Librăria La Două Bufnițe, din Timișoara, premiul special pentru literatură, la Gala Premiilor Radio România Cultural

Echipa librăriei La Două bufniţe. Foto: Arhivă La două bufniţe

Gala Premiilor Radio România Cultural, eveniment ajuns la ediţia a XXI-a, şi-a desemnat câştigătorii, printre aceştia aflându-se şi libăria independentă La Două Bufnițe, din Timișoara, care a primit Premiul special pentru literatură pentru modul curajos în care a înfruntat pandemia de coronavirus, devenind un exemplu de supraviețuire culturală în dificilele zile de lockdown.

 

„Asemenea întregului sector independent, am descoperit în pandemie foarte multe lucruri despre noi, despre afacerea noastră și despre resursele de care dispunem. De fiecare dată când ne-a fost greu, am primit sprijin și ajutor de la oamenii din jurul librăriei, începând cu familiile noastre. Acum, cu această nouă primejdie apărută la orizont, ne străduim să adunăm puținele resurse rămase pentru a ne continua supraviețuirea. Acest premiu este una dintre ele, așa că vă mulțumim din suflet, Radio România Cultural și juriului care ne-a acordat această distincție”, declară cele două fondatoare ale librăriei, Oana Doboşi şi Raluca Selejan, care au ridicat premiul la Gala Premiilor Radio România Cultural.

Decernarea premiilor a avut loc luni, 18 aprilie, la Teatrul Oden din București.

Povestea librăriei independente La Două Bufnițe a început, în decembrie 2016, cu povestea prieteniei dintre Oana Doboși și Raluca Selejan și cu pasiunea lor comună pentru carte și literatură și a ajuns ca împreună cu echipa de librari și comunitatea de cititori să creeze un adevărat loc de întâlnire culturală, al promovării literaturii și al refugiului printre paginile cărților. „Atunci când o librărie nu este protejată legislativ și financiar, ea rezistă prin oamenii care aleg să îi treacă pragul și care lucrează constant la supraviețuirea ei”, spun Oana şi Raluca.

Raluca Selejan şi Oana Doboşi. Foto: Radio România Cultural

Împreună cu echipa librăriei, Livia Hektor, Snejana Ung și Alexandru Higyed și alături de comunitatea construită în jurul cărților, s-a creat un loc al memoriei în care prietenia și literatura au fost resursele supraviețuirii în pandemie. În cazul librăriei La Două Bufnițe, susțin cele două fondatoare, ultimii doi ani au fost despre comunitate și despre a face tot posibilul să nu își închidă ușile.

Pasiunea noastră pentru carte a adunat în jurul nostru scriitori și cititori deopotrivă care merg pe mâna recomandărilor noastre și care ne apropie astfel de primul nostru model de librărie, de Shakespeare and Company din Paris. Deschisă de Sylvia Beach, o cititoare pasionată, a fost prima librărie de carte în limba engleză în Parisul anilor 1920. Mai mult decât atât, Sylvia Beach este editoarea primei ediții a romanului «Ulise», de James Joyce, pentru că atunci când nicio editură nu a vrut să-l publice, și-a asumat acest rol. Noi n-am publicat încă nici o carte, dar sunt cărți în care credem și cărora vrem să le oferim o viață cât mai lungă, cum e excepționalul roman «Abraxas», de Bogdan-Alexandru Stănescu, publicat la finalul lunii ianuarie de editura Polirom. Este romanul de suflet al librăriei noastre, iar timpul o va dovedi, așa cum a spus și domnul Mircea Mihăieș la lansarea din librărie a cărții, că romanul «Abraxas» va fi citit și recitit așa cum s-a întâmplat și se întâmplă cu Ulisele lui Joyce”, susțin cele două fondatoare ale librăriei independente La Două Bufnițe.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.