Evenimentele Humanitas, la Bookfest Bucureşti

Foto: Humanitas

Mai mult de 1000 de titluri, 80 de cărți-eveniment, peste 45 de lansări, dezbateri, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, actori, regizori celebri au pregătit Humanitas și Humanitas Fiction pentru această ediţie a Bookfest, organizată la Bucureşti, în perioada 1-5 iunie.

 

Toate cele peste 1 000 de titluri vor avea reduceri de preț de 10%, iar edițiile de colecție vor putea fi cumpărate la prețuri speciale valabile numai la Bookfest.

Începând cu această ediție aniversară, Bookfest vă propune dezbateri pe teme de un interes deosebit, cu invitați de marcă, profesioniști în domeniile lor. Dezbaterile Bookfest vor debuta după deschiderea oficială, miercuri, 1 iunie, ora 14, la Scena Agora, cu discuţia pe tema Ce ne facem cu România ne-educată?, o discuție moderată de Lidia Bodea, la care vor participa Doru Căstăian, Emilia Șercan și Valeriu Nicolae. Se va vorbi despre reforma, sincronizarea și atribuțiile de fapt ale unui minister al educației, despre efectul nociv, spre letal, al imposturii academice prin existența fabricilor de diplome și despre educația copiilor din mediile defavorizate.

A doua dezbatere, vineri, 3 iunie, ora 17, la Scena Arca, va fi pe tema De la Diavolul în istorie la Sfânta Rusie. Hari Bucur-Marcu, Ioan Stanomir, Sorin Ioniță, Gabriel Diaconu vor fi în dialog cu Gabriel Liiceanu pornind de la șase cărți esențiale pentru mai buna înțelegere a teribilului război din Ucraina: Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia; Piotr Ceaadaev, Scrisori filozofice către o doamnă, Alain Besançon, Sfânta Rusie, Françoise Thom, Putin și putinismul, Mark Galeotti, Hai să vorbim despre Putin!, şi Thierry Wolton, Reflecții despre comunism.

Sâmbătă, 4 iunie, ora 14, la Scena Arca, va avea loc o dezbatere semnal de alarmă: S.O.S. Sănătatea copiilor. Ghid pentru părinți. Lidia Bodea va dialoga cu psihologul Mircea Dragu, cu medicul pediatru Mihai Gafencu, președintele Salvați Copiii România, și cu psihiatrul și psihoterapeutul Eugen Hriscu.

Invitatul de onoare al acestei ediții a Bookfest este Japonia. La invitaţia Ambasadei Japoniei şi a Editurii Humanitas Fiction, Francesc Miralles, autorul romanului Un ceai la capătul lumii, coautor al celebrei serii Ikigai și al bestsellerurilor pentru copii Povești ca să te iubești mai mult și Povești pentru copii fericiți, va fi prezent la Bucureşti și va participa la o serie de evenimente dedicate cărților sale. Tot în cadrul programului „Japonia, țară invitată de onoare”, Editura Humanitas Fiction  invită publicul să participe la dialoguri și lansări de carte dedicate literaturii japoneze care aduc în prim-plan cărțile unor scriitori consacrați ca Yukio Mishima (tetralogia Marea fertilității) sau Teru Myamoto (Vis de primăvară) sau Akira Mizubayashi (Inimă frântă) precum și romanele celor mai proeminente voci feminine ale literaturii contemporane nipone, ca Yoko Ogowa (Poliția Memoriei) sau Natsuko Imamura (Femeia cu fustă violet), publicate în colecția „Raftul Denisei”.

Lansările de carte vor avea loc după următorul program:

 

Miercuri, 1 iunie

15.30. Lansare și sesiune de autografe Valeriu Nicolae, Țigan Țăndări. Vor vorbi: Valeriu Nicolae şi Lidia Bodea.

16.30. Eveniment Anne Frank, lansare Ari Folman, Lena Guberman, Unde este Anne Frank, roman grafic și Jurnalul Annei Frank, ediție aniversară. Vor vorbi: Marius Constantinescu, Ioan Stanomir şi Iustina Croitoru, moderator fiind Lidia Bodea.

17.30. Eveniment Thierry Wolton, lansarea volumului Reflecții despre comunism. Vor vorbi: Gabriel Liiceanu şi Ioan Stanomir.

18.30. Lansare și sesiune de autografe Radu Oltean, Geții lui Burebista și Dacia. Războaiele cu romanii. Vor vorbi: Radu Oltean, Maria-Magdalena Ștefan şi Dan Ștefan.

 

Joi, 2 iunie

16. Eveniment Japonia, la Scena Arena. Bogdan Ghiu în dialog cu Rodica Baconsky despre romanul Inimă frântă, de Akira Mizubayashi, pe tema „Muzica lumii – dialogul culturilor și condiția umană”.

