi fusese dovedit un plagiat, adică un furt intelectual, a fost propulsat la vârful Guvernului, iar mai apoi partidul a încercat să-l impună la Preşedinţia ţării. Nu i-a cerut să facă un pas în spate – până la clarificarea situației judiciare –, nici când, premier fiind, fusese inculpat într-un dosar de corupție. Iar de la partid, cu atât mai puțin. Probabil, dl Ponta ar fi tot în fruntea PSD, dacă nu ar fi făcut un pas înapoi benevol – sau cel puțin a părut a fi din proprie inițiativă –, cedându-i locul lui Liviu Dragnea, în 2015.

Acesta fusese anul în care PSD se solidariza și cu Liviu Dragnea, în ciuda problemelor sale judiciare. Întâi, după condamnarea în primă instanță, în dosarul „Referendumul”, pronunțată în luna mai. Atunci, i-a fost refuzată autosuspendarea din partid – „Toţi ne-am opus la o decizie de autosuspendare”, declara Olguţa Vasilescu. Iar Victor Ponta, pe atunci amic al lui Liviu Dragnea, nu aprig inamic, îl martiriza: “Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Fapta bună fiind implicarea în referendumul din 2012, pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, referendum fraudat. În iulie același an, Consiliul Executiv al PSD îl alegea pe dl Dragnea preşedinte interimar, cu un scor zdrobitor în faţa Rovanei Plumb: 65 de voturi la 18. Și tot în 2015, în octombrie, în octombrie, PSD și-l desemna președinte, după un simulacru de competiție, când Liviu Dragnea candidase împotriva lui însuşi. La Congresul din martie anul acesta – când Liviu Dragnea era deja condamnat definitiv într-un dosar de corupție și trimis în judecată în altul, tot pentru corupție –, funcția sa nici nu mai fusese fost supusă la vot. A fost suficient ca vreo 4000 de membri de partid, aduși la București din toată țara, să-l aplaude frenetic și să strige la unison „Daaaaa!”, după ce au fost întrebați de Liviu Dragnea: „Vreți să mai fiu în continuare președintele vostru?”.

Acum, deci, nu e nicio surpriză că PSD nu se dezice de Liviu Dragnea, nici după cea de a doua condamnare a acestuia (chiar nedefinitivă). Deși se impunea demisia sau demiterea acestuia măcar din funcția de președinte al Camerei Deputaților și deși acest gest ar fi fost o supapă care ar mai fi eliberat din tensiunea care, din cauza politicilor anti-Justiție ale PSD, mocnește, de luni și luni de zile, în toată societatea. După întrunirea Consiliului Național Executiv al partidului, de zilele trecute, mesajul transmis a fost de unitate a partidului în jurul liderului său dublu condamnat, de hotărâre de a merge toți „până la capăt”. Nu e clar încă ce înseamnă „până la capăt”, liderii PSD anunțând că-și vor detalia public planul la începutul săptămânii viitoare. Sunt inechivoce, însă, ameninţările lui Liviu Dragnea și ale camarilei sale din coaliția de guvernare, care anunță că vor zdrobi „statul paralel”. Ce înseamnă stat paralel, în accepţiunea lor? Procurori, judecători, ofiţeri SRI, care au contribuit, în ultimii ani, la combaterea corupţiei, a marii corupţii mai exact, politicieni din Opoziţie, jurnaliști și ONG-uri care au susţinut-o. „Șobolanii”, cum i-a numit la mitingul PSD din 9 iunie, de care trebuie „curățată țara”. Atitudinea aceasta arată clar că sunt dispuși să calce totul în picioare, în încercarea de a-l salva de la pușcărie pe Liviu Dragnea. Că al treilea om în stat, având sprijinul Guvernului și al majorității parlamentare, declanșează un război împotriva unor instituții ale Statului român.

