Vasile Popovici acuză elucubraţii pseudo-istorice într-un volum de istorie a Banatului

Vasile Popovici. Sursă foto: Universitatea de Vest din Timişoara

Într-un volum editat sub coordonarea a doi reprezentanţi ai Academiei Române, O Istorie a Banatului, istoricul timişorean Miodrag Milin publică un capitol în care a inserat o notă de subsol prin care profesorului universitar Vasile Popovici i se aduc o serie de acuzaţii nefondate încadrate ca tendinţe fasciste. Vasile Popovici le cataloghează ca fiind elucubraţii pseudo-istorice, subliniind că întreaga sa activitate s-a bazat pe combaterea radicalismelor politice şi a antisemitismului, iar coordonatorii volumului, profesorii universitari Rudolf Gräf şi Ioan Bolovan, admit că nota este injustă și ofensatoare.

 

Miodrag Milin: „Acesta este un mod de a recupera ideile fasciste”

Iată ce scrie în acea notă inserată în capitolul semnat în volumul O istorie a Banatului (Editura Școala Ardeleană, Cluj Napoca, 2023), profesorul universitar dr. Miodrag Milin, de la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” din cadrul Filialei Timișoara a Academiei Române: „Este cazul limbajelor unui anumit segment al intelectualităţii publice. Cazul celui folosit de Vasile Popovici reflectă amintita tendinţă. Între altele, acesta l-a apostrofat pe Mitropolitul Banatului, Ioan Sălăjean: l-a batjocorit pe fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu; l-a jignit şi a cerut destituirea fostului ministru de Externe al României, Teodor Meleşcanu (la sesizarea lui Vasile Popovici Parchetul General l-a cercetat penal pe Teodor Meleşcanu, pentru conflict de interese şi abuz în serviciu, după ce acesta şi-a numit ilegal fiul vitreg pe postul de consul la Strasbourg, însă ulterior a clasat dosarul – n.r.); între anii 2018 şi 2021, a activat neobosit spre a distruge cel mai important proiect al oraşului Timişoara, din ultimul secol, proiectul Timişoara, Capitală Europeană a Culturii, câştigat în urma unei jurizări internaţionale şi a unei ample competiţii cu alte 13 oraşe ale României. A proferat ameninţări impardonabile la adresa fostului director executiv al Asociaţiei «Timişoara, Capitală Europeană a Culturii», Simona Neumann, cerându-i nu doar demisia, ci şi eliminarea din funcţie (În 2018, Vasile Popovici a semnat un memoriu, împreună cu peste 75 de personalităţi din lumea culturală şi academică şi din societatea civilă, prin care se atrăgea atenţia că acest titlu risca „să devină un paravan în spatele căruia se poate produce o risipă masivă” din fondurile de milioane de euro alocate – n.r.).Acesta este un mod de a recupera ideile fasciste în favoarea mişcărilor radical de dreapta. Vezi despre Timişoara interbelică şi în anii celui de-al Doilea Război, Victor Neumann, «Etno-naţionalism şi segregaţionism în România interbelică. Pogromul de la Iaşi şi presa Timişoarei», în revista Timpul, din 5 iulie 2021).

