Preşedintele şi un membru al Academiei Române – autoplagiat în două volume de istorie

Colaj: Centrul de Studii Transilvane

 

În două dintre volumele de istorie semnate de Ioan Aurel Pop, actual preşedinte al Academiei Române, şi Ioan Bolovan, membru al aceleiaşi Academii, se regăsesc o serie de pagini preluate din opere anterioare, fără însă ca acest lucru să fie semnalat prin ghilimele şi note de subsol. Într-un caz este vorba chiar de o lucrare preluată integral, căreia i-au fost aduse modificări insignifiante. Ambii spun însă că, la vremea la care au scris cărţile respective, nu exista noţiunea de autoplagiat. Mai mult, Ioan Bolovan anunţă că, dacă din noua lege a educaţiei nu va dispărea “aberația cu autoplagiatul”, se va adresa CEDO.

 

Cum se transformă o carte în două cărţi

Comisia de Etică a Universităţii „Babeş Bolyai”, din Cluj Napoca, şi Consiliul de Coordonare a Cercetării Ştiinţifice al Academiei Române au fost sesizate, spre sfârşiul anului 2017, de Hans Hedrich, activist şi politolog – care a şi scris despre această situaţie în Neuer Weg –, în privinţa unui autoplagiat de care acesta îl acuza pe Ioan  Aurel Pop, rector al universităţii clujene şi, la vremea respectivă, membru, nu preşedinte încă, al Academiei Române. Sub semnătura acestuia, au apărut două cărţi, publicate la interval de un an, în 1996 şi 1997, care diferă doar prin titlu şi prin adăugarea, în cazul celei din 1997, a unui capitol. Este vorba despre volumele:

1. Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, Cluj Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 1996, 245 p., ISBN 973-9155-004-0
2. Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul, Cluj Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 1997, 274 p., ISBN 973-9261-24-8.

Deşi Comisia de Etică a Universităţii „Babeş Bolyai” a decis că nu a fost încălcată deontologia profesională, volumul din 1997, Istoria Transilvaniei medievale…, ar fi trebuit să fie, în mod normal, nu prezentat drept unul nou, ci o ediţie adăugită a celui din 1996, Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV… Şi asta pentru că toate cele patru capitole din prima carte se regăsesc în cea de a doua, cu unele modificări insignifiante în text şi în structura unor titluri de capitole şi subcapitole din cel de al doilea volum.

Ceea ce Istoria Transilvaniei medievale… are diferit faţă de Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV… este faptul că i-a fost adăugat un capitol (5), de 40 de pagini, numit „Transilvania în secolele XV şi XVI: de la voievodat la principat”.

În facsimile se pot vedea începutul şi finalul capitolelor 1, 2, 3 şi 4 şi Cuprinsul celor două cărţi.

       

În stânga, prima pagină a capitolului 1 din volumul Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV…, (pag. 13) intitulat „De la daco-romani la români: identitatea etnică, religioasă şi politică a românilor în Europa spre sfârşitul mileniului I”, cu subcapitolul 1.1 „Europa postromană şi lumea barbară. Moştenirea Romei”

În dreapta, prima pagină a capitolului 1 din volumul Istoria Transilvaniei medievale…, (pag. 9) al cărui titlu este modificat: „De la daco-romani la români: Transilvania spre finalul mileniului I al erei creştine”, cu subcapitolul 1.1 cu titlu identic „Europa postromană şi lumea barbară. Moştenirea Romei”

 

      

În stânga, finalul capitolului 1 din volumul Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV…, (pag. 50) intitulat „De la daco-romani la români: identitatea etnică, religioasă şi politică a românilor în Europa spre sfârşitul mileniului I”, cu subcapitolul 1.1 „Europa postromană şi lumea barbară. Moştenirea Romei”

În dreapta, finalul capitolului 1 din volumul Istoria Transilvaniei medievale…, (pag. 45) al cărui titlu este modificat: „De la daco-romani la români: Transilvania spre finalul mileniului I al erei creştine”, cu subcapitolul 1.1 cu titlu identic „Europa postromană şi lumea barbară. Moştenirea Romei”.

 

     

În stânga, prima pagină a capitolului 2 din volumul Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV…, (pag. 51) intitulat „Societatea ungară timpuri. De la Munţii Urali spre centrul Europei”, cu subcapitolul 2.1 „Ungurii înainte de secolul X: deplasarea de la Munţii Urali la nordul Mării Negre”.

