„Dărâmăm casa sau să așezăm lucrurile”?

Îmi imaginez alegerile prezidenţiale din mai anul acesta,mai cu seamă pe cele din turul doi, ca pe un tablou – în diverse tonuri de gri, estompate la stânga, care reprezintă Vestul, şi tot mai accentuate la dreapta, care reprezintă Estul –, un tablou în care apar o mulţime de oameni pe buza unei prăpăstii şi alţi doi, în faţa lor. Ce ar putea urma?

Într-o variantă, unul dintre personaje, necunoscut până mai ieri mulţimii, având veleităţi mesianice, dar de fapt profilul unui guru de sectă, va da semnalul saltului în gol; îl vor asculta cei care cred orbeşte în el, dar în învălmăşeala căderii îi vor trage după ei pe toţi ceilalţi. Celălalt, un personaj cunoscut, dar faţă de care mulţimea, o parte a ei, are resentimente mai vechi, ar face apel la raţiune şi va încerca să o convingă să se îndepărteze de la marginea hăului şi să se îndrepte spre partea vestică a tabloului în care tonurile de gri se tot estompează.

Unul dintre personaje, cel care dă semnalul saltului în hău, este aspirantul pro-rus la Preşedinţia României, Călin Georgescu. Locul acestuia, în cazul în care nu va ajunge să candideze, l-ar putea lua un al politician din tabăra „suveranistă” (extremistă, anti-occidental / pro-rusă). Celălalt personaj al tabloului ar putea fi liberalul Crin Antonescu – discutabila opţiune electorală a coaliţiei PNL, PSD şi UDMR, care dă însă garanţia menţinerii României în zona euroatlantică.

Cum am scris într-un articol precedent, potrivit unui sondaj CURS, realizat în perioada 21-25 ianuarie, locul întâi în preferinţele electoratului este candidatul din zona „suveranistă”. În varianta în care ar candida Călin Georgescu, spre el ar merge 37% din voturi, fiind urmat de Nicuşor Dan – 21%, Crin Antonescu – 18%, Elena Lasconi – 7%, Diana Şoşoacă – 4%, altul – 13%. În varianta în care nu ar candida Călin Georgescu, locul întâi în preferinţe este George Simion – 25%, urmat de Nicuşor Dan – 24%, Crin Antonescu – 23%, Elena Lasconi – 13%, altul – 15%. În privinţa partidelor, opţiunea de vot ar fi următoarea: PSD – 24%, AUR – 22%, PNL – 15%, USR – 13%, POT – 10%, UDMR – 5%, SOS – 5%, altul – 6%. Aşadar, reprezentantul polului „suveranist” conduce, în orice variantă, în intenţia de vot. Totuşi, îmbucurător, nu şi partidele „suveraniste”. Dacă, măcar în turul doi, partidele pro-europene, pro-atlantiste ar ajunge la un consens şi ar asuma susţinerea unui candidat, având – conform sondajului – un procent cumulat de 57% intenţie de vot, ar putea înregistra o victorie în faţa „suveraniştilor”, extremiştilor, anti-occidentalilor sau direct pro-ruşilor, partide care au împreună 37%.

Pentru aceasta este nevoie de maturitate politică din partea partidelor şi de raţiune din partea electoratului. Nu este momentul pentru exhibarea de orgolii politice – capitol la care USR excelează – din partea niciununui partid din zona pro-europeană, pro-atlantistă, nici, în cazul electoratului, de exhibarea de resentimente, chiar dacă motive de ar fi. În cazul lui Crin Antonescu, motivele de resentimente îşi au geneza în vara lui 2012, când acesta împinsese PNL în USL, acea toxică alianță care, în lupta cu Traian Băsescu, s-a dedat chiar la o încercare de demitere a președintelui, ce luase forma unei tentative de lovitură de stat. Au urmat apoi, în următorii doi ani, până la alegerile prezidenţiale din 2014, o serie de decizii şi declaraţii politice – mai ales din partea lui Victor Ponta şi al altor voci din PSD –, care vorbeau de la sine despre o îndepărtare de la linia euro-atlantică. PNL-ul ieşise mai devreme din joc, în momentul în care, dându-şi seama – ultimul – că a fost tras pe sfoară de Victor Ponta şi PSD, care nu aveau de gând să-l susţină pe Crin Antonescu în cursa pentru prezidenţiale, rupsese coaliţia.

Spre deosebire de Victor Ponta, care acum susţine necesitatea unei „schimbări radicale” pe scena politică, creditându-l pe Călin Georgescu, adică politicile favorabile Rusiei, Crin Antonescu dă semne că s-a maturizat politic în cei zece ani de absenţă de pe scena politică. Discursul său de la Congresul extraordinar PSD din 2 februarie, întrunit pentru validarea candidaturii acestuia, ne arată un politician care înţelege miza acestor alegeri şi situaţia riscantă în care ne aflăm cu toţii: „Noi avem de gândit la un lucru clar: oameni simpli, activi sau rezerviști, simpli cetățeni sau politiceni trebuie să răspundem: dacă o anume rânduială a lucrurilor în casă trebuie să ne facă să dărâmăm casa sau să așezăm lucrurile. (…) Constat că unor geopoliticieni din jurul maestrului le-a rămas Uniunea Europeană prea mică. Noi avem nevoie să ne apărăm condiția de țară a UE, a NATO, a Parteneriatului cu Statele Unite”.

Oricare dintre politicienii care ne vor feri de prăbuşirea în hău – care acum echivalează cu o schimbare a direcţiei strategice a ţării dinspre Vest spre Est, cu o reintrare sub influența Rusiei –, aşadar inclusiv Crin Antonescu (sau, poate, Nicuşor Dan, care nu are însă un vehicul electoral de tracţiune, nici măcar propriul partid, care a optat pentru Elena Lasconi) , este de preferat, indiferent de imperfecţiunile sale, politicianului populist, ultranaţionalist, anti-occidental, pro-rus care ne împinge deliberat înspre prăpastie.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News