“Dosarul de Securitate al Hertei Müller”, lansat la Timişoara
Dosarul de Securitate al Hertei Müller. O poveste din arhive despre supravegherea din România comunistă este titlul unui volum semnat de Valentina Glajar, apărut recent la editura Polirom. Acesta va fi lansat, mâine, la Timişoara.
Lansarea va avea loc miercuri, 11 iunie, de la ora 18, la Librăria La Două Bufnițe, fiind urmată de o sesiune de autografe. Invitați la eveniment, alături de autoare, sunt Corina Petrescu, Daniela Rațiu şi Marcel Tolcea. Evenimnetul va fi moderat de Robert Șerban.
Deschis în 1983 şi activ mult după emigrarea ei în Republica Federală Germania în 1987, dosarul de supraveghere al Hertei Müller dezvăluie informaţii impresionante despre tacticile, metodele şi tehnologiile folosite de Securitate. Volumul de faţă oferă o analiză aprofundată a acestui dosar şi a altora corelate, în care sursele fie o spionau pe Herta Müller, fie îi erau prieteni, aşadar supuse automat supravegherii. Aria acoperită de autoare este vastă: de la felul în care textele de început ale Hertei Müller au atras atenţia Securităţii până la examinarea comparativă a diferenţelor dintre ediţiile româneşti şi cele vest-germane ale povestirilor din Niederungen, de la poveştile de dosar ale celor care au spionat-o până la rolul traducerii ori al traducerii greşite în transcrierile Securităţii şi multe altele. Desecretizate la mai bine de două decenii după 1989, aceste dosare pun în lumină faţete necunoscute ale temutei instituţii comuniste pe care Valentina Glajar le recuperează, oferindu-i cititorului o formă de rescriere a vieţii într-un mod reparator.
Volumul Valentinei Glajar a fost distins cu Premiul George Blazyca al Asociaţiei Britanice de Studii Slavone şi Est-Europene, 2025.
„Materialul dintr-un dosar al Securităţii, interpretat cu sensibilitate, aşa cum este aici, ne oferă o înţelegere unică a supravegherii, acest instrument de bază al opresiunii în societăţile comuniste.”, scria Katherine Verdery, în Slavic Review.
„Volumul de faţă este atât o relatare captivantă despre supraveghere, cât şi un model de realizare a unei analize accesibile şi pătrunzătoare pe baza materialelor din arhivele poliţiei secrete. Glajar transformă un vast dosar de consemnări scrise obscur – fără să se mulţumească să le ia ca atare – într-o lectură uşor de înţeles şi interesantă pentru cititor, oferind astfel un studiu care va atrage atenţia dincolo de comunitatea academică interesată de Müller”, spune Jenny Watson, în Oxford German Studies (2024).
„Această carte are toate caracteristicile unui thriller sau ale unui roman poliţist. Citind-o, ai impresia că te afli în mijlocul unui film despre poliţia secretă, precum Vieţile altora (2006) al lui Florian Henckel von Donnersmarck. Dar cartea lui Glajar se bazează pe o realitate mult prea amară. Citind această carte, cu analiza şi descrierea detaliată a diverselor tipuri de supraveghere, eşti pus uneori într-o poziţie ce seamănă stânjenitor de mult cu cea a unui agent al poliţiei secrete”, o descria Stephen Brockmann, Monatshefte (2024)
Valentina Glajar și‑a obținut doctoratul în Germanistică la Universitatea Texas din Austin și este în prezent profesor titular de Germanistică și profesor onorific de Studii internaționale la Texas State University, San Marcos. A publicat, ca autor unic sau în colaborare, mai multe volume despre literatura de limbă germană din Europa Centrală și de Est, despre opera laureatei premiului Nobel Herta Müller, despre imaginea rromilor în cultura europeană, despre Holocaustul din România și despre imaginea femeilor est‑europene în cultura occidentală. A primit mai multe premii și burse de cercetare din partea instituției sale, inclusiv o bursă de un an pentru cercetare. În 2019, a primit o prestigioasă bursă de un an din partea American Council of Learned Societies, care i‑a permis să finalizeze The Secret Police Dossier of Herta Müller (Camden House, 2023). Împreună cu André Lefevere, a tradus în engleză cartea Hertei Müller Reisende auf einem Bein (Rotbuch, 1998; Călătorie într‑un