În dreapta, prima pagină a capitolului 2 din volumul Istoria Transilvaniei medievale…, (pag. 49) cu acelaşi titlu.

 

     

În stânga, finalul capitolului 2 din volumul Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV…, (pag. 83) intitulat „Societatea ungară timpuri. De la Munţii Urali spre centrul Europei”, cu subcapitolul 2.1 „Ungurii înainte de secolul X: deplasarea de la Munţii Urali la nordul Mării Negre”.

În dreapta, finalul capitolului 2 din volumul Istoria Transilvaniei medievale…, (pag. 80) cu acelaşi titluri şi acelaşi conţinut.

 

     

În stânga, prima pagină a capitolului 3 din volumul Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV…, (pag. 84) intitulat „State incipiente (formaţiuni politice) atestate de unele izvoare scrise pe teritoriul României (secolele IX-XI)”, cu subcapitolul 3.1 „Generalităţi. Concepţia istorică şi viziunea politică a Notarului lui Bela”.

În dreapta, prima pagină a capitolului 3 din volumul Istoria Transilvaniei medievale…, (pag. 85) cu un titlu de capitol uşor modificat, „State incipiente atestate de unele izvoare scrise pe teritoriul Transilvaniei (secolele IX-XI)” şi cu păstrarea identică a titlului primului subcapitol. De asemenea, textul este identic.

   

  

Sus, ultimele pagini ale capitolului 3 din volumul Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV…, (pag. 146-147) intitulat „State incipiente (formaţiuni politice) atestate de unele izvoare scrise pe teritoriul României (secolele IX-XI)”, cu subcapitolul 3.1 „Generalităţi. Concepţia istorică şi viziunea politică a Notarului lui Bela”.

Jos, ultimele pagini ale capitolului 3 din volumul Istoria Transilvaniei medievale…, (pag. 148-149) cu un titlu de capitol uşor modificat, „State incipiente atestate de unele izvoare scrise pe teritoriul Transilvaniei (secolele IX-XI)” şi cu păstrarea identică a titlului primului subcapitolul. De asemenea, textul este identic.

 

  

  

Sus, primele pagini ale capitolului 4 din volumul Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV…, (pag. 148-149) intitulat „Transilvania în secolele XI-XIV. Schiţă istorică”, cu subcapitolul 4.1 „CucerireaTransilvaniei de către maghiari (secolele XI-XIII)”.

Jos, prima pagină a capitolului 4 din volumul Istoria Transilvaniei medievale…, (pag. 152-153) cu un titlu de capitol modificat, „Transilvania în secolele XI-XV. Destinul voievodatului” şi cu păstrarea identică a titlului primului subcapitolul. De asemenea, textul este identic.

 

       

În stânga, ultima pagină a capitolului 4 din volumul Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV…, (pag. 191) intitulat „Transilvania în secolele XI-XIV. Schiţă istorică”, cu subcapitolul 4.1 „Cucerirea Transilvaniei de către maghiari (secolele XI-XIII)”.

În dreapta, ultima pagină a capitolului 4 din volumul Istoria Transilvaniei medievale…, (pag. 194) cu un titlu de capitol modificat, „Transilvania în secolele XI-XV. Destinul voievodatului” şi cu păstrarea identică a titlului primului subcapitolul. De asemenea, textul este identic.

 

    

   

Sus, cuprinsul volumului Românii şi maghiarii în secolele IX-XIV… (pag. 243-245).
Jos cuprinsul volumului Istoria Transilvaniei medievale…, (pag. 272-273).

 

Ioan Aurel Pop: “În anii 90, nu exista noțiunea de autoplagiat în România şi  nu are relevanţă nici azi”

Întrebat cum explică similitudinile dintre două volume apărute sub semnătura sa, care diferă prin titlu şi prin adăugarea în cazul celui din 1997 a încă unui capitol, Ioan Aurel Pop spune că, în anii 90, nu exista noțiunea de autoplagiat în România şi că aceasta  nu are relevanţă nici azi, că volumele nu sunt identice şi că cel din 1997 are statut de curs univesitar. Iată care sunt argumentele pe care le invocă Ioan Aurel Pop pentru a susţine că nu este vorba despre autoplagiat:

“În anii ’90 ai secolului trecut, nu exista noțiunea de autoplagiat în România.

