Din avatarurile unei cărți despre crimele Securității
IRRD pare să fie recapturat de echipa care până în 2019 evitase să răspundă la întrebarea „cine a tras în noi după 22?”. „Gruparea Securității” din Colegiul Național, după cum o numește academicianul Răzvan Theodorescu, formată în jurul unui fost condamnat penal, a revenit în forță. Pe de altă parte, în 1989 teroriștii aveau în jur de 30-35 de ani. Judecând după traiectoria fostei Securități în societatea românească, mulți dintre aceștia sunt, după toate probabilitățile, încă în poziții de putere și influență, în justiție și alte instituții. Poate că acesta este motivul acerbei lupte pentru re-îngroparea cercetării istorice și adevărului la IRRD.
Secțiunea cenzurată a notelor introductive la volumul „Căderea unui dictator”
Până în 2019, IRRD a dus o amplă activitate de cercetare. Încă de la înființare, a studiat represiunea care a dus la victimele din timpul Revoluției. Ar fi trebuit să fie instituția esențială în studierea, din toate punctele de vedere, a celui mai important eveniment istoric recent. Însă IRRD nu a reușit să identifice pe „cei care au tras în noi după 22”[1], perioadă care a produs cei mai mulți morți și răniți. Eșecul de a identifica, fie și măcar instituțional, pe teroriștii de după 22 decembrie 1989 a fost profund dăunătoare pentru reconstruirea adevărului istoric, mai ales că lucrările IRRD au confirmat în mod repetat existența teroriștilor:
„[Pe 22 decembrie] constituirea noilor structuri de putere s-a făcut … în contextul unei ample dezinformări şi diversiuni. Formele de manifestare a acestora erau complexe: […], dispozitive de imitaţie a focului de armă (inclusiv foc real) instalate în diferite imobile din jurul obiectivelor importante sau dispozitive de imitaţie a ţintelor aeriene ori navale. […] S-a deschis foc de armă la Arad, Cluj Napoca, Oradea, Reşiţa, dar şi la Craiova, Brăila, Constanţa, Galaţi, Suceava, Târgu Mureş, Braşov.[…] În seara zilei de 23 decembrie] acţiunea teroriştilor s-a deplasat dinspre Centru către graniţele de vest şi de est ale României. La Buzău, de exemplu, comandamentul Armatei a II–a a fost supus unui tir încrucişat, venit din trei direcţii, începând cu după-amiaza zilei de 23 decembrie până pe 24 decembrie. În jurul orelor 17 s-a deschis focul şi la Brăila de către indivizi necunoscuţi, iar prin reţelele telefonice ale comandamentelor militare s-au transmis ordine fictive, în numele eşaloanelor superioare. La miezul nopţii de 22 spre 23 decembrie, comandantul Armatei a 4-a din Cluj-Napoca a primit informaţii despre existenţa unor ţinte aeriene în spaţiul Ungariei de Est şi deasupra oraşelor Oradea, Arad, Satu Mare, Dej. Artileria antiaeriană a executat foc, ţintele au dispărut de pe ecrane dar pe teren nu s-au găsit obiecte distruse. […] La Târgovişte (unde era reţinut Ceauşescu), la miezul nopţii s-a redeschis focul asupra unității[…]. O puternică diversiune s-a declanşat la Arad[…]. La ora 1 noaptea, din hotel [2] s-a deschis foc asupra cazărmii din apropiere, iar militarii au răspuns şi ei cu foc. Imediat, focul s-a extins asupra Palatului Administrativ (care găzduia Consiliul FSN judeţean) din podul Palatului Culturii. Zona aeroportului Arad a fost şi ea atacată de elemente diversioniste terestre. Regimentul din Arad a fost avertizat că va fi în curând atacat aerian de către elicoptere care vor veni dinspre Deva. În cursul serii, la Braşov s-a deschis un foc violent în diferite zone ale oraşului (aproape la întâmplare, inclusiv în zone de blocuri). Soldaţii au răspuns cu foc, însă mai târziu s-a observat că acolo nu existau decât simulatoare. [La Târgovişte]artileria antiaeriană a doborât un balon luminiscent). La Timişoara, […] persoane neidentificate executau foc […] În zona Litoralului […] pe ecranele radiolocatoarelor se vedeau numeroase ţinte (la Sud de Sf. Gheorghe, la Constanţa, Tuzla, Mangalia). Apogeul diversiunii prin mijloace electronice de intimidare a fost atins în seara zilei de 23 decembrie 1989 când, pe ecranele radarelor de coastă, au fost înregistrate ţinte care indicau o invazie maritimă fără precedent asupra Litoralului românesc. S-au trimis în misiune mai multe nave de luptă, dar ele n-au întâlnit ţintele prezente pe ecranele radarelor.
Indiferent cât de multe explicaţii pot fi invocate pentru stările de confuzie pe fondul unor evoluţii foarte rapide, în care militarii puşcaşi, în general neinstruiţi, au acţionat la întâmplare şi au făcut victime, nu se poate trece peste diversiunea electronică extrem de amplă, calificată, cu mijloace tehnice special construite, care nu era nici la îndemâna revoluţionarilor, nici a militarilor din trupele regulate. Din păcate, nu se cunoaşte cine au fost autorii acestei diversiuni calificate, cu ce scop s-a făcut, unde s-a planificat, din ce locaţii s-a lansat, ce forţe şi mijloace s-au folosit.