picior, Humanitas, 2010), cu titlul Traveling on One Leg (Northwestern University Press, 1998). A mai publicat: Vampirettes, Wretches and Amazons: Western Representations of East European Women (în colaborare cu Domnica Radulescu, East European Monographs, 2004), The German Legacy in East Central Europe (Camden House, 2004), „Gypsies” in European Literature and Culture (în colaborare cu Domnica Radulescu, Palgrave Macmillan, 2008), Local History, Transnational Memory in the Romanian Holocaust (în colaborare cu Jeanine Teodorescu, Palgrave Macmillan, 2011), Herta Müller: Politics and Aesthetics (în colaborare cu Bettina Brandt, University of Nebraska Press, 2013), Secret Police Files from the Eastern Bloc: Between Surveillance and Life Writing (în colab. cu Alison Lewis și Corina L. Petrescu, Camden House, 2016), Cold War Spy Stories from Eastern Europe (în colaborare cu Alison Lewis și Corina L. Petrescu, Potomac Books, 2019), Never Make a Spy out of Me: An Epistolary Story from the Archives of the Romanian Secret Police (CEU Press, 2025). În prezent este implicată într‑un proiect arhivistic despre spioni germani din România în dosarele declasificate CIA și cele ale Securității.
Recomandări de lectură:
- „În căutarea Hertei Müller”, documentarul unei absențe
- Ernest Wichner: „Dacă vrei să ajungi la o revoluţie, ai nevoie de oameni care ştiu să-şi folosescă mintea”
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
Este deranjant ceea ce se publică din nou aici despre Herta Müller. Această carte tratează încă o dată despre „Securitatea rea”, fără a oferi nici cel mai mic indiciu despre când și de ce Herta Müller a fost observată de ofițerii Serviciului I/A al Securității. În acest sens, această carte este scrisă doar dintr-o perspectivă unilaterală. Faptul că Securitatea a fost unul dintre cele mai periculoase servicii secrete ale dictaturilor comuniste nu poate fi tăgăduit, dar faptul că Herta Müller a fost observată de serviciul I/A (responsabil pentru cultură și artă) este la un alt nivel, un nivel care rămâne ascuns de majoritatea oamenilor, inclusiv de cititorii europeni de vest, pentru că au fost mințiți de către mass-media occidentală (presupus democratică) liberă. Când Herta Müller s-a aflat pentru prima dată în Republica Federală Germania, în 1984, și-a adaptat CV-ul la opiniile predominante aici și nimeni nu a putut verifica dacă informațiile ei sunt corecte. De atunci, toate reportajele premergătoare ceremoniilor de premiere au fost acoperite într-o suită de minciuni, iar nici „jurnaliști de calitate” încă nu au reușit să facă corecturi, deși am dat nenumărate indicii în acest sens. Acum niște prepoziţii, care să desvăluie cîteva proceduri și evenimante, care au primit mai puțină atenție aici.
Banater Post, Decembrie 1984: Recenzie despre „Niederungen” („Înjosituri”) din partea șvabilor bănăţeni in cartea lui Valentina Glajar este efectuată în limbaj nazist, este o obrăznicie extraordinară.
O apoteoză a urâtului și a respingătorului
[…]
Subiectul principal al poveștilor lui H. Müller sunt șvabii bănățeni și satul șvab. Ei sunt reprezentate sau distorsionate în termeni literari, sunt proiectate sau deformate în termeni literari. Orice mijloc de exprimare este acceptabil pentru ea, niciun mijloc de exprimare nu este prea vulgar. Își denigrează compatrioții, clanul, rudele cele mai apropiate. Ea se delectează cu descrierea urâtului, respingător, dezgustător și respingător – dezgustul prin excelență. […] Povestea „Familia mea” (p. 15) spune: „ […] Bunicul meu are un testicul rupt. Tatăl meu mai are un copil cu o altă femeie – oamenii spun că sunt de la alt bărbat – Ceilalți spun că mama mea este de la alt bărbat și că unchiul meu este de la alt bărbat, dar nu de același bărbat, ci de la altul […] Străbunicul meu s-a dus într-un oraș mic în fiecare sâmbătă […] Nu a fost văzut niciodată cu această altă femeie, dar ea nu putea fi altceva decât o curvă, spun oamenii, pentru că bunicul meu nu a apărut niciodată cu ea în public”. […]
De ce oare este scrisă această critică de mai sus în limbaj nazist?