Volumul din 1997, publicat la Editura UBB, are statut de curs universitar și a fost elaborat ca suport al cursului de Istoria Transilvaniei medievale, introdus la propunerea mea în planul de învățământ și aprobat de consiliul profesoral al Facultății de Istorie și Filosofie.

Volumul din 1997 nu este identic cu cel din 1996, deoarece, chiar și în partea de început, pe alocuri, am făcut mici precizări, corectări și completări.

Noțiunea de autoplagiat nu are relevanță nici astăzi, în condițiile în care «piața» publicistică din România este nereglementată, în sensul că multe publicații preiau materiale ale diverșilor autori și le republică fără să ceară voie autorilor. Pe de altă parte, nu mi se pare moral ca un autor să nu poată să dispună de propria muncă, onest făcută, așa cum crede de cuviință.

Veți mai găsi articole ale mele republicate în diferite locuri fără ca eu să fi știut. Am vorbit cu juriști care mi-au spus că nu am șanse să câștig vreun proces câtă vreme nu am precizat, nici eu și nici editorul inițial, că drepturile editoriale sunt rezervate.

Pe de altă parte, nu am nici timpul suficient și nici dispoziția necesară să mă confrunt cu procese de acest gen și, în general, cu procese în justiție.”

Faptul că volumul din 1997 are statut de curs, după cum declară autorul, nu îl scuteşte de la aplicarea citării academice, ale cărei reguli Ioan Aurel Pop le cunoştea, la vremea respectivă fiind deja profesor universitar. În plus, nu spune nimeni că un autor nu poate “dispune de propria muncă, așa cum crede de cuviință”, ci că folosirea – a doua, a treia oară… – a unui text publicat trebuie menţionată şi semnalată ca atare, conform regulilor de citare academică, adică prin ghilimele şi/sau note de subsol.

 

Autoplagiat din cinci cărţi într-un volum de Istoria Transilvaniei

Un alt volum în care sunt preluate paragrafe întregi din cinci cărţi publicate anterior sau din lucrări prezentate la conferinţe este Istoria Transilvaniei, semnat de Ioan Aurel Pop şi Ioan Bolovan, prorector al Universităţii „Babeş Bolyai”, din Cluj Napoca, director al Institutului de Istorie „George Bariţiu”, din Cluj-Napoca, al Academiei Române şi, din noiembrie 2018, membru corespondent al Academiei Române. Volumul a apărut în anul 2013, la Editura Eikon, din Cluj Napoca (ISBN 973-757-845-7).

În cadrul acestuia, se menţionează şi pe portalul suspiciunilor de opere plagiate în România, www. plagiate.ro, pe o serie pagini sunt preluate, fără menţionarea sursei iniţiale, fără ghilimele ori trimiteri la note de subsol, pasaje întregi din alte volume pe care Ioan Bolovan le semnează în coautorat sau la care contribuie cu articole. Diferenţa este că pe textul iniţial au fost făcute ulterior foarte mici şi puţine corecturi, fiind adăugate, scoase sau inversate cuvinte ori introduse aliniate.

Volumul, desemnat de Radio România, la Gaudeamus 2014 Cluj Napoca, drept cea mai râvnită carte, nu se găseşte însă la Biblioteca Naţională. Acesta nu figurează nici în catalogul online al BNaR, ci doar în Catalogul cărţilor în curs de publicare. Am solicitat conducerii Bibliotecii Naţionale să ne comunice dacă instituţia a primit de la Eikon cele şapte exemplare ale acestei cărţi, la care Legea depozitului legal obligă editura, la ce biblioteci a fost trimis acest volum şi când. Maria Răducu, directorul general al Bibliotecii Naţionale, declara că lucrarea, semnalată ca fiind realizată la două edituri, respectiv Eikon şi Editura Academiei Române – Centrul de Studii Transilvane, nu figurează în evidenţele Serviciului Depozit Legal. Adică, după mai mult de şase ani de la publicare, BNaR  nu primise, aşa cum cere legea, cele şapte exemplare.

1. Preluare de text din „Transilvania la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX”

De exemplu, la paginile 271-274 din Istoria Transilvaniei sunt preluate blocuri de text dintr-o carte semnată de Ioan Bolovan, Transilvania la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX: realităţi etno-confesionale şi politici demografice”, publicată în anul 2000, la Editura Presa Universitară Clujeană, din Cluj Napoca (pag. 1-4):

  

  

Sus, Istoria Transilvaniei, pag. 271 şi 272 au fost preluate din Transilvania la sfârşitul…, pag. 1-2, jos

 

       

Istoria Transilvaniei, pag. 273  – Transilvania la sfârşitul…, pag. 2 – 3

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 274  – Transilvania la sfârşitul…, pag. 3- 4.