Există și unele deosebiri între PSD-ul sub diverse conduceri. Sub cea a lui Ion Iliescu a fost perioada în care s-au pus bazele partidului, perioada în care oameni din fosta nomenclatură, au fost aduși și puși în vârful noii Românii democratice, și „cumpărați” cu sinecuri și hălci din țară pentru a tăcea și a-i sprijini în fața justiției pe artizanii unui regim început prin confiscarea Revoluţiei, prin crimă şi prin mistificarea adevărului în procesul soţilor, și continuat prin deturnarea idealurilor Revoluţiei. Un regim care, agăţându-se de putere, a recurs la o duplicitară retorică democratică, la propagandă şi manipulare ordinară a opiniei publice, discreditând partide istorice, reprezentanţi ori susţinători ai acestora. Un regim care s-a dovedit nedemocratic, de esenţă neocomunistă, antiliberală şi antipluralistă, bazat pe compromis şi îndatorare reciproce, consolidat aproape, iată, indestructibil, care dictase o continuitate, de un rafinament pervers, a sistemului comunist.

În perioada în care PSD a fost condus de Adrian Năstase, s-a consolidat oligarhia, iar baronii de partid – printre care era și cel de Teleorman, Liviu Dragnea – au primit bani și putere de la stăpânii României de atunci, legându-se unii de alții printr-un sistem de complicități perfide, prin îndatorare și tolerare reciproce. Aceea a fost perioada în care corupția devenise, indubitabil, endemică.

Sub Mircea Geoană, raptul baronimii din PSD se mai temperase. Nu pe motiv de conștiință, ci pentru că era perioada în care, în opoziție fiind, PSD fusese decuplat de la conducta de bani publici și, în plus, DNA-ul începuse să lucreze în forță, dovedind corupția unor foști zei ai zilei, pe care nu și i-ar fi imaginat nimeni, în perioada lor de glorie, că ar putea fi măcar deranjați cu o invitație la vreun Parchet.

În epoca Victor Ponta, a fost de notorietate atitudinea amical-protectoare a acestuia faţă de corupţii din partid. În 2012, PSD se aventurase până la punerea în scenă a unei lovituri de stat doar pentru a-și scăpa de problemele din Justiție penalii și pe acoliții acestora. Premierul viitor prezidenţiabil – cel mai important segment din proiectul de ţară părea să fie oficialiazarea corupţiei sistemice – dădea de înţeles, sfidător, că baronii săi puşcăriabili sunt mai importanţi și decât partenerii strategici ai României. Odată cu înfrângerea sa la prezidențiale, în decembrie 2014, fiind legați între ei tot prin îndatorare și tolerare reciproce, le-a devenit inutil și a fost lăsat cam singur. De la acel moment a mai fost doar un pas până la pierderea conducerii partidului.

Spre deosebire de perioada anterioară, când era apărată baronimea de partid pușcăriabilă, sub „patronatul” lui Liviu Dragnea PSD a devenit avocatul unui singur om cu probleme penale. Misiunea principală a PSD este de a-l scăpa pe Liviu Dragnea de pușcărie. Și, o dată cu el, colateral, și pe alții. Practic, din 2016, de când a ajuns la putere, asta face PSD. Iar pentru asta i-a dat mână liberă lui Liviu Dragnea nu numai de a conduce discreționar partidul, ci și de a-și numi premieri de paie, care să emită la comandă ordonanțe de urgență pentru a schimba Codurile Penale în funcție de interesele sale personale și pe care să-i schimbe ca pe șosete la cea mai mică dovadă de nesupunere. I-a dat mână liberă să-și docilizeze – o supunere vecină cu îndobitocirea – o majoritate parlamentară care nu are curajul să voteze altceva decât îi cere stăpânirea. I-a dat mână liberă să-și pună la picioare Guvern, Parlament și o serie de instituții ale statului. I-a dat mână liberă să declare război împotriva altora, a celor pe care nu și le poate subordona și care sunt „culpabile” pentru situația sa judiciară. A celor din ceea ce numesc el și camarila sa „statul paralel”. Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD a ajuns în situația halucinantă ca instituții ale statului de drept – parchete, instanțe, servicii de informații –, societate și civilă și presă nealiniate partidului să fie amenințate cu zdrobirea. O amenințare lansată din Parlament de al treilea om în stat, flancat de premierul României.

Următorul nivel la care ar putea trece PSD va fi să susțină un om care să instituie în România un regim autocratic. Drumul e deja deschis.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.