Mircea Mihăieş, despre rolul şi locul intelectualului public azi

Trăim vremuri în care o serie de democrații sunt bulversate, ameninţate de radicalizări ale discursului politic şi ale publicului, în care rațiunea, luciditatea, echilibrul par să fi căzut în desuetudine, locul lor fiind ocupat de un discurs al urii, de polarizarea „de bulă”, de fanatism. Sunt vremuri în care am avea nevoie acută să auzim în spaţiul public vocile unor intelectualii publici apărători ai valorilor democraţiei occidentale, vremuri în care, însă, acest tip de intelectuali sunt evacuaţi din viaţa publică, iar vocile care se impun nu o fac prin rigoare intelectuală şi prin claritate morală, ci prin vizibilitate dată de algoritmii reţelelor de socializare.

L-am invitat la un dialog pe tema aceasta pe Mircea Mihăieş, scriitor multipremiat – autorul a peste 20 de volume de critică, istorie literară și eseu –, traducător, profesor universitar, manager cultural şi unul dintre intelectualii de vârf ai României, cunoscut și pentru intensa activitate publicistică de peste 35 de ani, în favoarea valorilor democrației liberale şi a societăţii deschise.

Am vorbit în acest interviu despre rolul şi locul intelectualului public azi şi importanţa clarităţii lor morale, despre intelectuali în comunism şi post-comunism – şi despre cei care nu au făcut compromisuri, şi despre cei care deveniseră oameni de serviciu ai dictaturii –, despre importanţa moderaţiei în politică, despre nocivitatea ambelor extreme politice, despre ideologi şi „comisari politici”, despre fanatizarea maselor şi despre efectul pe care îl va avea evacuarea din spaţiul public a intelectualilor care apără valorile democrației liberale şi a societăţii deschise.

Interviul a fost publicat şi în variantă scrisă, putând fi citit la acest link: Mircea Mihăieş: „Aştept să obosească Răul”

***

Podcastul „Dialoguri la Putere a Cincea” este un proiect al publicaţiei Puterea a Cincea, care va continua, în formă audio-video, o serie lungă de interviuri – peste 350, la momentul înfiinţării podcastului – pe care le-am realizat în ultimii 14 ani. O parte dintre aceste interviuri sunt publicate şi în volume: Compoziţii pe dictafon (Editura Universităţii de Vest, 2018),  15 la Puterea a Cincea (Humanitas, 2021) – volume de autor, şi A doua viaţă a cărţilor mele, volum de interviuri al lui Gabriel Liiceanu (Humanitas, 2025).


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.