 

2. Preluare de text din „Istoria României. Compendiu”

La paginile 169-170, 172-174, 180-184, 186-189 şi 191 din Istoria Transilvaniei sunt preluate paragrafe întregi dintr-un volum apărut în 2004, sub egida ICR-Centrul de Studii Transilvane, din Cluj Napoca, şi anume din Istoria României. Compendiu, volum coordonat de Ioan Aurel Pop şi Ioan Bolovan, din care au fost preluate blocuri de text de pe paginile 457, 460, 472-473, 481-483 şi 490-495, din articole semnate de Ioan Bolovan, dar preluarea s-a făcut fără ghilimele şi note de subsol care să menţioneze că au mai fost publicate. Ioan Aurel Pop declară că, în acest volum a semnat un singur capitol, „Românii în secolele XIV-XVI: De la «republica creştină» la «restaurarea Daciei»”. (pag. 213-310).

Textele copiate se găsesc pe paginile menţionate mai jos, în stânga fiind cele din volumul în care au fost incluse, Istoria Transilvaniei, iar în dreapta, cele de pe care au fost preluate, din Istoria României. Compendiu:

      

Istoria Transilvaniei, pag. 169, alin. 1 preluate din Istoria României. Compendiu, pag. 457, alin. 1

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 169, alin. 1 şi 170 alin. 1 şi 2 – Istoria României. Compendiu, pag. 460, alin. 3

 

       

Istoria Transilvaniei, pag. 170, alin. 3 – Istoria României. Compendiu, pag. 472, alin. 3

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 170, alin. 3 şi 171 alin. 1 – Istoria României. Compendiu, pag. 473, alin. 3

 

           

Istoria Transilvaniei, pag. 171, alin. 4 şi 172, alin. 1 – Istoria României. Compendiu, pag. 481, alin. 2

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 172, alin. 2 şi 173, alin. 1 – Istoria României. Compendiu, pag. 481, alin. 3

 

       

Istoria Transilvaniei, pag. 173, alin. 2 – Istoria României. Compendiu, pag. 481, alin. 4 şi 482, alin. 1

 

         

Istoria Transilvaniei, pag. 173, alin. 3 şi 174, alin. 1 şi 3 – Istoria României. Compendiu, pag. 482, alin. 2

 

       

Istoria Transilvaniei, pag. 174, alin. 4 şi 175, alin. 1 – Istoria României. Compendiu, pag. 483, alin. 1

 

           

  

Sus, Istoria Transilvaniei, pag. 180, alin. 3 şi 181, alin. 1, jos, Istoria României. Compendiu, pag. 490, alin. 4 şi 491, alin.1

 

     

Istoria Transilvaniei, pag. 181, alin. 3 – Istoria României. Compendiu, pag. 491, alin. 2

 

      

Istoria Transilvaniei, pag. 182, alin. 1 – Istoria României. Compendiu, pag. 491, alin. 2 şi 492, alin. 1

 

            …….

Istoria Transilvaniei, pag. 182, alin. 4 şi 183, alin. 1 – Istoria României. Compendiu, pag. 492, alin. 2

 

         

Istoria Transilvaniei, pag. 183 alin. 2 şi 184, alin. 1 – Istoria României. Compendiu, pag. 492, alin. 3 şi 493, alin. 1

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 184, alin. 4 şi 185, alin. 1 – Istoria României. Compendiu, pag. 493, alin. 2

 

      

Istoria Transilvaniei, pag. 186, alin. 2 – Istoria României. Compendiu, pag. 493, alin. 3

 

       

Istoria Transilvaniei, pag. 186, alin. 3 şi 187, alin. 1 – Istoria României. Compendiu, pag. 493, alin. 4

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 187, alin. 2 – Istoria României. Compendiu, pag. 493, alin. 5 şi 494, alin. 1

 

         

Istoria Transilvaniei, pag. 188, alin. 4 şi 189, alin. 1 – Istoria României. Compendiu, pag. 494, alin. 2

 

         

Istoria Transilvaniei, pag. 189, alin. 2 – Istoria României. Compendiu, pag. 494, alin. 3 şi 495, alin. 1

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 189, alin. 3 şi 190, alin. 1 şi 3 – Istoria României. Compendiu, pag. 495, alin. 2

       

Istoria Transilvaniei, pag. 191, alin. 1 – Istoria României. Compendiu, pag. 495, alin. 3 şi 496, alin. 1.