- Citiţi şi: Andrei Ursu: „Avem liste cu nume și prenume de terorişti-securişti, în Dosarul Revoluţiei”
La Sibiu […] focul executat cu arme de calibre ciudate, continua. Nu se cunoştea cine şi din ce ordine continua executarea focului. La Arad, […] focul a fost reluat, s-a deschis din nou foc asupra Palatului Administrativ, asupra unităţii de garnizoană şi altor obiective militare. Pe 24 decembrie, o unitate specializată de apărare antiaeriană din Reşiţa „este asaltată din mai multe direcţii de ţinte prezente pe ecranele radarelor. Câteva acţiuni de provocare s-au constatat şi terestru, în jurul unităţii. Efective militare din Caransebeş au fost trimise în ajutorul celor din Reşiţa. Şi la Timişoara au existat acţiuni teroriste şi diversioniste mai mult asupra unităţilor armatei (deși s-a tras si asupra balconului unde încă era sediu FSN) şi numai în scop provocator. […] La Târgovişte teroriştii încă executau foc real asupra unor militari în scop de provocare, doi soldaţi fiind răniţi (mai târziu unul dintre ei va deceda).
După 25 decembrie „deşi aria de acţiune a teroriştilor s-a restrâns şi mai mult, câteva incidente s-au mai produs […] La Sibiu, Hunedoara, în alte oraşe (Sfântu Gheorghe) provocările teroriştilor au rămas fără răspuns, asupra ţintelor aeriene nu s-a mai executat foc. Ca rezultat, ţintele false ale diversioniştilor s-au diminuat. Informaţiile despre atacuri terestre au fost, în prealabil, verificate prin deplasarea unor echipaje la locul din care se presupunea că se executase foc de armă […]. Acţiuni sporadice ale teroriştilor… încă se mai înregistrau la Cluj Napoca şi la Constanţa” [3].
Faptele enumerate mai sus se coroborează cu mărturii și documente expuse în cele 78 de numere din „Caietele Revoluției” [4], care confirmă existența teroriștilor „rezistenți”. Faptul că IRRD nu a reușit să-i identifice pe aceștia a alimentat percepția publicului că tarele tranziției la democrație a României se trag din impunitatea teroriștilor de atunci, iar conducerea IRRD putea avea ceva de ascuns în acest sens [5].
Această percepție, alături de politizare și de asocierea cu persoane care i-au promovat pe foștii securiști în noile servicii, a dus la reputația lamentabilă a institutului. Spre exemplu, este cunoscut faptul că la începutul anului 1990, fostul vice-prim-ministru, ulterior director general al IRRD, Gelu Voican Voiculescu, a preluat o mare parte din cadrele DSS din SMB (Securitatea Municipiului București) și din Direcția a IV-a (Contrainformații Militare) a Securității, formând cu ei structura “Doi și-un sfert” (UM 0215). Nu este de mirare atunci că ulterior Voican Voiculescu a vehiculat legende ale Securității, printre care aceea că diversiunea de după 22 ar fi făcut-o Armata [6]. Asta deși conform unui document găsit în Dosarul Revoluției, încă de la sfârșitul lui decembrie 1989, domnul Voican Voiculescu știa „cu certitudine” că membrii „aparatului de teroare” organizat „din timp” de dictator pentru o „eventuală salvare personală”, respectiv rețeaua formată din „teroriști pregătiți pe tipuri de armament autohton” și „modern străin”, care „după cum a dovedit-o realitatea a depășit dotarea forțelor armate”, erau plătiți „din fonduri controlate de Ministerul de interne” [7].
Majoritatea cercetătorilor de la IRRD au mărturisit autorilor acestor rânduri că motivul principal pentru care s-a evitat identificarea vinovaților pentru vărsarea de sânge de după 22 decembrie 1989 a fost „cenzura și auto-cenzura: fosta conducere nu agrea acest subiect”. În acest sens, nu este lipsit de relevanță faptul că în ultimii ani (dar nu numai) s-a conturat existența unor legături între câțiva membri ai IRRD și fosta DSS, inclusiv prin intermediul revistei „Vitralii” a foștilor lucrători de Securitate [8], condusă de Filip Teodorescu, fost inculpat în procesul de la Timișoara [9].
Pe lângă antecedentele menționate ale domnului Voican Voiculescu, este de amintit că printre membrii marcanți ai Consiliului Științific al IRRD s-au aflat cel puțin doi foști informatori ai DSS[10]. Unii din foștii membri ai Consiliului Științific și cercetători ai IRRD au fost sau au devenit ulterior colaboratori, admiratori [11] sau chiar consultanți științifici[12] ai revistei „Vitralii”. Cititorul nu va fi surprins să afle că unii din acești cercetători de la IRRD au susținut legende plantate de fostele cadre de Securitate cu privire la subiectul teroriștilor de la Revoluție [13].
