Ministerul de Interne refuză să spună cum şi pe unde a fugit din ţară Sebastian Ghiţă
La aproape şapte luni de când, în ciuda interdicţiei de a părăsi ţara, fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă a ieşit fluierând din România, nu ştim nici cum şi nici de către cine lăsat, MAI evită să răspundă clar la întrebări referitoare la fuga acestuia.
Trei întrebări clare pentru ministrul de Interne
Se împlinesc, peste câteva zile, şapte luni de când Sebastian Ghiţă, fost deputat PSD şi fost membru al Comisiei parlamentare de control al SRI, a fost scăpat de sub observaţie exact în prima zi în care rămăsese fără imunitate parlamentară. Adică, în 19 decembrie 2016, în timpul unei misiuni de filaj a Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, ce a succedat o sindrofie oficială a SRI, la care fusese invitat.
În momentul în care i s-a pierdut urma, se afla sub control judiciar şi cu interdicţia de a părăsi ţara, măsuri impuse într-un dosar al DNA Ploieşti, în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti granzi din fieful său – foşti capi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ai Poliţiei judeţene şi DGA Prahova.
Pentru că de atâta vreme nu se ştie, oficial, cum şi pe unde a părăsit Sebastian Ghiţă România, dacă a făcut-o cu complicitatea unor angajaţi ai MAI sau din cauza profesionalismului lor, i-am solicitat, zilele trecute, ministrului de Interne, Carmen Dan, să răspundă la câteva întrebări.
- Prin ce punct de trecere a frontierei şi în ce dată a părăsit România?
- Au existat sancţiuni date poliţiştilor de frontieră aflaţi în tură la momentul respectiv? Dacă da, în ce au constat acestea şi care sunt faptele care li se impută? Dacă nu, de ce nu au fost aplicate sancţiuni?
- Care sunt rezultatele anchetei interne referitoare la modul în care au acţionat poliţiştii de la Direcţia de Operaţiuni Speciale, care l-au scăpat de sub observaţie pe Sebastian Ghiţă, în timpul unei misiuni de filaj? Această anchetă internă i-a fost solicitată în regim de urgenţă, încă din decembrie 2016, şefului Poliţiei Române, de către fostul ministru de Interne, dl Dragoş Tudorache.
Şi un răspuns care nu spune nimic
MAI răspunde, dar, de fapt, nu comunică nimic. Transmite că, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, a fost efectuată o anchetă internă, „care a vizat modul în care s-au derulat controlul judiciar, realizarea procedurii de citare, punerea în executare a mandatului de aducere și efectuarea activităților dispuse prin ordonanța emisă de unitatea de parchet competentă, desfășurate de polițiști din cadrul IPJ Prahova și ai Direcției Operațiuni Speciale” şi că rezultatul acestei anchete a fost prezentat procurorului de caz.
„De asemenea, rezultatul a fost prezentat public, cu aprobarea procurorului, la data de 28 decembrie 2016, prin intermediul unui comunicat de presă remis de Inspectoratul General al Poliției Române”, adaugă oficialii MAI. Ce spune acel comunicat? Nimic concret. Îl redau mai jos, integral:
„Polițiștii din cadrul IPJ Prahova au executat activități de aducere la îndeplinire a citației procedurale, a mandatului de aducere, precum și de executare a măsurilor controlului judiciar.
Polițiștii din cadrul Direcției Operațiuni Speciale au desfășurat activitățile dispuse de procuror, prin ordonanță. Acestea au avut drept scop completarea materialului probator, fără limitarea libertății de mișcare a inculpatului Ghiță Sebastian.
Cu privire la aceste activități nu au fost constatate încălcări ale normelor procedurale, iar în ceea ce privește cooperarea interinstituțională s-au dispus măsuri pentru îmbunătățirea acesteia.
Precizăm că în prezent, Poliția Română continuă cercetările pentru punerea în executare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatului Ghiță Sebastian, cadrul procedural limitând activitățile, comparativ cu măsurile dispuse în cazurile de dare în urmărire a unei persoane.
Totodată, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a intensificat verificările la punctele de trecere a frontierei, având în vedere menținerea interdicției de a părăsi teritoriul României față de cel în cauză, iar până în prezent, nu au rezultat date care să confirme ieșirea din țară a persoanei în cauză.”
În traducere liberă, nimeni nu este vinovat nici pentru că Sebastian Ghiţă a dispărut de sub ochii poliţiştilor de la filaj. Nimeni nu este vinovat nici pentru că a ieşit din ţară, deşi avea interdicţie să o facă. Aşa că, dacă nu sunt vinovaţi, nu sunt nici sancţiuni. Deci, nu ştim nici dacă Sebastian Ghiţă a fugit din ţară din cauza prostiei, a neprofesionalismului unor angajaţi ai MAI sau cu complicitatea lor.
MAI încheie într-o notă liniştitoare răspunsul, semnat de Direcţia de Informare şi Relaţii Publice: „În ceea ce privește activitățile polițiștilor de frontieră, la nivelul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră vor fi efectuate verificări interne în funcție de rezultatul anchetei penale și de datele de interes ce vor rezulta în urma instrumentării dosarului privind plecarea din România a persoanei menționate de dumneavoastră. La finalizarea verificărilor vor fi luate măsurile prevăzute de lege.”
Deci, fuga lui Sebastian Ghiţă este, oficial, sub tăcere
Concluzionând: La mai mult de jumătate de an de când, în ciuda interdicţiei de a părăsi ţara, fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă a ieşit fluierând din România nu ştim nici cum şi nici de către cine lăsat, MAI evită să răspundă clar la întrebări inechivoce. Asta, deşi are în subordine Direcţia Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, care l-a avut pe Sebastian Ghiţă sub filaj şi l-a pierdut în negura nopţii. Şi mai are în subordine şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, instituţie responsabilă, de asemenea, pentru fuga din ţară a lui Sebastian Ghiţă. Pentru că, potrivit Codului de Procedură Penală, în cazuri de interdicţie de a părăsi ţara, Poliţia de Frontieră primeşte o copie a deciziei, fiind obligată să dispună darea inculpatului în consemn la punctele de trecere a frontierei.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
Un comentariu
[…] Ministerul de Interne refuză să spună cum şi pe unde a fugit din ţară Sebastian Ghiţă […]