17. Lansare Akira Mizubayashi, Inimă frântă. Vor vorbi Bogdan Ghiu şi Denisa Comănescu.

18. Eveniment Japonia – Francesc Miralles, Un ceai la capătul lumii, Shinrin-yoku. Arta japoneză a băilor de pădure, Ikigai. Cum să îți găsești drumul în viață. Vor vorbi Francesc Miralles şi Cristian Pătrășconiu, discuţia fiidn moderată de Denisa Comănescu.

19-19.30. Eveniment Japonia, la Scena Arena: Francesc Miralles în dialog cu Delia Apostol-Hanzelik, redactor-șef al revistei Psychologies, pe tema „Despre starea de bine și dragostea de viață”.

 

Vineri, 3 iunie

11. Atelier pentri copii „Cărțile curajului”, susținut de Liana Alexandru, în care este inclusă lansarea volumelor lui Éric-Emmanuel Schmitt, Pisoiul care se temea de orice, Leo Lionni, Swimmy, şi al Fraților Fan, Proiectul Barnabus.

12. Atelier pentri copii „Cartea speranței”; susținut de Mihnea Gâdici /„Citește cu Mihnea“
Gianni Rodari, Luna de la Kiev.

16. Lansarea volumului lui Heather Dune Macadam, Cele 999 de la Auschwitz. Povestea primelor femei care au ajuns în lagărul morții. Vor vorbi: Simona Kessler, Alina Pavelescu şi Lidia Bodea.

16.30. Lansare Fiona Davis, Leii de pe Fifth Avenue. Vor vorbi: Nona Rapotan, Cristina Stănciulescu şi Denisa Comănescu.

17.30. Lansare și sesiune de autografe Cătălin Pavel, Toate greșelile care se pot face. Vor vorbi: Cătălin Pavel, Ioana Pârvulescu şi  Lidia Bodea.

18. Lansare Regina Elisabeta a României, Cuvinte sufletești. Vor vorboi Silvia Irina Zimmermann, Tania Radu şi Tatiana Niculescu.

18. Eveniment Japonia, la scena Arena – Lansare Teru Miyamoto, Vis de primăvară. Vor vorbi: Angela Hondru, Șerban Georgescu şi Denisa Comănescu.

18.30. Lansare și sesiune de autografe Radu Teodorescu, Cătălina Dumitrescu, Daniel David, Ioana Scoruș, Eugen Hriscu, Vlad Stroescu, Suntem sănătoși la minte? Despre sănătatea psihică în România. Șase abordări. Autorii vor intra în dialog cu Lidia Bodea.

18.30-19. Eveniment Japonia, la scena Arena, dedicat tetralogiei Marea fertilității a lui Yukio Mishima, Zăpada de primăvarăCai în galopTemplul zorilorÎngerul decăzut. Vor vorbi: Angela Hondru, Mihaela Albulescu, Andreea Sion şi Denisa Comănescu.

 

Sâmbătă, 4 iunie

11.30. Lansări și sesiuni de autografe Adriana Ștefan, Daniela Olaru (ilustrații), Povești pe nerăsuflate, Vlad Stroescu, Andreea Dobreci (ilustrații), Povești somnifere, Mircea Dragu, Bajkó Attila (ilustrații), Marea aventură a micii albine Mitsu, . Invitați alături de autori sunt Oana Doboși, Raluca Selejan şi Lidia Bodea.

12. Lansare Quentin Tarantino, A fost odată la Hollywood. Vor vorbi Nae Caranfil, Cătălin Pavel şi Denisa Comănescu.

12.30. Lansare și sesiune de autografe Alexandru N. Stermin, Căzuţi din junglă. Poveştile unui explorator. Vor vorbi: Alexandru N. Stermin şi Gabriel Liiceanu.

13. Lansare Montaigne, Eseuri. Cartea a doua. Vor vorbi: Vlad Russo şi Vlad Zografi.

13. Eveniment Japonia, la scena Agora: Dialog cu scriitoarea Yōko Ogawa via Zoom, despre romanele Poliția memorieiÎnotând cu elefantul, în brațe cu pisicaSuspine tandreProfesorul și menajera. Vor vorbi: Raluca Nicolae, Magda Ciubăncan şi Denisa Comănescu.

13.30. Lansare și sesiune de autografe Radu Paraschivescu, Noi suntem români (nimeni nu-i perfect). Vor vorbi Radu Paraschivescu, Dan Teodorescu şi Cătălin Striblea.