Astfel s-a ajuns la punctul în care întrebări cheie ale societății românești privind teme sensibile precum identitatea vinovaților de actele teroriste de după fuga cuplului Ceaușescu au rămas fară un răspuns acceptabil. Faptul că cercetările IRRD fie au ocolit problema celor aproximativ 1.000 de morți de după 22 (de aproape cinci ori mai mulți decât până atunci), fie au concluzionat – ocazional – că teroriștii au rămas neidentificați chiar și instituțional, a contribuit la suspiciunile cunoscute: teroriștii fie ar fi fost inventați de conducerea FSN; fie, în conivență cu aceeași conducere „filo-sovietică”, ar fi fost KGB-iști, DIA sau chiar Armata română încercând, printr-un nebulos act cvasi-sinucigaș, să-și „spele mâinile de sângele vărsat la Timișoara”.
Nefiind dezmințite cu autoritate, multiplele scenarii privind Revoluția, caricaturale sau manipulatorii, au contribuit la neîncrederea publicului în institut, în instituții, în capacitatea statului român de a deconspira cu adevărat Securitatea și de a condamna în mod real, în justiție, crimele comunismului. De altfel, Curtea Europeană a ajuns să sancționeze Statul român, inclusiv pentru neînfăptuirea, într-un timp rezonabil, a actului de justiție în cauza Revoluției [14]. Incapacitatea de a gestiona moștenirea infracțională a statului totalitar atârnă încă greu asupra tinerei noastre democrații, cu consecințe care merg de la persistența corupției până la creșterea popularității curentelor extremiste sau nostalgice.
(Andrei Ursu, Roland O. Thomasson)
Istoric si note explicative
Secțiunea de mai sus ne-a fost cenzurată de Colegiul Național al IRRD pe 10 august 2022, cu puțin timp inaintea publicării cărții Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989. Am fost anunțați că volumul nu va fi aprobat pentru publicare daca nu eliminăm această secțiune. Am acceptat acest compromis din următoarele două motive:
1. Am considerat că studiile din volum, legate de vinovățiile pentru crimele de la Revoluție, sunt atât de importante încât nu merita să riscăm sa ni se blocheze publicarea lor în întregime. Nu era prima imixtiune în munca noastră. În special începând din 6 iulie 2022, din momentul în care Emilian Vasile Cutean, secretarul general al IRRD, a văzut titlul și tema cărții noastre, acesta a încercat să oprească publicarea cărții. A declanșat o campanie de denigrare a muncii noastre și de amenințări, sub false pretexte juridice, legate de tema noastră, care era legată de deconstruirea Rechizitoriului procurorilor din Dosarul Revoluției [15]. Precizăm că probele din acel dosar prezentate în carte dovedesc fără dubiu faptul că teroriștii de după 22 decembrie 1989 au fost luptători ai Securității, special pregătiți pentru războiul hibrid („lupta de rezistență”) în cazul pierderii puterii de către dictatorul Nicolae Ceaușescu. Studiile noastre demonstrează existența celor care în decembrie 1989 au fost pe drept cuvânt numiți teroriști și vinovăția acestora pentru morții și răniții de la Revoluție, contrazicând teza procurorilor. Or, Emilian Cutean a încercat să blocheze cartea tocmai pentru că „ne-am amestecat în treaba procurorilor”. Pornind de la aserțiuni că „IRRD 1989 NU se poate pronunța în legătură cu modul în care se realizează justiția”, că nu trebuie „să interferăm cu una dintre puterile statului, și mai ales să criticăm activitatea acesteia ca instituție publică”etc., Emilian Cutean a ajuns să ne amenințe, prin avocata sa, cu o anchetă penală sub falsul pretext că ar fi fost chiar ilegal să folosim ca sursă istorică Dosarul Revoluției. Astfel, timp de mai bine de o lună, cartea a fost pe punctul de a fi cenzurată în întregime.
2, Am plănuit să publicăm oricum, separat, secțiunea în cauză. Lucru pe care îl facem aici.
După cum se vede din textul cenzurat de mai sus, temele sale principale sunt, pe de o parte, legăturile dintre foști membri ai IRRD și fosta Securitate sau foste cadre ale acesteia, și pe de altă parte, inapetența și cenzura din partea fostei conduceri a IRRD privind subiectul „cine a tras în noi după 22” și eventuala vinovăție a Securității. Or, motivele cenzurării textului de mai sus au fost tocmai acestea: acuzele împotriva „unor membri ai Colegiului Național și unor foști cercetători ai institutului” și „blamarea activității IRRD 1989” pentru… cenzură. (Desigur, cititorului nu-i va scăpa ironia cu iz orwellian a acestei situații). Mai mult, mi s-a reproșat explicit „de ce m-am legat de Filip Teodorescu”.
Chiar și după ce am acceptat eliminarea secțiunii de mai sus, atacurile împotriva cărții au continuat. Cazimir Ionescu și Emilian Cutean au ajuns să-l amenințe cu dosar penal și pe Petre Roman dacă va semna, în calitate de director general, contractul cu editura Polirom pentru publicarea cărții [16]. Chiar și după ce Petre Roman a obținut, cu greu, votul Colegiului Național și cartea a văzut lumina tiparului, Emilian Cutean a continuat hărțuirea sistematică a cercetătorilor și a eforturilor de promovare a cărții. Lansările cărții și participarea cercetătorilor la congrese și conferințe științifice au produs noi reacții adverse din partea lui Emilian Cutean și a lui Cazimir Ionescu (întrucât acestea nu ar fi fost „aprobate” de Colegiul Național). Cei doi au continuat să susțină că cercetarea Dosarului Revoluției ar fi fost nelegitimă.