De asemenea, am putut edita, descifra, tastata și să traduc fișierul de Securitate de 600 de pagini al Hertei Müller, deși, din păcate, am ajuns la o altă concluzie decât autoarea actuală.
Minciunile jurnaliștilor germani în mass-media, care au fost aduse „la rând” cititorilor cu aproape fiecare publicație:
A trebuit să aștepte patru ani pentru lucrarea ei de debut „Niederungen” în 1982; a fost puternic cenzurată și în 1984 a fost publicată complet și necenzurată de „Rot-Buch-Verlag” (Editura Cartea Roșie) din Berlinul de Vest.
Această afirmație a ei este greșită. Se poate citi în „Neue Literatur” (București) a anilor 1979, 1980, 1981 și 1982 că a publicat acolo numeroase texte care au fost publicate ulterior (martie 1982) la editura Kriterion din București. În versiunea „Rot-Buch-Verlag” din 1984 au fost omise patru capitole care au fost publicate în 1982 de Editura Kriterion din București. Cine a cenzurat mai bine? Editura Kriterion sau Gărzile Roșii din „Rot-Buch-Verlag”? În dosar puteți citi că cenzura de la Editura Kriterion a constat în a-i refuza un text pornografic pe care Herta Müller și-a dorit cu adevărat să-l publice.
În dosar se poate citi că i s-a permis să meargă în Germania de patru ori între septembrie 1984 și martie 1985 pentru a-și face reclamă despre opera murdară cu șvabii bănățeni (care au trebuit să aștepte 10-20 de ani pentru un răspuns la o cerere de plecare sau de vizită), plăcută cititorilor vest-germani, redactorul revistei Rot-Buch-Verlag (Redacţia Cartea Roșie) având o sarcină importantă de promovare. De asemenea, Securitatea era conștientă de faptul că reclamele pentru „Înjosituri” a fost inițiată doar de turma de stânga din Republica Federală Germania (prin redactorul Rot-Buch-Verlag, Republica Federală Germania avea un comunist mai bun decât și-ar fi dorit Ceaușescu vreodată – și de bunăvoie).
Mai puteți citi în dosar că primii cetățeni care s-au plâns la Securitate au fost șvabi bănățeni care s-au plâns la Securitate de calomniile din „Înjosituri”. Securitatea a înfiinţat apoi un DUI (Dosar de Urmăriere Informativă) numit „Cristina” în martie 1983 și nu cu mult mai devreme, așa cum și-ar fi dorit Herta Müller. Un astfel de dosar a fost creat mult mai devreme pentru indivizi și pentru toți ceilalți scriitori germani care au scris de fapt ceva împotriva regimului: elemente fasciste germane (elemente ostile statului Român, cu texte interpretative și .tendenţioase). Prin „Urmărire informativă” Securitatea însemna doar „observare în scop de informare”, pe care Herta Müller a strigat-o apoi în Germania de Vest drept „persecuție”, care a fost adoptată de mass-media fără să bată la ochi. Dosarul este doar despre lucrările ei scrise în România: „Niederungen”, „Tango apăsător” și „Omul este un mare fazan pe lume”, în care Herta Müller își atacă doar „proprii” conaționali și îi „portrețează” cu ură. Nici un cuvânt împotriva dictaturii comuniste!
În ceea ce îi privește pe informatori, trebuie menționat următoarele: Acești informatori aveau, de obicei, posibilitatea de a călători în străinătate, de exemplu ca recompensă pentru serviciile lor, iar la întoarcerea în România aduceau adesea cu ei informații despre foști cetățeni români din străinătate pentru Securitate. Şi Herta Müller avea posibilitatea de a călători de patru ori în RFG (în timp de șapte luni) cu permsiunea Securităţii.