14. Lansare și sesiune de autografe Sabina Fati, Călătorie pe urmele conflictelor de lângă noi. Vor vorbi Sabina Fati, Radu Paraschivescu şi Cristian Leonte.

14.30. Lansări Isaiah Berlin, Gânditorii ruși, şi Isaiah Berlin, Lemnul strâmb al omenirii. Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Ioan Stanomir şi Gabriel Liiceanu.

15. Lansare și sesiune de autografe Tatiana Niculescu, Singur. Viața lui Mihail Sebastian. Vor vorbi Tatiana Niculescu, Cătălin Striblea şi Radu Paraschivescu.

15.30. Lansare Platon, Opera integrală, vol. I și II. Vor vorbi Horia-Roman Patapievici şi Andrei Cornea.

15.30. Eveniment Japonia, la standul Japoniei: Natsuko Imamura, Femeia cu fustă violet. Vor vorbi Raluca Nicolae, Alice Teodorescu şi Denisa Comănescu.

16. Lansare Yongey Mingyur Rinpoche, Helen Tworkow, Îndrăgostit de lume. Călătoria unui călugăr buddhist pe tărâmurile dintre viață și moarte. Vor vorbi: Sega, Mihai Popa Radu şi Dionisie Pîrvuloiu.

16.30. Aniversare 15 ani: două capodopere în traducerea lui Mircea Ivănescu, Franz Kafka, Jurnal, 1910–1923 și James Joyce, Ulise (ediție centenară). Vor vorbi: Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu şi Denisa Comănescu.

17. Lansare și sesiune de autografe Ioana Nicolaie, Miezul inimii. Vor vorbi Ioana Nicolaie, Adela Greceanu şi Cezar Paul Bădescu.

17.30. Lansare și sesiune de autografe Cătălina Dumitrescu, În interior. Momente de întâlnire cu tine însuți. Vor vorbi Cătălina Dumitrescu, Vlad Stroescu şi Lidia Bodea.

18. Lansare Polly Samson, Un teatru pentru visători. Vor vorbi Sandra Ecobescu, Cătălin Striblea şi Denisa Comănescu.

18.30. Lansare Simone de Beauvoir, Al doilea sex. Vor vorbi Corina Șuteu, Alida Mocanu şi Lidia Bodea.

19. Lansare Heather Morris, Trei surori. Vor vorbi Liana Stanciu, Marius Constantinescu şi Denisa Comănescu.

 

Duminică, 5 iunie

11. Lansare și sesiune de autografe Mihai Mănescu, Copacul dorințelor. Amintiri din copilărie, cu ilustrații de Ingrid Nemțanu, carte realizată în beneficiul Hospice Casa Speranței. Invitați alături de autori sunt Irina Margareta Nistor şi Maya Noelle Prediger, într-o discuţie moderată de Iustina Croitoru.

11.30. Lansări și sesiune de autografe Mihai Netea, O istorie genetică (incompletă) a românilor, Richard Dawkins, Yan Wong, Povestea strămoșilor noștri. Pelerinaj la începuturile vieții şi Sverker Johansson, Zorii limbajului. Vor vorbi Mihai Netea, Doru Căstăian şi Vlad Zografi.

12. Lansăriși sesiuni de autografe a celor mai recente romane din colecția „Scriitori români contemporani”: Cosmin Leucuța, Cerul ca oțelul, Ruxandra Burcescu, Instabil, Cătălin Mihuleac, Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine. Autorii vor intrat în dialog cu Tania Radu.

12.30. Lansare Yaniv Iczkovits, Fiica măcelarului. Vor vorbi: Magda Grădinaru, Simona Kessler şi Tania Radu.

13. Lansare Monica Lovinescu, Jurnal esențial. Vor vorbi Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu şi Cristina Cioabă.

13.30. Lansare și sesiune de autografe Cristian Preda, Robul succesului: Viața politică a lui Victor Eftimiu sub șase consituții. Vor vorbi: Cristian Preda, Tatiana Niculescu şi Vlad Zografi.

14. Lansare și sesiune de autografe Jan Willem Bos, De la Rin la Dunăre și înapoi. Autobiografia mea românească. Invitați alături de autor sunt Mircea Cărtărescu, Steinar Lone şi Lidia Bodea.

14.30. Rose Tremain, Insulele iertării. Vor vorbi Irina Horea, Cristian Pătrășconiu şi Denisa Comănescu.

15.30. Lansare și sesiune de autografe Florin Buhuceanu, Homoistorii. Ieșirea din invizibilitate. Vor vorbi: Florin Buhuceanu, Eugen Jebeleanu şi  Lidia Bodea.

16. Bestsellerurile Bookfest 2022 – Top, recomandări, accente editoriale. Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Denisa Comănescu şi Lidia Bodea.

 

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.