Imbatabilă armă a adevărului: Radio Europa Liberă și năruirea regimurilor comuniste


Când putinismul se străduie să reconstruiască o ideologie autoritarist-mistificatoare, Europa Liberă continuă să fie un reper vital.

 

Totalitarismul, o ştim din clasica definiţie dată de Carl Friedrich şi Zbigniew Brzezinski, înseamnă, între altele, totalul control al informaţiilor de către dictatura partidului unic, monopolul exercitat sistematic şi constant asupra comunicaţiilor de masă. Obsesia acestui control a marcat sistemele ideocratice, deci despotismele bazate pe supremaţia unei ideologii cu pretenţii deopotrivă ştiinţifice şi mântuitoare, din prima clipă, deci chiar din timpul lui Lenin. Sub Stalin, controlul informaţiilor a devenit absolut draconic. Cenzura se aplică fără milă, accesul la radio era cât se poate de dificil. Războiul Rece a fost nu doar unul politic şi uneori militar, ci şi unul informaţional. De nimic nu se temeau mai mult nomenclaturile din Blocul Sovietic decât de adevăr.

În aceste condiţii, în 4 iulie 1950, începeau transmisiunile postului de Radio Europa Liberă. Prima ţară către care s-a emis a fost Cehoslovacia. Aveau să urmeze celelalte state din Europa de Est şi Centrală, precum şi, prin postul de radio Libertatea (Svoboda), către republicile Uniunii Sovietice. Filosofia care a stat la baza transmisiunilor Europei Libere era una a pluralismului, adică opusul discursului cu ambiţii infailibile al propagandei oficiale comuniste. Postul de radio românesc a ţinut la curent, vreme de decenii, o populaţie constant minţită, privitor la realităţile din ţară, la marile dezbateri de idei din lume, la frământările din mişcarea comunistă internaţională.

Îmi amintesc cu cât interes ascultam emisiuni precum „Din lumea comunistă”. Cornel Chiriac, cu ale sale emisiuni muzicale intrate în legendă, a fost acea vocea care ne ajuta să ieşim din provincialismul folclorist cultivat de regim. Dar, mai ales, îmi amintesc de impactul unic în întregul bloc, al emisiunilor intelectuale de la Paris datorate Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca. Fac parte, eu însumi, dintr-o generaţie care s-a hrănit cu substanţa ideatică oferită de cei doi mari intelectuali. Am învăţat de la ei ce înseamnă libertatea gândirii şi nobleţea spiritului. Am auzit de la ei, prima oară, de memoriile lui Arthur Koestler şi ale Nadejdei Mandelstam, de eseurile lui Raymond Aron, de semnificaţiile reabilitării lui Kafka. În 1968, îmi amintesc perfect, am fost practic prizonierul voluntar al emisiunilor Europei Libere despre experimentul politic, social şi cultural care a fost Primăvara de la Praga.Tot acolo am auzit de Leszek Kolakowski şi de ceilalţi profesori polonezi care au sfidat regimul Gomulka şi au fost solidari cu studenţii revoltaţi de la Universitatea din Varşovia în martie 1968.

Radio Europa Liberă era într-adevăr ziarul vorbit al românilor de pretutindeni. Există un ecumenism în abordările acestui post de radio, un refuz al oricărei aroganţe naţionaliste. Patriotismul era unul luminat, deschis şi inclusiv. Editorialele lui Noel Bernard au intrat la loc de cinste în istoria jurnalismului românesc. Erau exemplare prin acurateţe, obiectivitate, rigoare analitică. Ulterior, Vlad Georgescu, remarcabil istoric şi disident, a scris editoriale extrem de percutante. La fel, Nicolae Stroescu-Stînişoara, trecut în lumea celor drepţi. Emisiunile lui Nestor Ratesh, de la Washington, erau întodeauna impresionante prin bogăţia informaţiilor şi echilibrul analizelor.

Aş mai aminti importanţa rubricii „Scrisori de la ascultători”. Era o formidabilă supapă prin care ajungeau să fie ştiute abuzurile din ţară şi călcarea în picioare a drepturilor omului. În plus, graţie Europei Libere, aveam să aflăm despre Carta 77, despre mişcările disidente din URSS, Ungaria, RDG, dar, mai ales despre sindicatul liber şi autoguvernat Solidaritatea din Polonia. Regimurile comuniste urau Radio Europa Liberă. Au fost organizate atentate împotriva acestui vehicul al adevărului, s-a încercat lichidarea fizică a unora dintre cele mai populare voci. În unele cazuri, din nefericire, s-a şi reuşit. S-au purtat campanii otrăvite de intoxicare împotriva celor care transmiteau. Am fost eu însumi tinta unor asemenea sordide atacuri.

În anii ’80, la Europa Liberă, în special prin articolele Monicăi Lovinescu, ale lui Virgil Ierunca şi ale lui Gelu Ionescu, au fost reflectate poziţiile direcţiei sincroniste, pro-vestice din cultura românească. Au fost veştejite tentativele grupului protocronist, condus de Eugen Barbu, Adrian Păunescu şi ciracii lor, de a impune un model cultural autarhic, neo-jdanovist.

O decizie de un admirabil curaj a fost aceea luată de Vlad Georgescu de a transmite ca serial cartea lui Ion Mihai Pacepa „Orizonturi roșii”. A fost o lovitură dură dată piramidei hagiografice pe care o reprezenta cultul lui Ceauşescu şi al soţiei sale.

Regimurile comuniste s-au bazat pe sacralizarea dogmei, deci a unor înlănţuiri mecanice de cuvinte. Radio Europa Liberă a opus logosul adevărat celui mincinos, fraudulos şi falsificator. La ora actuală, când putinismul se străduie să reconstruiască o ideologie autoritarist-mistificatoare, Europa Liberă şi Libertatea continuă să fie repere vitale pentru cei care nu pactizează cu dictatura fesebistă, cu planurile şi cu instrumentele acesteia.

 

N.r.: Republicarea articolului vine în întâmpinarea redeschiderii, din 14 ianuarie, a secţiunii în limba română a Radio Europa Liberă. Postul fusese închis în 2008, după intrarea României în UE.

 

Articol publicat şi pe Europa Liberă.


Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.