Miodrag Milin. Sursă foto: Youtube / Radio Televizija Srbije

L-am întrebat pe Miodrag Milin cum explică aceste acuzaţii pe care i le aduce lui Vasile Popovici ca fiind de natură fascistă? „Este exemplificarea cu atitudinea faţă de instituţii, de oficialităţi, atitudinea demolatoare. Ăsta nu este un comportament extremist? Şi extremismul e de două feluri: de stânga şi de dreapta. Ăla de stânga e comunist, v-aţi lămurit ce-a fost în România, iar celălalt e de dreapta,care se numeşte fascism. Sau altfel?”, spune Miodrag Milin. L-am întrebat unde a identificat extremismul, vreo formă de violenţă în aceste acţiuni sau opinii pe care i le atribuie lui Vasile Popovici? „Violenţă din vorbe. Nu l-a atacat pe Înalt Prea Sfinţia Sa, Mitropolitul? O instanţă morală deasupra acesteia există? A făcut-o una cu pământul, a făcut-o preş de şters picioarele. Păi ce e asta? Spuneţi dumneavoastră ce e asta”, declară Miodrag Milin. Acesta respinge ideea că ceea ce cataloghează drept extremism poate fi o opinie: „O opinie în afara oricărei reguli de comportament. Agresiv. Agresiv a fost şi în perioada Revoluţiei. I-a dat afară pe toţi cei de la ziarul care a fost înainte, Drapelul Roşu (fostul oficios al Partidului Comunist Român din Timiş – n.r.), a intrat cu forţa în redacţie, i-a pus să-şi semneze demisia. (…) Este vorba depre atitudini care sfidează normalitatea şi care tulbură normalitatea, de aceea am zis ce am zis.”

 

Vasile Popovici: „Întreaga mea activitate s-a bazat pe combaterea radicalismelor politice, a antisemitismului”

Profesorul universitar Vasile Popovici le-a adresat coordonatorilor volumului, Rudolf Gräf şi Ioan Bolovan, o scrisoare deschisă, prin care le atrage atenţia asupra acestei note „deosebit de infamantă” şi le solicită să ia măsuri pentru a reapara răul făcut. Redăm mai jos, integral, rextul scrisorii deschise:

„Într-un volum despre Banat pe care l-aţi coordonat a apărut o notă de subsol datorată lui Miodrag Milin, deosebit de infamantă la adresa mea, în care se afirmă că eu aş ilustra nu ştiu ce tendinţe fasciste.

Poate că dvs nu ştiţi, dar întreaga mea activitate, de activist civic, de om angrenat în revoluţia de la Timişoara, de fost deputat, critic literar, profesor universitar şi diplomat timp de 17 ani s-a bazat până la ultimul detaliu pe combaterea activă, explicită, a radicalismelor politice, a antisemitismului, a ideologiilor de extremă dreaptă şi stângă. Nu există nici cel mai mic rând în tot ce am exprimat vreodată care să lase loc de interpretări, de la Proclamaţia de la Timişoara la articole de presă, de la greva parlamentară (prima şi mi se pare că şi singura de acest fel din Parlamentul României, grevă care a durat câteva săptămâni) împotriva luărilor de poziţie antisemite ale lui Vadim Tudor. Acestea sunt lucruri ce apar în Monitorul Oficial, perfect demonstrabile.

Am publicat în volume din ţară şi străinătate pe această temă texte în care condamn direct extremismele şi antisemitismul.

Faptul că eu am luat poziţie publică faţă de implicarea Mitropolitului Banatului în Referendumul pentru Familia tradiţională nu e un argument că eu aş fi fascist, cum susţine Miodrag Milin, ci tocmai dimpotrivă,

Faptul că eu m-am pronunţat critic de nenumărate ori împotriva lui Nicolae Robu, situat azi şi ieri pe poziţii AUR, nu e un argument ca eu aş fi fascist, cum afirmă Miodrag Milin, ci tocmai dimpotrivă. E dreptul meu constituţional să mă pronunţ pentru sau contra oamenilor politici. Un drept, domnilor profesori, pe care eu mi l-am câştigat în stradă în decembrie 89, din prima şi până în ultima zi a revoluţiei, cu martori mulţi.

Faptul că eu am cerut demisia Simonei Neumann de la direcţiunea Asociaţiei TM21/23 e tot un drept constituţional, solicitare susţinută cu argumente nenumărate. E tot un drept constituţional al meu, acela de a mă exprima alături de alte zeci şi zeci de oameni de cultură din Timişoara care au semnalat abuzurile persoanei în cauză, precum şi incompetenta ei în domeniul cultural. Toţi cei ce au semnat alături de mine sunt fascişti şi antisemiţi? Ca o paranteză, doamna în cauză nu are nimic de a face cu semitismul, ca să clarific şi acest aspect deosebit de penibil şi delicat, în sine la limita discutabilului, pe care Miodrag Milin îl utilizează sugestiv şi neonest, ştiind bine toate astea. Solicitarea demisiei Simonei Neumann din fruntea asociaţiei are însă de-a face cu cheltuirea banilor publici (6,5 milioane de euro!) fără nici cel mai mic folos cultural.

