Interviu cu profesorul român care a făcut 8 ani de închisoare în China (I)

Marius Balo. Foto: Arhivă personală

Marius Balo a stat opt ani în închisoare în China, pentru 80 de dolari. Autoritățile l-au acuzat, în 2014, că ar fi primit această sumă de la cetăţeni chinezi, fără să ştie că provenea din comiterea de infracţiuni. A fost considerată fraudă contractuală. Procesul a fost o farsă, povestește profesorul român. Marius Balo spune că a fost supus la interogatorii obositoare, iar în timpul arestului preventiv a fost menționut intenționat sub presiune psihică: se gândea chiar că va fi condamnat la moarte și executat.

Tânărul din Cluj, care preda engleza în China, nu a primit aproape deloc sprijin din partea statului român, în ciuda apelurilor sale disperate. Ar fi putut fi transferat în România în 2020, dar pandemia de Covid-19 i-a anulat această șansă. A fost eliberat abia în 2022. Marius Balo poveștește, pentru PressHUB, cum a ajuns prima dată în China, cum a fost arestat, de ce a fost condamnat, ce au făcut pentru el autoritățile din România și cum a reușit, în cele din urmă, să fie eliberat și să se întoarcă acasă după 8 ani.

Principalele declarații ale lui Marius Balo:

Când am ajuns în China, totul era nefamiliar, nou, cu fundul în sus, însă părea armonios și această aparentă armonie te atrăgea.

Știam că nu e indicat să vorbești de religie și de politică cu localnicii. Cu ceilalți străini puteai vorbi orice.

Am stat în arest preventiv, sau casa de detenție, 2 ani 3 luni și 7 zile (…) nu am văzut lumina soarelui în tot acest timp, nu am putut să contactez pe absolut nimeni și nu am știut în nici un moment ce se va întâmpla cu mine, voi fi eliberat mâine sau voi primi pedeapsa cu moartea și voi fi împușcat în curtea din spate?

Totul a fost hotărât în momentul în care ai fost arestat. Procesul e doar ștampila care se pune pe acea hotărâre.

Mi s-a spus că cererea a fost trimisă la București. Și apoi, timp de trei ani, nici o veste. Abia după ce au apărut în presă informații despre necazul meu, abia atunci au început lucrurile să se miște.

În China, tortura este o artă care se tot perfecționează de mii de ani. Picătura chinezească, castrarea și moartea prin 1000 de tăieturi sunt doar cele mai cunoscute exemple.

În 2010, ajungi în China, unde în 2014, în împrejurări nefaste, vei fi arestat. Cum arăta viața ta înainte de a merge în China?

Am absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca, în 2001, și mai apoi, în perioada 2001-2004, programul Master of Divinity la Seminarul Teologic Ortodox „St. Vladimir” din New York, SUA.

Chiar în ziua când am primit diploma de absolvire, mama mea mi-a dat un telefon și mi-a spus că i-a fost descoperită o tumoare și că trebuie să se opereze. M-am întors în țară, la Cluj, și am călătorit împreună încă un an și opt luni, după care mama a trecut la cele veșnice.

În acel moment, mi-am spus: „Marius, de acum înainte poți să faci ce vrei tu!” Nu sună așa de grav, însă s-a dovedit a fi cel mai destructiv lucru pe care mi l-am spus în întreaga mea viață.

De ce ai ales China? Ce anume te-a motivat ca să te îndrepți într-acolo și ce așteptări pe termen scurt, sau poate chiar lung, aveai de la șederea în China? La momentul plecării, îți proiectai un viitor pentru o perioadă nedeterminată acolo?

Am plecat în China în 2008, în vizită la un prieten care se stabilise acolo încă din 2007. În acel an el, mi-a tot scris și m-a îndemnat să merg să îl vizitez. Asta știam atunci când am ajuns și, într-adevăr, așa s-a dovedit să fie: totul era nefamiliar, nou, cu fundul în sus, însă părea armonios și această aparentă armonie te atrăgea. Am revenit în 2009 și în 2010, iar după a treia vizită am decis să mă stabilesc acolo. Nu știam pentru cât timp însă simțeam că va fi o perioadă relativ lungă de timp.

Cât de greu ți-a fost să obții viza de muncă pentru China? Ce știai despre legislația chineză înainte de a pleca? Ce informații crezi că ar trebui să aibă cineva care vrea să se stabilească în China în această privință? Vorbeai limba chineză?

Nu vorbeam deloc, am început să învăț după ce am ajuns acolo. Viza de muncă era relativ ușor de obținut dacă doreai să lucrezi fie în învățământ (profesor de engleză) sau în domeniul IT. Acum, de când cu pandemia, lucrurile s-au complicat și majoritatea străinilor pe care îi știam fie s-au reîntors în țările lor, fie se gândesc foarte serios să o facă.

Odată ajuns in China, ca expat, a existat  și un miraj al banilor? Cât de ușor se câștigau banii în Beijing comparativ cu felul în care se câștigau în România?

Salariile erau foarte bune, în ambele domenii. Ca profesor de engleză, puteam câștigă două sau chiar trei mii de euro pe lună.

Despre China, știrile care apar în presă nu sunt mereu pozitive, se știe despre nivelul ridicat de poluare din orașe precum Beijing sau Shanghai, despre exploatarea muncitorilor din fabrici, despre lagărele de muncă forțată etc. Și, totuși, există o comunitate destul de mare de străini în orașele importante ale Chinei. În Beijing, Sanlitun e un cartier întreg locuit aproape doar de expați. Din experiența ta acolo, cum crezi ca se explică opțiunea străinilor pentru China?

Oamenii erau atrași, ca și mine de altfel, de mirajul unui loc nou, total diferit de tot ceea ce știau ei până în acel moment. Bineînțeles, și banii jucau un rol important, pentru că puteai să câștigi ușor într-o lună banii pe care îi câștigai acasă în trei.

Până la momentul arestării, ai avut vreodată sentimentul de teamă sau de precauție accentuată pentru opiniile pe care le exprimai sau le-ai fi putut exprima în mediile sociale pe care le frecventai? Erai familiar cu autocenzura sau nu te preocupa deloc acest aspect?

Știam că nu e indicat să vorbești de religie și de politică cu localnicii. Cu ceilalți străini puteai vorbi orice.

Articolul complet, pe PressHub.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News