Ioana Pârvulescu, la Timişoara, despre câtă iubire încape într-o carte

Ioana Pârvulescu. Sursă foto: Bookfest

Scriitoarea Ioana Pârvulescu invită publicul din Timişoara la o reflecție delicată și profundă despre legătura dintre literatură și iubire – iubirea de cuvânt, de oameni, de timp și de sens. Aceasta va susţine, în 21 octombrie, la Universitatea de Vest din Timişoara, o conferinţă pe tema „Câtă iubire încape într-o carte?”.

 

Într-un dialog cu scriitoarea Adriana Babeți, Ioana Pârvulescu va vorbi despre câtă iubire este necesară pentru a scrie, pentru a citi, dar mai ales pentru a înțelege lumea prin literatură.

Evenimentul va avea loc în 21 octombrie, de la ora 18, în Aula Magna a UVT. Intrarea este liberă, însă locurile sunt limitate. Rezervare se face prin intermediul unui formular de înscriere accesibil la acest link. 

Ioana Pârvulescu predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură.

Dintre volumele publicate amintim: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999, reeditat în 2021), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, reeditat în 2007 şi 2018), În intimitatea secolului 19 (2005, reeditat în 2007 şi 2013), În Ţara Miticilor (2007, reeditat în 2008), Întoarcere în secolul 21 (2009, reeditat în 2018), Viaţa începe vineri (2009, reeditat în 2013 şi 2018), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012), Cum continuă povestea (2014), Inocenţii (2016), Prevestirea (2020), Invizibilii (carte pentru copii, 2022) şi Aurul pisicii (2024).

Este, de asemenea, traducătoarea mai multor volume: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (ediţie bilingvă 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătăţii (2014).

A coordonat şi câteva antologii: De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (2012), Şi eu am trăit în comunism (2015, reeditat în 2018).

Conferinţa pe care o susţine la UVT este un eveniment finanțat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte, şi sponsorizat de Nord One. Parteneri în organizarea evenimentului sunt, alături de UVT, Fundația Alber, Linde şi BRD.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.