În ceea ce privește refuzul de a coopera cu Securitatea, în dosar se mai pot citi următoarele:
„Directia a III-a, prin ordinul nr …17.06.1985 ne comunică că numita „CRISTINA“ se află în legatură cu un diplomat de la Ambasada R.F. Germaniei din București care i-a pus la dispoziţie curierul diplomatic pentru a transmite în R.F. Germania datele ce i se solicită de către ofiţerul de securitate cu care se află în contact.“ Mie nu-mi vine să cred, că ea a fost urmărită și persecutată.
Herta Müller a apărut în mod repetat ca „free rider” în ultimii 40 de ani, chiar și cu sprijinul presei germane de stânga. Am scris o carte despre ea legând farse media și informații din „Neue Literatur” („Literatura Nouă” – pe toate le-am cercetat din 1979 până în 1989). Există un rezumat pe situl https://www.balzerfranz.de/lieschen-m.htm. (Folosiţi ca traducător Google Translator.)
În fine din cartea lui Valentina Glajar reiese că Herta Müller s-a folosit de experienţelele și incidentele altora, care au fost la fel observaţi, pe care le-a însușit în propriul ei curs de viaţă publucat deseori în presa din RFG în ariticolele, prin care au fost anunțate premii literare.
Și Premiul Nobel?
Unii dintre compatrioții mei sunt mândri că „suntem câștigători al Premiului Nobel”. Dar eu nu. Știu că Herta Müller, Oskar Pastior și Ernest Wichner au mers în Donbass pentru a inspecta unitățile unde a fost deportat Oskar Pastior. Oskar Pastior a povestit povestea lui, iar Herta Müller a umplut caiete „mari” întregi („Kladde” după Wichner) și le-a publicat după moartea sa. Toate laudele referitoare la abilitățile poetice și literare aparțin NUMAI lui Oskar Pastior.
Puteți afla cum Herta Müller și-a insultat propriii compatrioți cu tirade de ură în mass-media vest-germană în Interviul Hertei Müller în „Spiegel”:
„SPIEGEL: Doamnă Müller, în special prima dumneavoastră carte ‚Niederungen’ arată că ați suferit nu numai din cauza represiunii statului, ci poate chiar mai direct din cauza mentalității înguste, limitate, adesea reacționare a minorității germane. Ați fost fără patrie în sens dublu?
MÜLLER: „Da, tocmai acest provincialism înfundat și reacţionar mi-a dat ura cu care am putut să scriu ‚Niederungen’”.
Conaționalii ei au protestat (în România și Germania), au fost primii care au înștiinţat Securitatea (după ce Securitatea au deschis un DUI – Dosar de Urmărire Informativă), dar criticile lor nu au fost publicate pentru că criticii erau presupuși naziști. În RFG și aici, în cartea prezentă. PRINTRE ŞVABI BĂNĂŢENI ASTĂZI NU MAI EXISTĂ NAZIŞTI.
În concluzie, se poate spune/scrie: Herta Müller a mințit publicul german despre cursul ei de viaţă timp de câteva decenii, nu a fost niciodată întemnițată, nu a fost persecutată, a fost mai mult o membră privilegiată a dictaturii comuniste cu mai multe călătorii în Occident, nu i s-a interzis niciodată publicarea (deseori i s-a permis să publice pe pagina a treia în „Neue Literatur”, care de obicei era rezervată pentru tovarășul suprem), care de obicei nu erau dirade. Nu a fost disidentă în România, și nu a plecat în exil în Germania în 1987.
Nu a scris niciodată nimic împotriva dictaturii comuniste în România (ceea ce s-a întâmplat abia după 1987, când se afla în țara aparent sigură din Berlinul de Vest) – aici (în România) a scris doar plină de ură împotriva propriilor compatrioți care au căutat libertatea în Republica Federală Germania în anii 1967-1989 (și au fost răscumpărați în fine de către guvernul german), așa cum a făcut-o și guvernul comunist.
În fine, ceva din duetul literar – Masson-Rosenow despre acrobata lingvistică în ceea ce privește laudaţile despre „Niederungen”: „Aici, bălegarul se vinde ca produs fin de patiserie”.
Lucrarea ei „Niederungen” este o „PROZĂ” rasistă care incită la ură împotriva șvabilor bănățeni – care ar trebui să se aplice și tuturor elogiștilor.
Cu stimă și respect.