Aştept din partea dvs să găsiţi o cale vizibilă şi audibilă, foarte vizibilă şi foarte audibilă, pentru a rectifica cele publicate în volumul în cauză într-o manieră care să-mi ofere satisfacţie şi să repare (în parte, fiindcă numai în parte se poate pe această cale) răul pe mi l-ați făcut în volumul O istorie a Banatului. Spre deosebire de Victor Neumann, care e la geneza acelui text semnat de Miodrag Milin, eu am într-adevăr o onoare de reparat. Spre deosebire de un turnător cu 5 nume de cod la Securitate, colaborator al Securităţii din anul 1977 şi până după Revoluţie (!!), eu chiar am o onoare de apărat.

Puteţi refuza să găsiţi o cale sau mai multe de a repara răul făcut, dar asta mă va obliga să solicit reparaţii şi dezminţiri în justiţie, celor care au coordonat volumul, editurii şi, desigur, lui Miodrag Milin. Sub egida Academei Române, domnilor coordonatori!”

 

Coordonatorii volumului: „Respingem dezinformarea conținută în nota respectivă”

În urma scrisorii deschise pe care Vasile Popovici a adresat-o coordonatorilor volumului, profesorii universitari Rudolf Gräf şi Ioan Bolovan, aceştia admit că nota apărută în capitolul scris de Miodrag Milin este injustă și ofensatoare la adresa profesorului Vasile Popovici, menţionând că nu au citit cu „toată atenţia” pasajul respectiv şi că autorul le-a înşelat buna-credință, şi anunţă că o vor elimina din restul tirajului. Redăm mai jos integral precizarea făcută de coordonatorii compendiului:

„De curând, la Editura Școala Ardeleană a apărut compendiul «O Istorie a Banatului», Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca 2023, pe care l-am coordonat. În acest volum, în capitolul scris de dr. Miodrag Milin a apărut o notă injustă și ofensatoare la adresa profesorului Vasile Popovici, notă care nu-și avea locul în compendiul academic despre istoria Banatului editat de noi, care, de altfel, este o primă sinteză de istorie a Banatului din ultimii ani și pentru realizarea căreia o echipă formată de istorici din mai multe centre academice din țară a depus un efort considerabil. Aceștia nu au nici o responsabilitate legată de nota respectivă.

Autorul notei ne-a înșelat buna-credință și recunoaștem că trebuia să citim pasajul respectiv cu toată atenția. Nu s-a întâmplat așa cu tot volumul. Am acordat încredere deplină autorilor diferitelor capitole, considerând că fiecare este răspunzător pentru textul pe care îl furnizează.

De asemenea ținem să precizăm că nu avem nici o legătură cu tensiunile legate de proiectul «Timișoara capitală culturală a Europei», și nici cu eventualele calcule electorale ale diferitelor grupări politice din Timișoara.

În aceste condiții, respingem dezinformarea conținută în nota respectivă și anunțăm că vom lua măsuri pentru eliminarea ei din restul tirajului. Rezervăm prezentul mesaj pentru informarea opiniei publice și adresăm scuze profesorului Vasile Popovici pentru conținutul ofensator și nemeritat, apărut în mod regretabil, în volumul pe care-l coordonăm. Detașarea de acea notă o vom face și în viitoarele interviuri pe care le vom acorda în mass-media.”

 

Recomandări de lectură: 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Un comentariu

  1. 27 octombrie 2023

    […] Vasile Popovici acuză elucubraţii pseudo-istorice într-un volum de istorie a Banatului […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.