Pe fondul unei atmosfere profund ostile, pe 3 octombrie cercetătorii au formulat o sesizare împotriva lui Emilian Cutean [17]. Sesizarea s-a discutat în sedința Colegiului Național din 24 noiembrie [18]. A doua zi, Colegiul Național i-a cerut lui Emilian Cutean să răspundă în scris acelei sesizări. În aceeași zi, câțiva din cercetători am participat la conferința națională „Comunismul românesc” la Facultatea de Istorie, unde am prezentat, printre altele, noi dovezi ale existenței listelor de teroriști prinși (o astfel de listă se afla în Dosarul Revoluției, și cuprinde 1425 de nume și prenume). În aceeași seară, Emilian Cutean m-a eliberat din functția de director ştiințific [19] (pentru un pretext evident ilegal [20]. Ca urmare, întreaga Direcție de Cercetare și-a dat demisia [21]. Atacurile lui Emilian Cutean au continuat [22] inclusiv asupra lui Petre Roman, care s-a văzut nevoit să se apere expunând motivele demisiilor cercetătorilor [23]. Din 6 decembrie 2022, Direcția de Cercetare a IRRD nu mai există; obiectul de activitate al institutului a dispărut.
După cum se poate observa din cele de mai sus, miza blocării cercetării la IRRD este strâns legată de (trecutele?) conivențe ale unor personajele din Institut cu oameni din fosta DSS [24]; și, până la urmă, cu deculpabilizarea Securității pentru crimele de la Revoluție și a procurorilor care le-au mușamalizat timp de 33 de ani.
IRRD pare să fie recapturat de echipa care până în 2019 evitase să răspundă la întrebarea „cine a tras în noi după 22?”. „Gruparea Securității” din Colegiul Național, după cum o numește academicianul Răzvan Theodorescu, formată în jurul unui fost condamnat penal, a revenit în forță. Pe de altă parte, în 1989 teroriștii aveau în jur de 30-35 de ani. Judecând după traiectoria fostei Securități în societatea românească, mulți dintre aceștia sunt, după toate probabilitățile, încă în poziții de putere și influență, în justiție și alte instituții. Poate că acesta este motivul acerbei lupte pentru re-îngroparea cercetării istorice și adevărului la IRRD.
Addende. Cine sunt actorii principali
Emilian Vasile Cutean este un apropiat al președintelui Ion Iliescu, fost deputat PSD, fost secretar de stat la Departamentul Revoluționarilor, anchetat și condamnat definitiv pentru abuz în serviciu (https://portal.just.ro/SitePages/dosare.aspx), posesor al unui cabinet de demnitar, al unei mașini de serviciu, și al unei locuințe de serviciu, deși aparent locuiește în altă parte [25].
În Raportul de audit financiar întocmit pe 15 aprilie 2019 de Curtea de Conturi pentru activitatea Institutului pe anul 2018, la pag. 34 se arată faptul că „începând din anul 2018, Emilian Cutean a fost încadrat și salarizat ca secretar general al IRRD în condiții total nelegale, deoarece această funcție nu exista în cadrul Institutului. Cutean a luat nelegal în mână circa 28.000 de euro. Din Raportul Curții de Conturi aflăm că acestă numire nelegală a lui Emilian Cutean într-o funcție care nu exista atunci, dar și salarizarea ulterioară, au fost făcute prin încălcarea legii de către președintele Institutului, Ion Iliescu, și de directorul general, Gelu Voican Voiculescu. Suma totală plătită lui Emilian Cutean reprezintă un prejudiciu adus Institutului, care este instituție publică a Statului Român, salarizarea angajaților săi fiind făcută din bugetul statului. […] Valoarea abaterii constatate este de 171.520 lei și reprezintă suma totală a veniturilor brute realizate de titularul acestei funcții, domnul Emilian Cutean, în perioada 01.05.2018 – 30.03.2019. Principala cauză a disfuncționalității constatate este nerespectarea prevederilor legale cu privire la înființarea și salarizarea funcției de secretar general”, este concluzia Curții de Conturi [26].
Ca membru atât în Colegiul CNSAS, cât și în Colegiul Național al IRRD, Cazimir Ionescu a obstrucționat accesul Direcției Cercetare a IRRD la dosarele Securității de la CNSAS privind evenimentele de după 22 decembrie, tergiversând încheierea unui protocol între CNSAS și IRRD, și s-a opus vehement, în ședințele Colegiului Naţional, cercetării de către noi a Dosarului Revoluției. A fost cel care l-a ameninţat pe Petre Roman, inclusiv cu bizara acuzație că de fapt, cercetătorii nu ar fi fost autorii studiilor din cartea Căderea unui dictator, aceasta fiind fost scrisă de coordonatori cu un an înainte (sic!).
