Inspecţia Judiciară, întrebată de tergiversarea dosarului Bechtel: „Adresaţi-vă organelor de urmărire penală competente”


Dosare 3În concepţia celor care ar trebui să verifice activitatea procurorilor la care a ajuns dosarul „Bechtel”, în care nu se întâmplă nimic de aproape trei ani, pare că nu e nicio problemă dacă o anchetă e tergiversată. Aşa cum, spre exemplu, nu a fost vreo problemă că dosarele Revoluţiei şi Mineriadei nu sunt rezolvate nici după 25 de ani.

 

Dosarele "uitate" nu mai sunt de competenţa Inspecţiei Judiciare?

În curând se împlinesc trei ani de la deschiderea dosarului „Bechtel”. Timp în care nu a fost anunţată public nicio inculpare, deşi este vorba despre o faptă gravă, dispariţia unui act secret de stat.

Am adresat inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru, o solicitare de informaţii, care vizează câteva întrebări legate de trenarea acestui dosar:

1. La ce unitate de parchet se află în momentul de faţă dosarul „Bechtel”?

2. Care este motivul pentru care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a declinat competenţa în acest dosar?

3. Care este numele procurorului care a dispus această declinare de competenţă?

4. Care este motivul trenării acestui dosar?

5. Care sunt numele procurorilor care s-au ocupat de acest caz în perioada august 2013 – iunie 2016?

Iată ce răspunde IJ, prin vocea purtătorului de cuvânt, Alin-Bogdan Alexandru: „Inspecţia Judiciară nu are competenţă în efectuarea actelor de urmărire penală, atribuţiile sale fiind expres prevăzute în art. 74 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare.” Prin urmare, pentru aspectele sesizate, ni se transmite, avem posibilitatea  să ne adresăm „organelor de urmărire penală competente”.

Aceeaşi lege, însă, prevede că inspectorii judiciari au, printre altele, ca atribuţii verificări sau controale dispuse de Plenul CSM, de secţiile CSM sau de însuşi inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, verificări care pot viza conduita procurorilor sau a judecătorilor. Or, când într-un dosar penal nu se întâmplă nimic timp de trei ani de zile, nu ar fi firesc să se întrebe cineva de ce nu se întâmplă nimic? Şi să dispună un control?

Şi CSM s-a spălat pe mâini

O atitudine asemănătoare a avut şi Consiliul Superior al Magistraturii. În urmă cu câteva zile, scriam despre modul în care, în aceeaşi problemă, CSM ocolea punerea punctului pe „i”. Susţinând că obiectul cererii noastre îi excede competenţelor. Şi ne transmitea, invocând Legea 317/2004, că CSM este „un organ administrativ care gestionează cariera magistraţilor, neavând atribuţii în a oferi consultaţii juridice sau de a transmite informaţii care vizează activităţi desfăşurate de alte instituţii.” Iar prin invocarea Regulamentului de organizare şi a funcţionare a CSM, ni se transmitea că această instituţie „răspunde la sesizările şi cererile formulate în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii de interes public, doar în legătură cu propria activitate.”

Am fost anunţaţi, însă, că solicitarea noastră a fost transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi nu Parchetul General are în atribuţii verificări sau controale legate de activitatea procurorilor.

Ce nu aminteşte CSM în răspunsul pe care ni-l trimite este este Legea 317/2004, privind CSM, care spune că, pe lângă Plenul CSM, funcţionează Inspecţia Judiciară, inspectorii judiciari având printre atribuţii şi verificările sau controalele dispuse de Plenul CSM, de secţiile CSM sau de inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare.

Deci, dacă CSM ar fi vrut să dispună verificări în acest dosar şi să ne comunice rezultatele, ar fi fost posibil. Dar CSM s-a spălat pe mâini.

„Povestea” pe scurt a dispariţiei contractului

Dispariţia contractului Bechtel a fost sesizată la începutului lui august 2013 când, după ce voci din Opoziţie ceruseră public desecretizarea acestui document – operaţiune care nu se putea face în lipsa originalului – Dan Şova, pe atunci ministru al Marilor Proiecte, anunţa că nu mai e de găsit originalul.

Ar fi fost uşor să se ajungă rapid la persoana care a scurt-circuitat traseul actul, pentru că, potrivit art. 10 din Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, instituţiile care deţin sau utilizează informaţii clasificate sunt obligate să ţină un registru de evidenţă a autorizaţiilor acordate personalului, şi asta, sub semnatură. Dar nu s-a ajuns.

Iar instituţiile care intervin în situaţii de genul acesta s-au mişcat lent. Deşi era vorba despre dispariţia unui act secret de stat, deci o faptă gravă, pentru a se urni ancheta, a fost necesar ca Parchetul General să fie sesizat. Una dintre sesizări venise de la Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, care a şi indicat atunci, public, locul în care a fost ţinut acest document: „Contractul original Bechtel este la Serviciul Probleme Speciale, etaj 2, camera 58.” Fără efect, însă…

Deci, în concepţia celor care ar trebui să verifice activitatea procurorilor la care a ajuns acest dosar, nu e nicio problemă dacă o anchetă e tergiversată. Aşa cum, spre exemplu, nu a fost nicio problemă că dosarele Revoluţiei şi Mineriadei nu sunt rezolvate nici după 25 de ani. Sau că n dosare zac până la prescrierea faptelor.

 

Articol publicat şi în TIMPOLIS.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.