Ioan Stanomir, despre Iuliu Maniu, la conferinţele „Justiţia memoriei”
Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino organizează o nouă conferinţă din ciclul „Justiţia memoriei”. Invitat este profesorul universitar Ioan Stanomir, care va vorbi pe tema „Iuliu Maniu sau despre România demnităţii”. Moderatorul conferinţei este Cristian Pătrășconiu.
Evenimentul va avea loc luni, 4 decembrie, de la ora 17, în spațiul expozițional permanent al Memorialului Victimelor Comunismului la București, pe str. J.L. Calderon, nr. 66. Confirmarea participării la conferință se face la adresa de mail acivica@memorialsighet.ro.
La întrebarea „De ce Iuliu Maniu?”, conferința propune în chip de răspuns o complexă abordare istorică, articulată în jurul mai multor teme fundamentale, care poartă de la tradiţia central-europeană a statului de drept şi legalităţii la România restauraţiei democratice. Demnitatea umană, domnia legii și constituţionalismul sunt doar câteva dintre valorile esențiale cu care se confundă personalitatea lui Iuliu Maniu, valori care au condus opoziția sa neabătută față de politica mesianică și totalitară, etatismul și naționalismul acelor ani tragici. Astfel, moștenirea lui Iuliu Maniu se instituie, pentru cei de astăzi, ca o resursă vie de principii ale necesarei rezistențe la centralism, autocraţie şi patrimonialism.
Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, autor al numeroase publicații de referință în istoria ideilor politice. Printre volumele publicate se numără Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (193-1947) (2010), Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii: Secvenţe de istorie intelectuală (2011), Junimismul şi pasiunea moderaţiei (2013), Sfinxul rus: Idei, identităţi şi obsesii (2015), Comunism inc. (alături de Angelo Mitchievici, 2016), Rusia, 1917: Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și autoritarism (2017), La Centenar: Recitind secolul României Mari (2018) şi Așteptând revoluția: Pașoptismul și vocile sale (2019).
Ciclul de conferințe „Justiția memoriei”, organizate de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino, coordonate și moderate de jurnalistul şi eseistul Cristian Pătrășconiu, propune idei și dezbateri în jurul unor teme de ardentă actualitate, reliefând rolul și importanța memoriei în evocarea și înțelegerea faptelor petrecute în perioada comunismului, sistem politic ce a provocat cele mai multe victime din întreaga istorie a umanității. Ce factori au condus la instaurarea regimului comunist în anumite țări ale lumii? Care sunt cauzele ce au contribuit la prăbușirea acestuia? Sub ce forme continuă să influențeze lumea de astăzi? Ce a rămas, la nivelul societății contemporane, din comportamentele, ideile și politicile specifice comunismului în timpul celor aproape șaptezeci de ani în care a dominat Europa? Cum se explică evenimentele actuale din perspectiva istoriei mondiale a comunismului și care sunt firele de adâncime ce unesc trecutul cu prezentul? Acestea sunt (numai) o parte dintre întrebările la care invitații speciali ai acestor conferințe vor încerca să răspundă în cadrul prelegerilor pe care le-au susținut sau pe care le vor susține.
Titulatura conferințelor pe care le derulează, în parteneriat, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino este inspirat de o formulă celebră a cărei autoare este Ana Blandiana: „Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție”.
Fundația Academia Civică a fost întemeiată ca urmare a sugestiei Consiliului Europei de a crea o fundație care să realizeze şi să administreze proiectul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenței de la Sighet, adoptat de înaltul for internațional.
Proiectele Fundației Spandugino consolidează un model cultural al responsabilității pentru un viitor mai bun, în jurul a trei axe esențiale: reorientarea către valorile profund umane și viața spirituală autentică, educația insuflată de mentorii slujitori ai marilor idei, recuperarea memoriei ca sursă a posibilităților vii ale trecutului.
Recomandări de lectură:
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News