Pavel Popescu, timişoreanul care a iniţiat transportul răniţilor din Colectiv spre spitale din străinătate: „Nicio ţară din Europa nu poate manageria singură un număr atât de mare de răniţi într-un incendiu”


Pavel PopescuO parte dintre răniţii în incediul de la Clubul Colectiv au fost transportaţi la spitale din străinătate datorită unui tânăr timişorean, Pavel Popescu, un IT-ist stabilit de trei ani în Norvegia.

Acesta povesteşte cum a decurs misiunea pe care şi-a asumat-o, din momentul în care a fost contactat de un alt timişorean, fostul ministru Daniel Funeriu, şi rugat să se implice, şi până la ajungerea în România, însoţind echipa de medici norvegieni pe care i-a mobilizat.

 

Sunteţi numit de presă, de mii de oameni de pe reţelele de socializare un erou, după ce v-aţi implicat în ajutorarea victimelor de la Clubul Colectiv. Cum aţi ajuns să faceţi pasul acesta?

Folosirea cuvântului erou la adresa mea, o consider eronată. Este exagerat, comparând ceea ce ce am făcut eu cu ceea ce au făcut cei implicaţi în salvarea imediată a victimelor de la Clubul Colectiv, medicii noştri, medicii străini care au venit şi au făcut evaluările. Deci, pentru mine, termenul de erou este total nepotrivit.

M-aţi întrebat cum am ajuns să mă implic? Joia trecută, seara, am fost contactat pe Facebook de Daniel Funeriu, fostul ministru al Educaţiei. M-a întrebat dacă mă pot interesa aici, în Norvegia, de transportul unor pacienţi, pentru tratament. El făcuse acelaşi lucru în Franţa şi în Germania. Când am vorbit cu el, era deja în tratative cu spitale din acele ţări. După discuţia cu Daniel Funeriu am aflat rapid care e cel mai potrivit spital pentru această situaţie, Spitalul de Arşi din Bergan, am pus mâna pe telefon, în aceeaşi seară, târziu – ştiind că într-o ţară civilizată se poate da un telefon fără să-ţi pui prea mari probleme că nu vei putea ajunge acolo. Am fost direcţionat spre unul dintre medicii de gardă, care şi-a arătat disponibilitatea în următorul minut şi mi-a promis că dimineaţa va discuta cu conducerea spitalului şi se va lua o decizie. Problema era că aveau nevoie de o solicitare oficială.

Aşa că, tot în aceeaşi seară, l-am contactat pe domnul doctor Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, i-am explicat că sunt un nimeni, ca să spun aşa, care îl sună pentru că ar avea o posibilă soluţie în eficientizarea transferului de pacienţi către alte ţări, l-am înştiinţat de ceea ce făcusem nă în momentul respectiv şi l-am pus în legătură directă cu acel spital. A fost foarte bucuros şi receptiv.

Am plecat spre România sâmbătă dimineaţa, la ora 6, cu primul avion. Cei trei medici norvegieni au plecat dintr-un oraş, eu, din altul, ne-am întâlnit undeva Danemarca şi am ajuns sâmbătă, la ora 13, la Bucureşti.

Deci, din momentul în care medicii norvegieni au confirmat că pot veni în România, să dea o mână de ajutor, şi până au ajuns în ţară au trecut doar 12 ore. Aici ne-am întâlnit cu doi medici finlandezi, veniţi cu aceeaşi misiune.

 

Deci, în 12 ore v-aţi şi i-aţi mobilizat şi pe alţii exemplar. Reuşind să aduceţi medici străini la Bucureşti, care au evaluat toţi răniţii de la Colectiv şi să-i transportaţi pe unii în spitale din Europa. Nu v-aţi împiedicat de birocraţia din România?

Birocraţia din România este, într-adevăr, o mare problemă. Este un deficit în organizarea şi administrarea sistemului medical naţional. Dar mie nu mi s-a părut greu să fac acest lucru. Făcusem un plan de acţiune rapid, chiar pe avion, sperând că vom reuşi să atingem ţinta. Am depăşit piedici ridicate de birocraţie prin bunăvoinţa medicilor cu care s-a colaborat şi prin buna comunicare pe care am avut-o cu domnul Săndesc.

 

În total, câţi răniţi au fost transportaţi şi unde?

În prima zi după finalizarea demersurilor noastre, trebuiau trasnportaţi 12 răniţi – doi, în Norvegia, doi trebuiau duşi în Finlanda, dar starea lor s-a destabilizat, şi nouă, în Marea Britanie. Ulterior, am aflat, au mai fost transporturi spre alte spitale din Austria, Finlanda.

 

Cei transportaţi cu sprijinul dumneavoastră trăiesc toţi?

Starea unui pacient transportat în Anglia s-a destabilizat şi a decedat. La fel s-a întâmplat cu un alt pacient, Bogdan Enache, care trebuia să ajungă în Austria. Când s-a decis transportarea în străinătate, starea lor era stabilă spre instabilă, ceea ce îi determinase pe medici să aprecieze că puteau suporta transportul. Starea lor fizică s-a deteriorat, însă, rapid şi nu au mai rezistat.

 

Sunt voci care spun că niciun oraş din Europa nu ar fi făcut faţă, de unul singur, la un eveniment de genul acesta. Din discuţiile pe care le-aţi avut cu acelti medici specializaţi în tratarea pacienţilor arşi, aţi dedus că se confirmă acest aspect?

Da. Această informaţie a fost, de altfel, dată de către mine, după discuţiile cu unul dintre medicii novegieni care mi-a spus, pe drumul spre România, că dacă în Norvegia se întâmpla aşa ceva, a doua zi începea deja transferul pacienţilor. Explicându-mi că nicio ţară, niciun oraş din Europa nu poate manageria pe cont propriu un număr atât de mare de răniţi într-un incendiu.

 

Articol publicat şi în TIMPOLIS.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.