Cu privire la cercetarea vinovățiilor pentru crimele de la Revoluție (după ce în noiembrie 2021 această temă fusese aprobată de Colegiul Național, după toate probabilitățile de frica desființării ce încă mai plana asupra institutului la acea dată), Alexandru Mironov [27], care i-a urmat lui Ion Iliescu la președinția IRRD, a declarat în public următoarele: „Aici nu este tribunal! Noi nu suntem procurori!… Noi vom prezenta datele, nu le vom lega între ele, nu vom condamna… ‚Trebuie sa umblăm… atenți, în vârful picioarelor… Suntem un institut de cercetări care trebuie să pună la dispoziție fără să interpreteze …”.
[1] O căutare în cele 78 de numere ale revistei Caietelor Revoluției a IRRD apărute până în 2019, scoate la iveală numeroase referiri la „enigma „teroriştilor”, „atacatorii necunoscuţi”, „isteria cu teroriştii”, „presupuşii terorişti”, „invizibilii terorişti“, „aşa-zişii terorişti”, „aşa-numitul atac al teroriştilor”, „scenariul cu teroriştii” etc.; pentru că într-un grupaj Teroriştii din decembrie ’89: Luptătorii din „Rezistenţă” (numărul 34/2011), Constantin Corneanu (ulterior director științific al IRRD), să ofere cititorilor, pe larg, variantele fostelor cadre de Securitate Pavel Coruț (prezentat drept „şeful Biroului Contraspionaj din DIA între 1985 – 1989”) și Valentin Raiha (prezentat ca „memorialist”). Desigur, în variantele respective, teroriștii nu au fost din Securitate, ci din Armată: „Rețeaua „R”, „DIA” (Direcția de Informații a Armatei) sau nebuloasa „Reţea internă 246”.
[2] E vorba de hotelul „Parc”, unde în acel moment erau cazaţi generalii de Miliţie Nuţă şi Mihalea.
[3] Alexandru Oșca, Revoluția din decembrie 1989. Suport curs universitar, Editura IRRD, 2012, capitolul „Diversiunea – modalitate de ripostă a fostelor structuri comuniste împotriva noilor autorităţi”, paginile 172 și următoarele. Capitolul sumarizează materialul documentar consultat de autor în arhive militare, presă și un număr semnificativ de interviuri cu actori ai evenimentelor, victime și martori – civili și militari, aflate în arhiva de istorie orală a IRRD. În câteva interviuri recente realizate telefonic și la sediul IRRD, profesorul Oșca ne-a spus că „intuise de la început” legătura dintre teroriști și Securitate, dar nu a putut fi sigur întrucât nu a avut acces la documentele pe care le-am scos la iveală în cartea „Trăgători și mistificatori”. Domnia sa a deplâns faptul că în urma cercetărilor anterioare ale IRRD, diversiunea teroristă a rămas „o enigmă a Revoluţiei, care rămâne de descifrat” și a considerat că în lumina noilor documente descoperite, „acum putem să mergem până la capăt”.
[4] Revista editată de IRRD de-a lungul anilor, a cărei nouă serie este inaugurată de acest volum.
[5] Viorel Domenico, Oda bucuriei. De la teroriștii de ieri la corupții de azi în revista „Caietele Revoluției”, IRRD nr. 1 (75)/2019, f. 27: “Terorismul manifestat în decembrie 1989 a fost un fel de arie protejată a Revoluției. Politicieni, istorici, juriști, chiar și revoluționari au ocolit subiectul din incompetență sau complicitate. Fără un diagnostic corect și netratată la timp, rana s-a cangrenat. […]din costumul de camuflaj al teroriștilor (atâta timp cât n-au fost dezvăluiți și acuzați public!) se trag toate relele din România de azi. Corupția se trage din terorismul de atunci[…]. Ascunși, fără identitate la vedere, neprinși și nejudecați penal timp de trei decenii, teroriștii de atunci au îmbrăcat haina hoției, ocupând apoi funcții în organismul social”.