 

3. Preluare de text din „Saşii şi concetăţenii lor ardeleni”

Alte pagini din Istoria Transilvaniei sunt preluate din volumul Saşii şi concetăţenii lor ardeleni. Studiu in Honorem dr. Thomas Nagler, apărut în 2009, la editura Altip, din Alba Iulia, ISBN 978-3-929848-75-5. Paragrafele copiate, fără a fi respectată citarea academică, sunt preluate dintr-un articol semnat de Ioan Bolovan şi Sorina Paula Bolovan, „Transilvania până la primul război mondial (oportunităţi şi/sau vulnerabilităţi demografice)” (pag. 413-430), inclus în volumul Saşii şi concetăţenii lor ardeleni…, editat de Ioan Marian Ţiplic şi Konrad Grundisch. Volum la care a contribuit şi Ioan Aurel Pop cu un articol, „Relatări ale ambasadorilor veneţieni de pe lângă împăraţii romano-germani, despre Ungaria, Transilvania, Ţara Românească şi Moldova (a doua jumătate a secolului al XVI-lea)” (pag. 241-248).

Paragrafe întregi din Saşii şi concetăţenii lor ardeleni… au fost incluse, în lipsa unei citări academice corecte, în Istoria Transilvaniei:

     

Istoria Transilvaniei, pag. 179 alin. 1, pag. 180 alin 3 şi 181 alin. 1 – sus,
preluate din Saşii şi concetăţenii lor ardeleni, pag. 420, alin. 4 – jos

 

         

Istoria Transilvaniei, pag. 179 alin. 1, pag. 181 alin. 3 – Saşii şi concetăţenii lor ardeleni, pag. 420, alin. 5

 

      

Istoria Transilvaniei, pag. 182, alin. 1 – Saşii şi concetăţenii lor ardeleni, pag. 421, alin. 1

 

   

Istoria Transilvaniei, pag. 183, alin. 2, 184 alin. 1 şi 4 şi 185, alin. 1 – sus,
din Saşii şi concetăţenii lor ardeleni, pag. 421, alin. 2 – jos

 

    

Istoria Transilvaniei, pag. 186 alin. 3, 187 alin 1, 187 alin. 2 şi 188 alin. 1 – sus,
din Saşii şi concetăţenii lor ardeleni, pag. 421, alin. 3 – jos

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 188 alin. 4 şi 189 alin – Saşii şi concetăţenii lor ardeleni, pag. 421 alin. 4

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 189 alin. 2 şi 3 – Saşii şi concetăţenii lor ardeleni, pag. 421 alin 5 şi 422 alin. 1

       

Istoria Transilvaniei, pag. 189 alin. 3 şi 191 alin. 1 – Saşii şi concetăţenii lor ardeleni, pag. 422 alin. 1.

 

4. Preluare de text din „Schimbare şi devenire în istoria României”

O altă lucrare din care sunt luate pasaje întregi şi inserate apoi în Istoria Transilvaniei este un articol al lui Ioan Bolovan, „Aspecte privind populaţia Transilvaniei între 1850 şi 1910. Schimbare, progres şi/sau modernizare”, publicată în volumul „Schimbare şi devenire în istoria României” (pag. 603-618), editat de Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române, apărut la Cluj University Press, în 2008, ISBN 978-973-7784-32-2, sub coordonarea lui Ioan Bolovan şi a Paulei Bolovan. O carte care cuprinde lucrările Conferinţei internaţionale „Modernizarea în România în secolele XIX-XXI”, organizată la Cluj Napoca, în perioada 21-24 mai 2007.

Modificările sunt foarte mici şi constau în eliminarea câtorva cuvinte sau înlocuirea lor şi în introducerea unor aliniate:

         

Istoria Transilvaniei, pag. 199, alin. 4 şi 200, alin. 1  preluate din Schimbare şi devenire, pag. 603, alin. 1

      

Istoria Transilvaniei, pag. 200, alin. 3 – Schimbare şi devenire, pag. 604, alin. 2

 

       

 

Istoria Transilvaniei, pag. 200, alin. 3 şi 201, alin. 1– sus,
din Schimbare şi devenire, pag. 604, alin. 3 şi 605, alin. 1 – jos

 

      

Istoria Transilvaniei, pag. 200, alin. 1 – Schimbare şi devenire, pag. 605, alin. 1.

