De ce este puţin probabil să fie dovediţi plagiatorii „academici”

Stefan Vlaston 2Sunt slabe speranţe să se rezolve ceva în privinţa plagiatelor, situaţie care ne face de râs în ţările civilizate. Iar premierul Cioloş, luat cu alte probleme, nu realizează că îşi face guvernarea de râs, tolerând astfel de atitudini. 

 

Dacă se dovedeşte previziunea din titlu, avem un alt mare eşec al Guvernului Cioloş.

Daniel Funeriu, fostul ministru al Educaţiei, a avut avantajul că nu provenea din sistemul academic românesc. Nu datora nimic grupurilor de interese care au „încălecat” învăţământul superior românesc. În plus, era la curent cu evoluţiile şi modul de rezolvare a problemelor şi conflictelor din universităţile vestice. Aşa se face că, în privinţa plagiatelor, a adoptat o soluţie corectă: a numit în CNE şi CNATDCU oameni mai presus de orice suspiciune, cu largă recunoaştere internaţională şi cunoscuţi pentru integritatea lor.

A urmat episodul plagiatului Ponta şi noul Guvern Ponta, cu mâna lui Liviu Pop şi a doamnei Ecaterina Andronescu, a demolat aceste instituţii şi le-a populat cu oameni obedienţi puterii politice abia instalate.

Ministrul Adrian Curaj a propus, la început, o falsă rezolvare. Universităţile care au tolerat plagiate să-şi facă „mea culpa”, să-şi pună cenuşă în cap şi să jure în piaţa publică că nu vor mai face. Şi beneficiarii să dea banii înapoi. Nimeni nu credea că aşa ceva este posibil, nici premierul Ciolos, care n-a fost de acord cu această soluţie. Aşa se face că ancheta plagiatelor a trecut la CNATDCU, cu puterea deplină de a face lumină.

Dar ce ne facem că, în loc să schimbe şi componenţa CNATDCU, prin ordin de ministru, ministrul Adrian Curaj a lăsat aceeaşi garnitură de personaje „academice” instalată de Ecaterina Andronescu? Adică, n-a rezolvat nimic. A lăsat umbrela ocrotitoare să-i apere în continuare pe plagiatori.

Domnul premier Cioloş e conştient de această falsă „rezolvare” a problemei plagiatelor? Există şanse ca, în această componenţă, CNATDCU să ia taurul de coarne şi să demaşte „oficial” plagiatele la care s-au dedat persoane importante, Ponta, Oprea, Tobă, Onţanu şi încă altele? În opinia mea, nu.

Iată lista persoanelor de la care aşteptăm, de multă vreme, „curăţenia” în lumea universitară: 

1. Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca, preşedintele CNATDCU. S-a delimitat de decizia CNATDCU privind plagiatul lui Ponta şi a apreciat ca acţiunea lui Liviu Pop a fost necesară.

2. Achimescu Nicolae – Universitatea din Bucureşti, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu 

3. Alexa Visarion – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie „I. L. Caragiale”, din Bucureşti, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

4. Ecaterina Andronescu – Universitatea Politehnică din Bucureşti.

5. Adrian Badea – Universitatea Politehnică din Bucureşti, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu.

6. Daniel Barbu – Universitatea din Bucureşti, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

7. Grigore Baciut – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hatieganu”, din Cluj-Napoca, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

8. Gabriel Boroi – Universitatea „Nicolae Titulescu”, din Bucureşti, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

9. Valer Daniel Breaz – Universitatea „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

10. Corneliu Burileanu – Universitatea Politehnică”Bucureşti, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu.  

11. Mihai Pascu Coloja – Universitatea „Petrol-Gaze”,din Ploieşti,  introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

12. Dan Cristea – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

13. Vasile Cristea – Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

14. Radu Damian – Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

15. Alexandru Gafton – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

16. Maria Gavrilescu – Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” Iaşi, introdusă prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

17. Sorin Dan Grigorescu – Universitatea „Politehnica” Bucureşti, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu. 

18. Nicolae Hurduc – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, din Iaşi, introdus prin ordin al Ecaterinei Andronescu.   

Ca să nu mai lungim lista, în aceeaşi situaţie sunt şi alţi membri ai CNATDCU: Gheorghe Vlad Nistor, Florian Popă, Dan Potolea, Gabriel  Predoi, Tudor Prisecaru, (care a decis că Ponta n-a plagiat), Niculae Istudor, Daniela Lucia Muntean, Anca Alexandra Purcarea, Şerban Raicu, Ioan Ianoş, Alexandru Irimie şi încă mulţi alţii.

Singurii în care am putea avea încredere, dar în clară minoritate, sunt: Marius Andruh, Mircea Dumitru, Ionel Haiduc, Mariana Eftenie şi, posibil, încă vreo doi, trei membri.

În aceste condiţii,e clar că nu se va schimba nimic în sancţionarea plagiatelor. Cine va îndrăzni să „muşte” mâna care a semnat numirea lor?

Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia, căruia i s-au raliat profesorul Vladimir Tismăneanu, dr. Lucian Ancu, de la University of Geneva (Elveţia), şi profesorul Horia Cornean, de la Aalborg University (Danemarca), au şi sesizat CNATDCU cu privire la posibile plagiate în cazurile: Victor Viorel Ponta, Neculai Onţanu, Bogdan Licu, Loredana Radu, Adela Popescu, Mihai Stănişoară, Petre Tobă, Dumitru Pârvu. CNATDCU are 45 de zile, termen prevăzut de lege, să decidă în privinţa acestor presupuse plagiate, după care vom şti cu toţii cum stăm în privinţa sancţionării plagiatelor.

Să notăm şi poziţia vicepremierului Vasile Dancu, conform căruia presupusul plagiat al ministrului Petre Tobă nu are legătură cu eficienţa domniei sale ca ministru al Internelor. Adică, chiar dacă există bănuiala că ai furat, poţi fi un bun ministru, şi încă responsabil cu respectarea legilor. Curat-murdar, coane Vasile! Ar fi interesant să aflăm: premierul Cioloş îi împărtăşeşte opinia? 

În concluzie, sunt slabe speranţe să se rezolve ceva în privinţa plagiatelor,  situaţie care ne face de râs în ţările civilizate. Iar premierul Cioloş, luat cu alte probleme, nu realizează că îşi face guvernarea de râs, tolerând astfel de atitudini. 

 

Articolul a fost publicat şi în Adevărul.

Publicitate

Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.