[6] Gelu Voican Voiculescu declara în fața Comisiei Senatoriale (dosar nr. 181/J.I.4, Stenograma nr. 98 din 30.05.1994) că diversiunea teroristă: „V-am spus, a făcut-o Armata!”. Este poate relevant și faptul ca din Nota de analiză din DUI nr. 12582 „Călugărul” (numele conspirativ al lui Gelu Voican Voiculescu) redactata de Directia a II-a a Securitatii pe 4.07.1979, rezulta ca fostul Director General al IRRD „a furnizat mai multe materiale informative privind unele aspecte negative din activitatea de proiectare de la Roşia Poeni” iar „în prezent solicită sarcini pe linie SLOMR [Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România, organizaţie înfiinţată în februarie 1979 de Ionel Cană, care a avut printre susţinători şi pe Paul Goma, care a fost supusă represiunilor şi în cele din urmă distrusă de Securitate], cunoscînd nume şi adrese ale unor adepţi ai acestei grupări, menţionând cu un ton de reproş că dacă nu-l folosim „cîndva se va retrage undeva la ţară şi va creşte păsări”. „Pe lîngă serviciile oferite numitul Voiculescu Gelu a solicitat în mai multe rânduri sprjin pentru rezolvarea unor probleme personale. A solicitat sprijin pentru a obţine mutaţie flotantă în locuinţa geologului [nume anonimizat], a solicitat sprijin pentru ca [nume anonimizat] să fie lichidată şi să nu mai fie angajată în sistemul MMPG-ului [Ministerul Minelor, Petrolului şi Geologiei], a mai cerut să purtăm discuţii cu soţia lui, de care este despărţit în fapt pentru a-i cunoaşte intenţiile sau să o intimidăm cu comportamentul soţului său şi repercusiunile asupra acesteia. Până în prezent în afară de menţinerea în contact a numitului Voiculescu Gelu au mai fost luate măsuri de „predare” în legătura lt-maj. Sufana Mircea de la securitatea Câmpeni a I.J. Alba a M.I., căruia Voiculescu i-a predat mai multe materiale informative, ofiţerul fiind mulţumit de activitatea acestuia”. https://mariusmioc.wordpress.com/2011/05/03/analiza-a-securitatii-voiculescu-gelu-solicita-sarcini-pe-linie-slomr-mentionind-pe-un-ton-de-repros-ca-daca-nu-l-folosim-cindva-se-va-retrage-undeva-la-tara-si-va-creste-pasari/, accesat 22.06.2022
[7] Dosarul Revoluției, CC, vol 112 ff. 72-78. http://gh-ursu.ong.ro/CCvol112StrictSecretGVVp72.30.12.89.pdf, accesat 24.06.2022
[8] Pentru cei care n-au prins de veste, Vitralii – Lumini și Umbre este una din redutele importante ale dezinformării legate de rolul Securității din ultimii 10 ani, vehicul prin care au fost puse în circulație cea mai mare parte din „legendele” fostei poliții politice despre Revoluție. Printre alții, revista a adus elogii fostului șef al DSS Iulian Vlad, condamnat definitiv în 1991 pentru crimele de la Revoluție (grațiat după doar patru ani de fostul președinte Iliescu, deși acuzația era de genocid). A se vedea, ca exemplu, editorialul „Restituiri din istoria adevărată. Expunerea generalului (r) Iulian Vlad” la simpozionul „Decembrie 1989 – adevăr și manipulare”, Târgu Jiu, 29 octombrie 2015. Expunerea fostului șef al poliției politice comuniste este prezentată „pentru cei care doresc să știe adevărul despre Revoluția din 1989″ drept „o dreaptă restituire a istoriei adevărate a României” (Vitralii – Lumini şi Umbre, an VII, nr. 25, decembrie 2015 – februarie 2016). Printre consultanții științifici ai revistei se află foști informatori ai Securității (ex. Alex Mihai Stoenescu) și foști ofițeri de Securitate (ex. Vasile Mălureanu) condamnați în justiție pentru încălcarea drepturilor omului în perioada dictaturii Ceaușescu. Printre colaboratorii sau editorii revistei s-au numărat fostul șef de cabinet al lui Iulian Vlad, generalul de Securitate și SRI Aurel Rogojan; fostul ofițer de Securitate Cristian Troncotă, ajuns decan al Academiei Naționale de Informații etc.
[9] Colonelul Filip Teodorescu a fost trimis de Iulian Vlad la Timișoara, imediat după declanșarea Revoluției, cu misiunea de a o reprima. Ordinul în privința revoluționarilor a fost clar: „se lichidează radical” (ACNSAS, fond Documentar, dosar 013906, vol. 7 – agenda generalului Ştefan Alexie, f. 37v). Față de Filip Teodorescu exista un probator covârșitor care demonstrează că a contribuit la arestarea și torturarea a sute de revoluționari.
[10] Este cazul academicienilor Dinu Giurescu și Dan Berindei. Conform adeverinţei 2026/11.06.2013 a CNSAS, Dinu Giurescu a fost recrutat de SIE în 1967, iar acesta „a acceptat colaborarea”. La 15.07.1975, Securitatea Municipiului Bucureşti „a obţinut aprobarea organelor de partid pentru folosirea lui Giurescu Dinu în calitate de colaborator.” http://www.cnsas.ro/documente/adeverinte/2013/2026%20Giurescu%20Dinu.pdf, accesat 20.06.2022.
Conform adeverinţei 10490/15.09.2009, Dan Berindei a fost „titular al dosarului fond reţea nr. R 144461 (cotă C.N.S.A.S.)”, „recrutat la data de 11.04.1962, în anchetă, prin metoda constrângerii, pentru supravegherea informativă a Institutului de Istorie al Academiei Române. A avut numele conspirativ „Băleanu”. Direcția de Specialitate a reţinut 47 de materiale informative furnizate de domnia sa în perioada 1962-1973”. http://www.cnsas.ro/documente/adeverinte/2009/10490%20Berindei%20Dan.pdf, accesat 20.05.2022.
CNSAS a apreciat totuși că celor doi „nu li se poate atribui calitatea de lucrători / colaboratori ai Securitații”.