 

  

  

Istoria Transilvaniei, pag. 201, alin. 2 şi 202, alin. 1– sus,
din Schimbare şi devenire, pag. 605, alin. 2 şi 606, alin. 1 – jos

 

  

  

Istoria Transilvaniei, pag. 202, alin. 2 şi 203, alin. 1– sus,
din Schimbare şi devenire, pag. 606, alin. 2 şi 607, alin 1

 

      

Istoria Transilvaniei, pag. 203, alin. 2 – Schimbare şi devenire, pag. 607, alin. 2

 

.         

Istoria Transilvaniei, pag. 203, alin. 3 şi 204, alin. 1 – Schimbare şi devenire, pag. 607, alin. 3

 

      

Istoria Transilvaniei, pag. 204, alin. 1 – Schimbare şi devenire, pag. 608, alin. 1

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 204, alin. 2 şi 205, alin. 1 – Schimbare şi devenire, pag. 608, alin. 2

 

      

Istoria Transilvaniei, pag. 205, alin 2 – Schimbare şi devenire, pag. 608, alin. 3

 

       

Istoria Transilvaniei, pag. 205, alin. 2 – Schimbare şi devenire, pag. 609, alin. 1

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 205, alin. 3 şi 206, alin. 1 – Schimbare şi devenire, pag. 609, alin. 2

 

      

Istoria Transilvaniei, pag. 206, alin. 3 – Schimbare şi devenire, pag. 609, alin. 3

 

        

  

Istoria Transilvaniei, pag. 206, alin. 3 şi 207, alin. 1 – sus,
din Schimbare şi devenire, pag. 609, alin. 3 şi 610, alin. 1

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 206, alin. 3 şi 207, alin. 1 – Schimbare şi devenire, pag. 610, alin. 3

 

         

Istoria Transilvaniei, pag. 207, alin. 2 şi 208, alin. 1 – Schimbare şi devenire, pag. 611, alin. 2

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 208, alin. 2 – Schimbare şi devenire, pag. 611, alin. 3 şi 612, alin. 1

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 208, alin. 2 şi 209, alin. 1 – Schimbare şi devenire, pag. 612, alin. 1

 

  

  

Istoria Transilvaniei, pag. 209, alin. 2 şi 210, alin 1 – sus,
din Schimbare şi devenire, pag. 612, alin. 2 şi 613, alin. 1

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 210, alin. 2 şi alin 3 şi 211, alin. 1 – Schimbare şi devenire, pag. 613, alin. 2

 

         

Istoria Transilvaniei, pag. 211, alin. 2 – Schimbare şi devenire, pag. 613, alin 3 şi 614, alin. 1

 

        

Istoria Transilvaniei, pag. 211, alin. 3 şi 212, alin. 1 – Schimbare şi devenire, pag. 614, alin. 2

 

        

  

Istoria Transilvaniei, pag. 211, alin. 3 şi 212, alin. 1 – sus,
din Schimbare şi devenire, 614, alin. 3 şi 615, alin. 1

 

      

Istoria Transilvaniei, pag. 213, alin. 2 – Schimbare şi devenire, 615, alin. 2.

 

5. Preluare de text din „Studii de demografie istorică”

Alte câteva paragrafe din Istoria Transilvaniei au fost preluate fără menţionarea sursei dintr-un articol inclus într-un volum apărut în 2010, la editura Gutenberg Univers, din Arad: Studii de demografie istorică (secolele XVII – XXI), ISBN 978-606-8204-24-6, coordonat de Corneliu Pădurean şi Ioan Bolovan. Articolul din care au fost copiate paragrafele, Contribuţii privind divorţialitatea în Transilvania la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, este semnat de Ioan Bolovan şi Paula Sorina Bolovan.

