“Leapşa de Caracal” şi bătălia agendelor

Drama generată de răpirea Alexandrei Măceșanu a căpătat dimensiuni catastrofale, atât prin starea emoțională și acoperirea mediatică, cât și prin revelarea unor eșecuri ale sistemului în domeniul protecției cetățenilor săi. Confuzia mediatică creată în jurul acestei crize are însă aspecte de război informațional („the fog of war”). Judecând la rece derularea acestei crize mi se par ies în evidenţă două fenomene: „leapşa” şi „bătălia agendelor”.

În prima fază am asistat la jocul de-a leapşa al instituțiilor publice, fiecare încercând sa plaseze vina în altă parte. Poliţia a dat leapşa în prima zi STS-ului, apoi STS-ul a dat leapşa înapoi Poliţiei, iar aceasta a dat leapşa procurorului de caz…. şi tot așa.

Guvernul Dăncilă tot încearcă să evite leapşa cu niște demiteri şi cu sloganul „să nu politizăm”. De altfel, coaliția de guvernare se simte cu musca pe căciulă, atât pentru complicitățile cu clanurile interlope locale, cât şi pentru campania acerbă de după „noapte ca hoții”, în care au schimbat politica penală a statului român. Paradoxal, deputatul Florin Iordache,din Caracal, a fost vârful de lance al măcelăririi legilor justiției. În acest joc de-a leapşa au intrat şi judecătorii şi procurorii, comunicatele pe care le-au dat secțiile de judecători şi procurori având diferențe semnificative. Jocul de-a leapşa este în plină desfășurare, însă toate bâlbâielile şi scandalul mediatic relevă o eroare de sistem şi nu doar un eșec punctual.

Al doilea fenomen ce creează confuzie este cel de bătălie a agendelor diverselor grupuri de interese. Am văzut cum PSD-ul încearcă să profite de criză ca să pună mâna pe STS (vezi propunerile miniștrilor Fifor și Leş). Sunt foarte multe agende promovate cu acest prilej, sub emoția generată de această eroare de sistem şi de revolta cetățenilor. Aș vrea să scot în evidenţă două subiecte de promovare a agendelor, cu impact asupra sistemului de securitate națională.

În primul rând, știrea pornită de la un ziar local, că Dincă ar face parte dintr-o rețea de prostituție pentru trupele americane de la Deveselu (o veche temă KGB de „active measures”) a fost preluată rapid de Evenimentul Zilei si rostogolită de Antena 3 şi Realitatea TV, deși DIICOT a dezmințit o asemenea ipoteză. Tema e veche, iar modalitatea de difuzare seamănă leit cu ceea ce am descris într-un articol anterior, despre linșaj. În Acordul între România și SUA privind amplasarea în România a sistemului de apărare al Statelor Unite împotriva rachetelor balistice este prevăzut că numărul militarilor americani din Bază „în mod obișnuit va fi de 150 de persoane”, fapt ce arată că zvonul este făcut pentru a crea divergență şi neîncredere în prezenţa americană pe teritoriul României şi a segmenta opiniile românilor.

În al doilea rând, a apărut „nostalgia după SRI”, o serie de jurnaliști, din presa scrisă mai ales, au exprimat regretul că, dacă nu declara CCR un protocol secret al SRI ca neconstituțional se putea beneficia de tehnica de localizare mult mai performantă a SRI şi altul era rezultatul. Acest lucru a creat o divergența chiar între magistrați, respectiv Asociația pentru Apărarea Statutului Procurorilor  şi CSM. În Comunicatul CSM din 28 iulie se spune că „…este de neconceput cum magistrați organizați în anumite forme asociative înțeleg să susțină că justiția din România nu se poate înfăptui fără sprijinul și implicarea Serviciului Român de Informații, sens în care dezavuăm categoric asemenea afirmații fără niciun fel de suport.” Indiferent de divergența lor de opinii se eludează problema, că la trei ani de la Decizia CCR nu s-au finalizat şi optimizat modificările instituționale încât instituțiile care au preluat atribuțiile SRI în alte cauze decât cele de securitate națională sunt disfuncționale și prost dotate. Pe de altă parte, unii argumentează că în cazul prăbușirii avionului din Apuseni din 2014 existența protocoalelor nu a rezolvat problema localizării avionului.

Așadar, un caz cu mare amploare emoțională a relevat aceste erori ale sistemului de securitate şi guvernare, dar situația este mult mai dramatică dacă ne uităm la context. Astfel, Raportul Comisiei Europene din 2018 cu privire la combaterea traficului de persoane plasează România pe primul loc în rândul celor peste 20.000 de persoane traficate în Europa, iar Raportul american privind traficul de persoane din 2019 consideră că „Guvernul României nu îndeplinește în totalitate standardele minime în vederea eliminării traficului de ființe umane…” şi oferă peste zece recomandări prioritare. Totodată, Raportul Ministerului Public din 2018 constată că există 633 de cauze de omor cu autor necunoscut, ceea ce arată grave deficiențe structurale şi de guvernanță. Deci cazul Caracal nu este o lebădă neagră, era anticipabil.

Orice decizii ar lua Guvernul Dăncilă acum, ele sunt mai mult de nivel tactic şi de optimizare a instituțiilor, însă o abordare strategică de termen lung va trebui făcută la rece. Un prim pas pentru o reformă strategică ar trebui făcut în direcția reformării sistemului educației din sistemul de securitate. Într-un articol mai vechi argumentam că prostia, însoțită de o selecție negativă a elitelor, produce un capital intelectual toxic și reprezintă o adevărată amenințare la adresa securității naționale. Poate o comisie de lucru a CSAT, dar care să cuprindă atât experți din mediul academic, cât şi din societatea civilă, cu transfer de expertiză extern, ar putea oferi soluțiile pe termen lung.

E timpul să ieşim din ceaţă. No, hai!

Articol publicat și pe MarginaliaEtc.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News