Malița, veriga dintre suveranismul antiatlantist al ceaușismului cu Noul Obscurantism izolaționist

Mircea Malița. Sursă foto: SNSPA
Mircea Malița fost unul dintre corifeii ideologici ai comunismului dinastic. Nu-și făcea datoria rudimentar si strident. O, nu, el era subtil, om al cărții, stilat și rafinat.
Era, precum Virgil Cândea, Alexandru Balaci, Ion Ianoși, Alexandru Tănase și Dumitru Ghișe, unul dintre umaniștii de serviciu. Era unul dintre cei care întrețineau iluzia reformelor din interiorul sistemului. Susținea și inițiative vag heterodoxe. Dar era integral și fără rezerve devotat regimului. Se înrolase devreme. Se cunoștea cu Ceaușescu încă din perioada Tineretului Progresist. Avea contacte cu vârfurile DIE. Nu exista ușă care să-i fie închisă.
Eseurile lui Malița erau aluzive și alunecoase. El însuși era alunecos. Evolua în zigzag. Îi servea pe tavă lui Ceaușescu cărțile de vizită ale unor organizații și cluburi internaționale. În anii 80 a fost ambasadorul lui Ceaușescu la Washington. Erau anii acțiunilor dure împotriva exilului democratic. A intrat in Academia RSR odată cu “Tovarășa”.
După 1990, a pozat în patriarh al studiilor de relații internaționale, în realitate mentor al noilor generații “suveraniste”. Unul din ucenicii săi a fost Călin Georgescu. Familia răposatului academician spune că relațiile se întrerupseseră. Nu reiese că din motive de incompatibilitate valorică. Nivelul la care a operat Mircea Malița era deasupra turnătorilor și ofițerilor. Era nivelul seniorilor, al strategilor, al celor care trasează linia.
Malița a fost și rămane postum veriga care leagă suveranismul antiatlantist al ceaușismului cu Noul Obscurantism izolaționist propriu Partidei Ruse.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News