[11] În decembrie 2019, Constantin Corneanu, fost director ştiinţific al IRRD, adresa un mesaj de felicitare redacţiei revistei Vitralii. Domnia sa a avut cuvinte de laudă pentru „ofițerii de informații și contrainformații români” din cadrul „fostelor structuri de informații și contrainformații românești din perioada 23 august 1944- 22 decembrie 1989” (se observă ciudata dar persistenta evitare a cuvântului Securitate), ofițeri care, în viziunea lui Constantin Corneanu, pot „lămuri anumite aspecte pe care hârtia oficială nu le-a consemnat”. Bazându-se, probabil, pe credibilitatea specialiștilor în dezinformare, autorul mesajului considera că echipa redacțională „merită aprecieri”. Le ura acestora mult succes în „efortul de a recupera și întregi cunoașterea istoriei noastre recente”. A se vedea Vitralii – Lumini şi Umbre, an XI, nr. 41, decembrie 2019 – februarie 2020, accesibil la http://acmrr-sri.ro/wp-content/uploads/2020/02/v41-text-compressed.pdf, f 153, accesat 20.04.2022. Să ne amintim că aceste aprecieri au fost adresate de fostul director ştiințific al IRRD unei echipe specializată în mistificarea Revoluției și apologia Securității; o echipă care are în componență ofițeri condamnați pentru încălcări ale drepturilor românilor; condusă de un inculpat pentru crime la Revoluție, când românii au plătit cu sânge – și mulți dintre ei, cu viața – curajul de a ține piept poliției politice a dictatorului Nicolae Ceaușescu.
[12] Istoricul Ioan Scurtu e un astfel de exemplu.
[13] De pildă, același Mihail M. Andreescu a ajuns la concluzia ca „Securitatea si Miliția nu s-au implicat după 22 decembrie 1989 în evenimente”, dar „s-a urmărit cu obstinație acuzarea[…] lucrătorilor lor, mulţi ofițeri destoinici fiind supuși oprobriului public pentru simplul motiv că-și serviseră țara și nu un regim și nu permiseseră activiștilor și nomenclaturistilor PCR să-și desfășoare nestingheriți activitățile trădătoare. De aici teama acestora și ura față de cele două instituții, ura și teama insuflate și maselor populare, dar din cu totul alte motive, unele ținând de aceleași activități diversioniste”(!). Mihail M. Andreescu, „Cine a tras în noi în decembrie 1989?”, Editura Mega, 2014, f. 239-240. Domnul Mihail M. Andreescu a fost și domnia sa membru în Consiliul Știintific și autor de lucrări în cadrul IRRD.
[14] A se vedea, spre exemplu, decizia CEDO din ianuarie 2015: https://www.mediafax.ro/social/romania-condamnata-din-nou-la-cedo-are-de-platit-832-500-euro-catre-81-de-victime-ale-revolutiei-13788076
[15] Dosarul 11/P/2014. Ultimul rechizitoriu datează din 29.07.2022
[16] http://gh-ursu.ong.ro/Petre.Roman.Scrisoare%20pentru%20Colegiul%20Na%C8%9Bional%20si%20CS%20al%20IRRD%2089.20220814.pdf
[17] http://gh-ursu.ong.ro/sesizare%203%20octombrie%202022.Directia.Stiintifica.IRRD.pdf
[18] http://gh-ursu.ong.ro/in.legatura.cu.sesizarea.Directiei.Cercetare.2022.11.24.pdf
[19] https://www.libertatea.ro/stiri/scandal-la-institutul-revolutiei-omul-lui-iliescu-l-a-dat-afara-pe-directorul-stiintific-adus-de-roman-din-sua-nici-nu-stiam-cine-e-cand-l-am-numit-4364467
[20] http://gh-ursu.ong.ro/AUrsu.PlangerePenala.Cutean.E.-07.12.2022-PrimProcuror-semnata.pdf
[21] https://www.libertatea.ro/stiri/toti-cercetatorii-institutului-revolutiei-demisioneaza-in-bloc-intr-un-gest-de-solidaritate-cu-andrei-ursu-dat-afara-recent-4369814,
[22] https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/12/drept-replicalibertateaatitudine-cercetare-05-12-2022-varianta-finala-1.pdf
[23] http://gh-ursu.ong.ro/Raport%20activitate%20noiembrie%20dec%202022%20Petre%20Roman.pdf
[24] La începutul lui ianuarie 1990, Ion Iliescu decreta o amnistie care îi cuprindea pe securiștii care comiseseră „abuzuri”. Condicile de prezenţă ale ofițerilor de Securitate arată că aceștia au început să vină la serviciu cel târziu începând din 9 ianuarie 1990, iar până pe 12 ianuarie aparent au revenit toţi. Era ziua primei mari manifestaţii din Bucureşti împotriva FSN şi a lui Ion Iliescu. Ziua când Dumitru Mazilu s-a urcat pe un tanc în piaţă și a strigat „Moarte securiştilor!”, episod după care a început să fie ameninţat și îndepărtat din FSN. În martie se înființa SRI-ul, în care au intrat marea majoritate a fostelor direcții ale Securității. Teroriştii care fuseseră depuşi la Miliţia Capitalei, au fost eliberați, deși în ianuarie 1990, Gheorghe Robu declara că teroriştii sunt sub pază şi că urmau să fie trimişi curând în instanţă. Securiştii astfel regrupaţi şi-au oferit serviciile noului regim politic. Există indicii că la Mineriadă, minerii au fost aduși la Bucureşti de securiști. În iunie ’90, teroriștii prinși la Revoluție – cazul fraților Cămărășescu, care aparent trăseseră zona CC – devastau, împreună cu minerii, sediul României Libere. În același timp, sintagma „teroriști securiști” a dispărut din discursul lui Ion Iliescu și al apropiaților săi.