Este vorba despre două paragrafe de pe pag. 100, alin. 2 şi 3, care se regăsesc în Istoria Transilvaniei pe pag. 228, alin. 3:

      

 

Ioan Aurel Pop: “Cel mai potrivit să lămurească aceste aspecte este prof. Ioan Bolovan, autorul acelor capitole”

Întrebat cum explică faptul că pe o serie de pagini din volumul Istoria Transilvaniei, semnat în coautorat cu Ioan Bolovan, sunt preluate,  fără a fi respectată citarea academică, mai multe paragrafe din alte cinci volume pe care Ioan Bolovan le semnează în coautorat sau la care contribuie cu articole, Ioan Aurel Pop spune că partea din volum în care apar aceste texte, a doua, nu îi aparţine, fiind semnată de Ioan Bolovan: “Am elaborat partea I, legată de specialitatea mea (până în secolul al XVIII-lea), iar prof. Ioan Bolovan a elaborat capitolele finale, legate de epoca modernă și de cea contemporană. Specialiștii cunosc faptul acesta. Evident, ar fi trebuit, pentru rigoare, să subliniem acest lucru în mod clar, într-o notă introductivă și explicativă.” Şi adaugă că cel mai potrivit să lămurească aceste aspecte este prof. Ioan Bolovan, “autorul acelor capitole”, dar susţine că, din punctul său de vedere, “domnia sa a făcut precizările necesare prin note infrapaginale și prin bibliografia de la finalul lucrării. Vă reamintesc însă că, în lucrările de sinteză (cum este «Istoria Transilvaniei»), trimiterile bibliografice se fac, de regulă, la izvoarele edite și inedite și rareori la istoriografie.”

Ioan Aurel Pop menţionează, însă, că niciuna dintre cele două lucrări pe care i le-am semnalat ca având pagini întregi unde nu se respectă citarea academică, “eventual, încadrabile, de către unii, la categoria autoplagiat”, nu i-a servit pentru înaintarea în cariera universitară, fiind profesor universitar încă din anul academic 1995-1996, şi că, în plus, “Comisia de etică a UBB a luat în discuție aceste aspecte în urmă cu doi ani și a decis că nu este vorba, în acest caz, de vreo abatere de la deontologia profesională”. La momentul în care Comisia de Etică, sesizată fiind de Hans Hedrich, se pronunţa, la conducerea universităţii se aflau, ca şi acum, Ioan Aurel Pop, ca rector, şi Ioan Bolovan prorector.

 

Ioan Bolovan speră să dispară din Legea Educaţiei “aberația cu autoplagiatul”

Ce spune Ioan Bolovan, “autorul acelor capitole”, întrebat cum comentează similitudinile? Că acest volum a fost redactat începând cu anul 2010 și finalizat ca manuscris în cursul anului 2011 şi că, “la vremea redactării şi finalizării nu era «incriminat autoplagiatul» care a fost introdus în România de domnul ministru Daniel Funeriu prin legea 1/2011”. Lege din care – deşi se declară bucuros că vor fi înăsprite sancţiunile pentru astfel de fapte – speră să dispară “aberația cu autoplagiatul (suntem unici în lume cu așa ceva). Cred că așa-numitul autoplagiat restrânge dreptul de proprietate intelectuală, cel puțin în zona domeniilor umaniste, artei, muzicii. În logica autoplagiatului, Nicolae Grigorescu ar trebui sancționat că a creat mai multe variante la Carul cu boi, sau la fel trebuie pedepsit orice cântăreț care nu spune la fiecare spectacol că piesa ce urmează să o cânte a fost interpretată de n ori!”

Menţionând că, în legătură “cu așa-zisul autoplagiat” are deschis proces împotriva unor jurnaliști și a unui ONG, proces care va avea termen în această primăvară, Ioan Bolovan adaugă: “Practica aceasta care (pe care, în formă corectă – n.r.) mi-o reproșați a fost utilizată și continuă să fie practicată de numeroși istorici din lume și nimeni în afara României nu ridică o asemenea problemă, nici în publicații științifice și nici în media. În țară, există la Cluj, București, Iași și alte centre academice istorici precum Lucian Boia, Bogdan Murgescu, Lucian Nastasă-Kovacs, Flavius Solomon, Toader Nicoară ș.a. care au procedat la fel, cel puțin până a izbucnit isteria cu autoplagiatul din ultimii ani. Unii continuă să preia paragrafe întregi, fără să menționeze acest lucru chiar și în acești ani, la edituri prestigioase precum Humanitas! Despre unii dintre ei, există probe concludente și de plagiat, nu doar de autoplagiat!”
Ioan  Bolovan mai spune că, “după isteria din ultimii ani cu autoplagiatul”, a început să pună note de subsol sau să precizeze în introducerea unor articole sau cărți că a mai publicat părți sau chiar integral materialele respective și în alte locuri: “Vă atașez un studiu care (pe care, în formă corectă – n.r.) tocmai l-am corectat (urmează să apară în lunile următoare la o editură de prestigiu din străinătate) unde am pus o notiță la pagina 268 că o versiune a acestuia a mai fost publicată. Coordonatorii volumului (istorici străini) nu au avut nicio reținere să îmi accepte articolul.”

