Două noi volume de dialoguri, sub semnătura lui Cristian Pătrăşconiu

Cristian Pătrăşconiu. Sursă foto: Humanitas Fiction

Jurnalistul şi eseistul Cristian Pătrăşconiu îşi lansează două noi volume, ambele de dialoguri, care revelează o veritabilă artă a interviului. Lansările au loc în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest.

 

„Masa plăcerii”, Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2023

Primul volum lansat este Masa plăcerii (Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2023). Evenimentul va avea loc vineri, 26 mai, de la ora 17, la Bookfest Bucureşti, în pavilionul B2, la standul Editurii Universităţii de Vest din Timişoara. Alături de Cristian Pătrăşconiu vor vorbi despre volum Ioana Pârvulescu, Ioan Stanomir şi Mihai Zamfir.

„Citind dialogurile inițiate de Cristian Pătrășconiu, tresari încântat că există, cu adevărat, o artă a interviului: una în care vocile se împletesc, se completează, se unesc și se despart pentru a-și da întâlnire la un etaj superior, acolo unde, satisfăcute de rezultatul dezbaterii, savurează în liniște aplauzele impromptu-ului la care au participat. În anii de când a devenit, dincolo de orice dubiu, cel mai bun jurnalist cultural pe care îl avem, Cristian Pătrășconiu a dezvoltat o subtilă tehnică a dialogului. Alternând întrebările directe, ce dau impresia unor mișcări de șah îndelung gândite, cu succinte și rafinate comentarii, autorul propune un recital complet, în care ideea e admirabil servită de spectacolul unei tandre hărțuieli a «adversarului». Iar câștigătorii competiției sunt participanții la acest tango în trei: intervievatorul, intervievatul și cititorul”, spune scriitorul şi criticul literar Mircea Mihăieş.

„Pâinea şi lumina vieţii. Două dialoguri despre Crăciun şi Paşti”, editura Spandugino, 2023

Cel de al doilea volum, Pâinea şi lumina vieţii. Două dialoguri despre Crăciun şi Paşti (editura Spandugino, 2023), în care Cristian Pătrăşconiu îl intervievează pe Episcopul Ignatie, va fi lansat duminică, 28 mai, de la ora 12.30, în pavilionul B2 (Romexpo), la standul D16. Vor vorbi despre acest volum, alături de autor, Teodor Baconschi, Sever Voinescu şi Bogdan Tătaru-Cazaban. Evenimentul va fi moderat de Paul Marinescu.

Ce vedem în acest volum, spune Horia-Roman Patapievici, „sunt doi oameni – unul e om al Bisericii, celălalt e un om din Biserică – stând de vorbă despre Naștere, Crăciun, Înviere, Paști, om, divinitate, lume, iubire și ștergerea tuturor lacrimilor, așa cum pe vremuri stăteau de vorbă, pe malul râului Ilisos, Socrate și Phaidros, discutând despre frumusețea sufletului în iubire și despre câmpia ființei, așa cum stătuseră de vorbă, la gura sobei, Karl Popper și Konrad Lorenz, vorbind despre oameni, obiceiurile animalelor, lume și etologie, și cum încă mai stau de vorbă, într-un apartament din Paris, Lev Șestov și Benjamin Fundoianu, într-o minunată eternitate a conversației neîntrerupte, care începe odată cu primul om și merge mai departe prin noi, cei care stăm azi de vorbă, până la ultimul om restaurat al mântuirii.”

 

 

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.