[25] https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/revolutionarii-deputatului-emil-cutean-au-1077939.html. Domnul Cutean a declarat în presă că din 1990 locuiește în sediul Asociației „Club 22 CC” (Gândul, 07.02.2006, https://www.portalulrevolutiei.ro/arhiva/2006_549.html), respectiv în fosta locuință a lui Emil Bobu din cartierul Primăverii, Bulevardul Mircea Eliade nr. 12,: „Locuiesc în casa lui Bobu din 1990, suntem o asociație și putem face ce vrem. Legea ne da voie să luăm imobilul în proprietate. Am dat cel mai mult la Club 22-C.C. fiindcă RAPPS ne-a mărit chiria între 1996 și 2000”. „Toate angaralele vilei, adică apa, căldura, curentul etc. sunt plătite din banii asociației ce o conduce”. În decembrie 2004, în contextul anchetei DNA asupra abuzurilor săvârșite la vârful SSPR, „Cutean a alocat propriei lui organizații de revoluționari cea mai mare sumă dintre toate celelalte organizații, chipurile pentru aniversarea a 15 ani de la Revoluție. (https://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1725103-revolutionarul-cutean-ochit-casa-lui-emil-bobu.htm). Imobilul este încă ocupat, după toate aparențele în mod ilegal, de domnul Emilian Cutean. R.A. Administraţia Patrimoniului Protocolului De Stat (R.A.A.P.P.S.) a încercat timp de mai mulți ani să preia „bunul imobil situat în Bucureşti, sector 1” de la debitorul Cutean Vasile-Emilian prin executarea silită a acestuia. A se vedea hotărârea definitivă a Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti în dosarul 4748/299/2020 din 26.02.2020; dosarul 18419/299/2020 în care executorii judecatorești au solicitat autorizarea intrării în încăperile ocupate de debitorul Cutean Vasile Emilian; dosarul 39741/299/2020 în care secţia a-II-a Civilă încuviinţează din nou, pe 16.12.2020, RAPPS, în calitate de creditor, executarea silită a debitorului Cutean Vasile Emilian, tot „fără cale de atac”. Dosarul 9837/299/2020, în care prin Hotărâre 2403/2021 din 29.03.2021, secţia I Civilă respinge cererea contestatarului Cutean Vasile Emilian de suspendare a executării silite „până la soluţionarea” unei „excepţii de neconstituţionalitate”; hotărârea 419/2022 definitivă din 18.02.2022 din dosarul de mai sus, prin care secţia a-V-a Civilă respinge apelul contestatorului Cutean Vasile-Emilian, împotriva R.A.A.P.P.S, ca nefondat.
[26] https://evz.ro/iliescu-si-voican-au-dat-o-teapa-28-000-de-euro-statului-roman.html
[27] Alexandru Mironov încă nu mi-a răspuns întrebărilor pe care i le-am adresat în scris pe 25 noiembrie 2022, prin care l-am rugat să precizeze dacă a aprobat eliberarea mea ilegală din funcție și dacă Emilian Cutean a avut o împuternicire validă în acest scop.
Articol publicat şi pe Contributors.
P.S. Despre autori:
Roland O. Thomasson este cercetător independent în Statele Unite ale Americii. Deține un doctorat în științe politice. Poate fi contactat pentru comentarii și întrebări la rolandothomasson@gmail.com.
Andrei Ursu a fost directorul științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Este membru fondator al Fundației „Gheorghe Ursu”. A publicat volumele Trăgători şi mistificatori. Contrarevoluţia Securităţii în decembrie 1989, împreuna cu Roland O. Thomasson şi în colaborare cu Mădălin Hodor, Polirom, 2019, şi Căderea unui dictator. Război hibrid şi dezinformare în dosarul Revoluţiei din 1989 (coordonator, împreună cu Roland O. Thomasson şi co-autor a trei studii). Studii publicate: Scurtul moment al adevărului şi începutul mistificării Revoluţiei: anul 1990, împreună cu Roland O. Thomasson, în România – de la comunism la postcomunism. Criză, transformare, democratizare, Anuarul IICCMER, vol. XIV-XV (2019-2020), Editori: Dalia Bathory, Ștefan Bosomitu, Cosmin Budeancă, Polirom 2020; Lupta de rezistenţă a Securităţii. Planul şi implementarea sa la Revoluţie, împreună cu Mădălin Hodor, în Revoluţia din 1989. Învinşi şi învingători, Editori: Anneli Ute Gabanyi, Andrei Muraru, Alexandru Muraru, Daniel Şandru, Polirom, 2020; „Cine a tras în noi după 22”. Studiu asupra vinovăţiilor pentru victimele Revoluţiei Române din decembrie 1989, în colaborare, Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018; „Discernămîntul politic şi juridic al Securităţii”. Deghizările represiunii în timpul regimului Ceauşescu. Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018; seria de articole Cosmetizarea „patriotică” a unui criminal (contributors.ro, 2017). Este inginer în software. A primit Premiul Noii Reviste de Drepturile Omului (2017) și Premiul GDS (2000).
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News
