Despre Vladimir Tismăneanu

În bine sau rău, Vladimir Tismăneanu trăieşte o viaţă intelectuală autentică, în care statusul intelectual, obsesia cu idei, intelectuali şi ideologi şi influenţa lor, jocurile de influenţă şi status la scară istorică, mediate de lumea ideilor şi instituţiilor sunt tot ceea ce îl consumă, uneori cu intensităţi patologice. Nu poţi să înţelegi şi să judeci asta dacă mintea ta lucrează doar în Flatland.

 

“Fiţi de acord sau nu cu opiniile mele, dar concedeţi că nu am interese personale când scriu ceea ce scriu.” (Vladimir Tismăneanu)

Îl ştiu personal pe Vladimir Tismăneanu de aproape 30 de ani. De la Radio Europa Liberă, de peste 30 de ani. Am avut ocazia să fim foarte apropiaţi în episoade decisive, devenite istorie, ale perioadei post-comuniste. Îl ştiu cu cele bune şi cu cele rele, cu punctele sale forte şi cu slăbiciunile sale.

Din această poziţie şi cu autoritatea celui care refuzat în repetate rânduri să accepte orice poziţie publică sau politică, ministerială, administrativă, diplomatică sau de pură reprezentare în orice regim care s-a succedat la putere în România în ultimii 30 de ani (nu am făcut parte nici măcar din Comisia Tismăneanu!), pot pune mărturie despre Vladimir Tismăneanu următoarele: Orice i se poate imputa omului acesta, dar faptul că ar avea interese personale ascunse în iniţiativele sale publice şi ar fi făcut ceea ce a făcut pentru interese materiale meschine, este cea mai stupidă şi lipsită de bază acuză posibilă.

În bine sau rău, omul ăsta trăieşte o viaţă intelectuală autentică, în care statusul intelectual, obsesia cu idei, intelectuali şi ideologi şi influenţa lor, jocurile de influenţă şi status la scară istorică, mediate de lumea ideilor şi instituţiilor sunt tot ceea ce îl consumă, uneori cu intensităţi patologice. Nu poţi să înţelegi şi să judeci asta dacă mintea ta lucrează doar în Flatland, pe linia obsesiilor materiale la care reduci tot sau pe linia bidimensională a banilor şi puterii, lipsindu-ţi cea de a treia dimensiune, care se întâmplă să fie exact aia care îl domină pe Tismăneanu. Pur şi simplu nu ai acces să judeci fenomenul…

L-am cunoscut pe Tismăneanu cu decenii în urmă, locuind într-un apartament pe Connecticut Avenue, tot acolo e şi acum, după toate aventurile astea mirobolante cu condamnarea comunismului etc., în vreme ce criticii săi din ţară au devenit legendari în registrul ce începe cu parvenitisme cu vile, livrea şi sindrofii kitsch mimând forma a ceea ce – în mintea lor provincială – ar fi sau ar fi fost “highy life-ul” aristocratic şi se termină cu cel mai penibil tapaj oportunist relativ la preţul unui bilet de călătorie cu avionul “la un eveniment european”. Şi pentru că în acel registru funcţionează ei şi atât pot să imagineze, tot acolo încearcă să îl plaseze în mintea lor îngustă şi pe Vladimir Tismăneanu.

L-am cunoscut pe Tismăneanu cu decenii în urmă, locuind într-un apartament de Connecticut Avenue, şi am convingerea că tot acolo va fi şi peste zece ani, în apartamentul său, plus în cărţile de istorie intelectuală şi politică ale Romanei şi evident, prin cărţile sale, în bibliotecile şi programele academice ale universităţilor lumii, oriunde se predă ştiinţa politică şi istoria totalitarismelor şi post-comunismului. Plus o să umble brambura prin muzee şi expoziţii, postând pe facebook poze de la faţa locului.

Daţi-mi voie să mă mai gândesc, un minut sau două, unde vor fi fiind atunci criticii săi de azi …

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.