Ioan Bolovan anunţă că intenționează, după finalizarea proceselor civile “ce (pe care, în formă corectă – n.r.) le am la Cluj cu cei menționați” și dacă nu se revine asupra Legii 1/2011 cu autoplagiatul, să se adreseze CEDO “deoarece consider că este vorba de o încălcare flagrantă a dreptului de proprietate intelectuală.”

 

Ce este autoplagiatul?

Ordonanța nr. 28/ 31 august 2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 206/2004, privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, consideră autoplagiatul ca abatere de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare şi îl defineşte ca fiind “expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.

Problema autoplagiatului se abordează, însă, și dintr-o altă perspectivă decât cea juridică, și anume din perspectiva originalității operei științifice.

În Ghidul pentru identificarea plagiatului în lucrările științifice, elaborat de Consiliul Naţional de Etică al Ministerului Educaţiei, se face, de asemenea, trimitere la autoplagiat, acesta fiind definit ca preluarea de text din lucrări proprii, “dar fără specificarea faptului că opera actuală reproduce total sau parțial o operă mai veche a aceluiași autor. Autoplagiatul este de inclus mai mult în seria practicilor de conduită științifică inadecvată. Trebuie descurajat, însă, pentru că poate duce la recunoașteri profesionale nefundamentate prin multiplicarea aceleiași lucrări ca fiind probă de nouă producție intelectuală.”

În articolul Citarea: problemă juridică sau academică?, publicat în Curier Juridic din septembrie 2017, istoricul Vasile Docea, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara și director al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, din Timișoara, menţionează că „(…) în termeni juridici, câtă vreme nu se încalcă dreptul de autor sau dreptul de proprietate intelectuală, nu există plagiat. Dacă această concluzie poate fi corectă în sfera juridică, ea nu este câtuși de puțin validă în sfera creației științifice și, prin extensie, în spațiul academic. (…) niciun institut de cercetare și nicio universitate nu-și justifică existența dacă nu contribuie la sporirea cunoașterii. (…) Regula aplicabilă întregului este aplicabilă și părților acestuia. Așadar, o lucrare științifică trebuie să contribuie, într-o formă sau alta, la sporirea cunoașterii. De aici decurge obligația ca orice lucrare să fie originală.”

Profesorul universitar Marian Popescu,  fost preşedinte al Comisiei de etică a Universităţii din Bucureşti, spune că, teoretic, autoplagiatul e considerat, în literatura de specialitate, semnul unei proaste conduite în cercetare dacă, la reluare, textul propriu nu e citat corect, dar că această situaţie depinde și de dimensiunea textului reluat: “Dacă reiei integral un text, într-o carte, și menționezi că l-ai publicat anterior, e o situație, dar dacă îl reiei și nu faci acest lucru, e grav. Dacă nu urmărești să obții un nou beneficiu cu aceeași lucrare, atunci reluarea textelor proprii e ok. (a se vedea cazul volumelor cu propriile articole sau studii publicate anterior în reviste etc.)”.

Marian Popescu afirmă că autoplagiatul nu este reglementat bine la noi: “Abia plagiatul a început să fie obiectul unei abordări mai profesionale. Cazul grav e când aceeași lucrare a apărut integral în ediții diferite, dar e considerată, atunci când se fac evaluările în universități, ca fiind una nouă și, deci, punctată ca nouă.”

În general, mai spune Marian Popescu, în cercetare, autoplagiatul ține cont de mai mulți factori decât simpla regăsire a aceluiași text într-o nouă lucrare: “Legea 206/2004, privind buna conduită în cercetare definește astfel autoplagiatul: «Art. 4. – (1) – e) autoplagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale.» Definiția e bună, dar simplistă, căci nu ține cont de contextele academice și de cercetare unde s-a produs autoplagiatul. În sensul acestei definiții, autoplagiatul e considerat de lege ca o abatere de la buna conduită în cercetare.”

---

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News

---