Huliganii AUR
De la intrarea AUR în Parlament se observă o radicalizare în creştere a acţiunilor acestui partid, cu care îşi incită, îşi “hrăneşte” adepţii. De la organizarea de proteste în pieţe publice unde instigau la încălcarea normelor pandemice, activiştii AUR au ajuns la scandarea de lozinci xenofobe, şovine, apoi la asaltul asupra Parlamentului, la intrarea în forţă în instituţii publice, la acte de agresiune comise împotriva unor politicieni. Autorităţile au obligaţia să sancţioneze şi să stopeze huliganismul AUR. Altfel, democraţia are de pierdut. Şi noi, ca societate.
Se împlineşte, peste câteva zile, un an de când membri şi simpatizanţi AUR, instigaţi de preşedintele partidului, George Simion, luau cu asalt Parlamentul României. Sub pretextul protestului faţă de impunerea certificatului verde, gloata AUR a dărâmat o poartă la Parlament, a vandalizat maşini ale unor diplomaţi occidentali şi a distrus un steag al Uniunii Europene; pentru această ieşire în decor a fost aleasă, nu întâmplător, data de 21 decembrie, o zi încărcată de simbolistica Revoluţiei din decembrie 1989, a căderii regimului comunist, pentru a invoca din nou, în mod fals, apărarea democraţiei şi a unor libertăţi individuale, pentru a-şi valida teoria privind “dictatura”, “măsurile totalitare” şi, deci, necesitatea apărării libertăţilor pentru care “s-a murit în stradă”. Nicio autoritate a statului de a dat nicio sancţiune pentru acele acte de huliganism.
Au trecut doar câteva zile de la acel moment până când George Simion punea în scenă un episod pe calapod legionar, la Primăria Timişoara. La începutul lunii ianuarie 2022 şi-a făcut apariţia la Timişoara în fruntea unei bande dezlănţuite de membri şi simpatizanţi AUR, cărora li se alăturaseră şi adepţi ai Noii Drepte, mişcare de factură pur neolegionară. Au forţat intrarea în Primăria Timişoara, în încercarea de a da buzna peste primarul Dominic Fritz, sub falsul pretext al rezolvării problemei unui revoluţionar. Au scandat, printre alte lozinci xenofobe, “Herr Fritz, nu uita Timișoara nu-i a ta” și “Jos Fritz, javră ordinară”. Poliţia a anunţat deschiderea unui dosar penal, dar de atunci nu s-a mai comunicat nimic oficial pe tema aceasta. Episodul era cumva o continuare a altor ieşiri xenofobe, din aceeaşi zonă, manifestate în primăvara anului 2021. Atunci, sub paravanul unor mișcări de protest împotriva măsurilor anti-pandemice, la Timişoara au fost scandate lozinci împotriva primarului de origine germană, Dominic Fritz: „Heil, Fritz!” şi „Să nu uiți, Herr Fritz, Timișoara nu-i Auschwitz”, urmate de lozinci xenofobe: „Afară cu Arafat din ţară!”, „Afară cu ungurii din ţară!”. Apoi, în curtea unor spitale, s-a strigat „Moarte medicilor”, după ce la proteste anterioare fuseseră asociaţi cu medicul nazist Josef Mengele.
La o lună după incidentul de la Primăria Timişoara, în februarie 2022 George Simion l-a bruscat pe ministrul PNL al Energiei, Virgil Popescu, şi l-a numit “hoţ”. A făcut-o chiar la tribuna Parlamentului, în timp ce ministrul îşi susţinea un discurs. Parchetul General a anunţat că s-a autotsesizat şi a deschis un dosar penal. De atunci, nicio veste oficială despre stadiul anchetei.
Pentru că nu a primit nicio sancţiune, în luna mai a acestui an a repetat ieşirea în decor. Dacă în sala de plen s-a limitat la remarci calomnioase de tipul “hoţul Virgil, această eroare a naturii”, după discurs l-a urmărit pe scări şi l-a bruscat la intrarea în lift, înghiontind şi un alt deputat liberal. Apoi, în aplauzele galeriei de pe Facebook – pe care o “hrăneşte” cu discursuri inepte, maimuțăreli, limbaj şi gesturi agresive transmise live şi la a cărei radicalizare contribuie – a plecat spre sediul Digi24, unde a încercat să dea buzna în platoul tv, dar a fost oprit de agenţii de pază. A făcut spectacol şi din acest episod, minţind apoi şi pozând în victimă.
La începutul acestei săptămâni, s-a dat în stambă la Ministerul Energiei, urcându-se la pupitrul unde ministrul Virgil Popescu urma să susţină o conferinţă de presă. Nu l-a interesat intervenţia jandarmilor care i-au cerut să părăsească incinta şi care nu mi-e clar de ce, în urma refuzului lui George Simion de a părăsi sala de conferinţă, nu au trecut de faza negocierilor şi a dialogului civilizat.
Vor urma, probabil, şi alte ieşiri în decor populist-violente ale lui Simion, acest cabotin ajuns de la şef de galerie ultraşă de fotbal la vârful unui partid parlamentar extremist. Pentru că, de la intrarea în Parlament, se observă, iată, o radicalizare a acţiunilor acestui partid, cu care îşi incită, îşi “hrăneşte” adepţii. Autorităţile au obligaţia să sancţioneze şi să stopeze huliganismul AUR. Altfel, implicit pe termen lung, democraţia are de pierdut. Şi noi, ca societate.
Cum am mai scris, AUR este un melanj, periculos pentru democraţie, de ultranaţionalism, antieuropenism, neolegionarism, etnocentrism cu origini în naţional-comunismul ceauşist. Profitând de erori în actul de guvernare, de măsuri nepopulare pe care le-a impus pandemia, de lipsa unor politici publice integratoare, extremiştii de la AUR se erijează în eliberatori de sub “dictatură”, promiţând norodului dreptate. Promovând mesaje populiste, demagogice, dă de înţeles fiecăruia că şi-a găsit o voce în acest vehicul politic. În realitate, AUR nu face nimic pentru rezolvarea problemelor din societate. Nu are niciun program politic coerent, nu are nicio iniţiativă legislativă care se rezolve cauza problemelor cu care îşi amăgeşte electoratul că rezonează. Nu face decât să malformeze mesajele autorităţilor, să instige la bagatelizarea unor măsuri ce ţin de respectarea autorităţii şi, totodată, la încălcarea legilor. Nu face decât să amplifice nemulţumiri, frustrări, frici – justificate sau nu – din societate şi să le amplifice, să profereze minciuni şi ameninţări la adresa autorităţilor, să accentueze anomia, polarizarea şi radicalizarea din societate. Pentru a capitaliza politic.
P.S. Surprinzător – sau nu… –, protestele-spectacol de circ în care sunt experţi şi George Simion, şi PR-ul de AUR din spatele lui au ocolit Ambasada Rusiei de la Bucureşti, deşi Rusia este cauză pentru o serie de probleme pe care le aduc ei în atenţia publică. Ei, membrii şi simpatizanţii AUR, campionii organizării protestelor, nu au organizat însă niciun protest împotriva lui Putin. Ei, autodeclarați apărătorii suveranității, n-au protestat față de încălcarea suveranității Ucrainei de către Putin. Ei l-a propus preşedinte de onoare al partidului pe Călin Georgescu, pe care propaganda Kremlinului l-a numit „creator de istorie” şi „şansa României”. Ei lansează tirade împotriva SUA, NATO, UE.
Citiţi şi:
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
2 Comentarii
[…] Huliganii AUR […]
[…] Huliganii AUR […]