Originile ceauşiste ale suveranismului
Se agită spectrul „soroșismului” ca factor dizolvant al legăturilor de neam, sânge, comunitate ancestrală. Deconstruirea acestor mitologii este necesară pentru a nu sucomba ademenirilor noilor vrăjitori. Cocktailul Georgescu include profetismul de paradă şi obsesia „neamestecului în treburile interne”.
Un proiect la care lucrez împreună cu Adam (fiul lui Vladimir Tismăneanu – n.r.) m-a făcut să recitesc câteva din textele semnate de Ceauşescu pe tema naţiunii şi a suveranităţii naţionale. Evident, nu le scria el, se ocupau de aceasta, în diverse etape, Paul Niculescu-Mizil, Dumitru Popescu, Constantin Vlad, Mircea Malița, Gheorghe Dolgu, Eugen Florescu, Constantin Mitea.
Ideea-cheie era că naţiunea constituie o categorie social-politică prin definiţie progresistă, menită să dăinuiască în viitoarele secole şi chiar milenii. Orice „ştirbire” a suveranităţii naţionale nu poate servi decât forţelor capitalismului cosmopolit. Liderul PCR a susţinut cu fervoare această concepţie despre independența naţională drept contrapondere la tendinţele imperialiste ale Occidentului apatrid şi ale URSS cu doctrina “suveranităţii limitate” cunoscută drept “doctrina Brejnev”.
Tezele lui Ceauşescu şi-au găsit ecouri entuziaste în cursurile de “socialism ştiinţific” şi în scrierile multor istorici din epocă. Cum a demonstrat istoricul Cosmin Popa în remarcabila sa carte Intelectualii lui Ceauşescu, producţia ideologică prelua şi amplifica fixaţiile Conducătorului. În spirit leninist, singura obiectivitate era partinitatea. Discursul naţional devenea deschis naţionalist şi implicit şovin.
Am recitit discursurile rostite în timpul vizitei preşedintelui Charles de Gaulle în România în primăvara anului 1968. Sunt acolo temele suveranismului “de la Atlantic la Ural” declamate apoteotic şi diseminate cu zel propagandistic. Asemeni lui de Gaulle în NATO, Ceauşescu făcea figură de “eretic” în Tratatul de la Varşovia şi în CAER. Regăsim acum aceste motive în nou-vechiul suveranism antiatlantist. Un concept dubios, “globalismul”, de fapt o aglutinare de teme-sperietoare, este prezentat drept un avatar al “internaţionalismului marxist”. Davos ar fi sediul noii Internaţionale. Credea Ceauşescu în acele himere? Probabil că da. Îi satisfăceau egocentrismul ubuesc care vedea pretutindeni conjuraţii maligne.
La ora când scriu aceste rânduri, se agită spectrul „soroșismului” ca factor dizolvant al legăturilor de neam, sânge, comunitate ancestrală. Deconstruirea acestor mitologii este necesară pentru a nu sucomba ademenirilor noilor vrăjitori. Cocktailul Georgescu include profetismul de paradă şi obsesia „neamestecului în treburile interne”.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
