Descotorosirea
Îndepărtarea jurnaliștilor consacrați, a celor care dispun de experiență dublată de memoria istoriei recente și preferința pentru jurnaliști foarte tineri ilustrează cât de permeabilă este politica redacțională la nevoile patronatului și la concubinajul cu puterea politică.
Zilele trecute, redacția României libere își lua rămas bun, exprimând ipocrit regrete, de la veterana Ondine Gherguț, jurnalistă de investigație de excepție, premiată pentru curaj de Ambasada SUA, și de la coordonatorul edițiilor electronice, incisivul Mălin Bot.
„Motivul despărțirii este cât se poate de obiectiv: trebuia să facem reduceri financiare ca să rezistăm. Nu e ușor, știu, dar așa funcționează economia de piață. Nu putem trăi la nesfârșit din banii primiți de undeva“, argumenta pe Facebook redactorul-șef, Sabin Orcan, la o zi după ce jurnaliștii fuseseră deja îndepărtați fără prea multe explicații. Referirea la „banii primiți de undeva” sugerează că dispariția vechiului patron, Dan Adamescu, și problemele cu justiția pe care le are fiul acestuia și actual patron, Alexander Adamescu, au subțiat finanțarea ziarului, așadar, reducerile de personal sunt inevitabile.
Selecția, în acest caz și în multe altele, indică un fenomen chiar mai grav decât restrângerea finanțărilor. L-aș numi „descotorosirea”. Anterior, de la România liberă a fost împins să plece Cristian Câmpeanu, editorialist intransigent care n-a făcut caz. A părăsit recent Evenimentul zilei o întreagă echipă, Mircea Marian, Silviu Sergiu, Mălin Bot, iar Andreea Udrea a optat pentru PR. Și ziarul Adevărul a înregistrat recent ieșirea din scenă incomplet lămurită a unei jurnaliste. B1 TV a sistat brusc, prin 2015, emisiuni excelente ca Butonul de panică, a lui Cătălin Prisăcariu, și a scos din grilă emisiunea Sorinei Matei, Actualitatea românească, care asigura dezvăluiri inedite. Daniel Befu, jurnalist de investigații, s-a refugiat pe diverse proiecte, nefiind dorit prin redacții. Televiziunea și radioul public au la activ o pleiadă de jurnaliști eliminați în timp fiindcă n-au fost obedienți.
Îndepărtarea jurnaliștilor consacrați, a celor care dispun de experiență dublată de memoria istoriei recente și preferința pentru jurnaliști foarte tineri ilustrează cât de permeabilă este politica redacțională la nevoile patronatului și la concubinajul cu puterea politică.
Se vede cu ochiul liber că Evenimentul zilei și-a acomodat agenda editorială după ce patronul a încurcat-o cu legea: a început să muște justiția și să abordeze teme pe placul, tonul și muzica PSD. Dacă nu s-au adaptat, jurnaliștii critici au plecat. România liberă schimbă și ea macazul în raport cu subiectele legate de justiție, sărind în ajutorul patronului (vezi articolul Arestarea lui Alexander Adamescu, studiu de caz în Europa. Mandatele europene de arestare emise în România ar trebui reverificate de judecători din UE, publicat în 23 februarie), dar păstrând discursul critic în legătură cu politicienii. În mod ironic, pe 20 februarie, ziarul lansase petiția „Sprijiniți libertatea și independența ziarului România liberă!”, cu argumentul că „astăzi, instituții care maschează interese politice vor să preia sau să reducă la tăcere vocea unui ziar etalon.
Se pune întrebarea: de ce nu există o reacție de solidaritate în interiorul redacției, de ce tac colegii care au trecut prin experiențe asemănătoare?
Excluderea de la o conferință de presă a Casei Albe a publicațiilor New York Times, Politico și a televiziunii CNN a produs pe loc solidaritate prin boicotul conferinței. Solidaritatea de breaslă nu are practici notabile în România, indicând una dintre marile vulnerabilități morale ale sale. Jurnaliștii își prezervă jobul și își găsesc scuze simple să nu reacționeze, astfel patronii își păstrează fără dificultate ascendentul și controlul. „Descotorosirea” de jurnaliștii prea vocali, care știu multe, care nu cedează, are cale liberă. Adesea, ei nu se pot adresa instanței fiindcă au contracte minimale, de colaborare sau de copyright, cu clauze defavorabile. Jurnaliștii rămași pe dinafară apelează la puținele organizații media care le pot lua apărarea – ActiveWatch, CJI, AZIR/AEJ, COM – care semnalează cazurile și le includ în rapoarte.
Rămâne compensatoriu blogul, Facebook pentru exprimare liberă, însă aceste soluții nu rezolvă nici statutul profesional, nici situația de viață a celor eliminați din meserie. Ei devin, involuntar, sperietoare pentru breaslă și, implicit, agenți ai obedienței, în loc să fie exemplul frumos de rezistență etică.
Există în contrapondere cooptări de jurnaliști oportuniști, de cele mai multe ori achiziții nefericite, ca grobianul Laurențiu Botin, la B1 TV, Denisa Pascu, la RTV, folosită pentru interviurile umile cu Liviu Dragnea, Denise Rifai, la Realitatea TV, mimând inadecvat colțoșenia, sau arlechinul Ionuț Cristache, la TVR 1, împrumutat de la Antena 3. Mișcări redacționale se pot observa și la Cotidianul sau Jurnalul național etc. Există o divizie de așa-numiți comentatori (Cristoiu, Chirieac, Nistorescu, Drăgotescu, Andronic, Stan etc.) care trec dintr-un studio în altul, pentru a asigura distribuirea mesajelor manipulatoare provenite din mediul politic, cum sunt: protestele sunt plătite, Soros și multinaționalele – inamicii României, lichidarea DNA, „binomul” ș.a.m.d. Garda de „păreriști“ indispensabili din studiourile Antenei 3, RTV, B1 TV și Realității TV (cu unele excepții), indiferent de care parte se situează, face parte din divizia bine antrenată de dezinformare, manipulare, influențare, deci nu intră în subiectul de față. Din contră.
Articol apărut şi în Revista „22”.
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News