Anticorupţie cu derapaje


Melania Cincea P5După episodul privind votul haotic din Parlament, pe cererea DNA de începere a urmăririi penale, de reţinere şi arestare a Elenei Udrea, mi-au captat atenţia două aspecte. Două derapaje – unul din partea Camerei Deputaţilor, altul, a DNA. Deşi au scopuri diferite, ambele, ameninţă să lezeze eficienţa pe termen lung a anticorupţiei.

 

Ceea ce se ştie deja este că, înainte de votul privind cererea DNA de începere a urmăririi penale, de reţinere şi arestare a Elenei Udrea – într-un dosar, care vizează infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, instigare la abuz în serviciu şi fals în declaraţii –, membrii Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor luaseră o decizie în premieră, care a creat haos şi, totodată, un precedent periculos. Anume, au decis să fie dat un vot separat pentru reţinere şi altul, pentru arestarea preventivă, argumentând că deputaţii ar trebui să aibă posibilitatea de a opta diferit pentru cele două măsuri, sub pretextul că unii ar putea fi de acord cu reţinerea, dar nu şi cu arestarea. Ilogic. Pentru că o arestare, care e pe 30 de zile şi e dispusă de judecător, nu poate exista fără un mandat de reţinere anterior, care e pe 24 de ore şi e decis de procuror. Şi pentru că, atunci când se cere reţinerea, automat urmează şi solicitarea de arestare preventivă – care poate fi sau nu acceptată de judecători.

Ce nu se ştie sigur este dacă au hotărât separarea cererii de reţinere de cea de arestare, din neprofesionalism, din teamă faţă de eventuale dezvăluiri ale Elenei Udrea la adresa unora dintre ei ori ca act de sfidare la adresa Justiţiei, pentru a o bloca – ultima variantă nemaifiind de mult o noutate. Pentru că, de ani de zile, majoritatea parlamentarilor s-au obişnuit să se facă luntre şi punte pentru a-şi salva colegii intraţi la ananghie penală. Un gest făcut, probabil, în virtutea unei fraternizări la care recurg pragmatic, prevăzător. În ideea că, mâine, va fi nevoie de un zid uman pentru propria protecţie.

E greu de înţeles, însă, de ce nu îndreaptă nimeni anomalia privind erijarea parlamentarilor în procurori? Şi de ce se acceptă plecarea de la premisa că un parlamentar are imunitate şi pentru alte fapte decât cele prevăzute de Constituţie, legea fundamentală conferindu-le imunitate doar pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, nu pentru fapte susceptibile de corupţie. Nu văd raţionamentul pentru care procurorii trebuie să aibă acceptul Parlamentului pentru a cerceta un parlamentar suspectat de încălcarea legii ori pentru a reţine un parlamentar pentru fapte care nu au legătură cu discursul politic. Pentru că în Constituţie nu se spune niciunde că Parlamentul are răspunderea începerii urmăririi penale, a reţinerii sau arestării, nici că Parlamentul trebuie să ancheteze el însuşi o faptă aflată în atenţia procurorilor.

Parlamentarii s-au pus deasupra Constituţiei şi prin regulamentele de funcţionare ale celor două Camere. “Senatorii se bucură de imunitate parlamentară pe toată durata exercitării mandatului”, au decis la alin. 1 al art. 172 din Regulamentul Senatului. Nu amintesc, însă, ca subpuncte, niciun fel de condiţii în care un parlamentar se bucură de imunitate. Nici situaţiile în care îşi poate pierde această protecţie în faţa Justiţiei. Şi deputaţii şi-au luat măsuri pentru înfrunta Justiţia. Din primul articol al Secţiunii “Imunitate parlamentară”, din Statutul deputatului, rezultă clar că şi ei mototolesc Constituţia: “Deputaţii se bucură de imunitate parlamentară de la data eliberării certificatului doveditor al alegerii, sub condiţia validării”. Şi, ca şi când nu era suficient, îşi subliniază dreptul de a ignora prevederile constituţionale, de a se autoplasa deasupra puterii judecătoreşti. În baza alin. 3 din art. 193, cei din Comisia Juridică şi-au conferit dreptul de a se amesteca în treburile Justiţiei şi de a decide dacă probele aduse de procurori sunt bune sau nu, dacă există sau nu “motive temeinice”, dacă acestea plac sau nu şi, abia apoi aprobă, sau nu, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare. Aşa arată egalitatea şi separaţia puterilor în stat, în viziunea celor care au conceput şi au votat regulamentele celor două Camere…

Iar situaţia aceasta ameninţă să continue atâta vreme cât la CCR nu este atacat însuşi modul în care imunitatea unui parlamentar este protejată în alte situaţii decât cele prevăzute de Constituţie, cât nu este atacată această falsă instanţă de judecată în care s-a erijat Parlamentul.

Pe de altă parte, în cadrul episodului privind votul pe cererea DNA de începere a urmăririi penale, de reţinere şi arestare a Elenei Udrea, a mai fost un aspect care mi-a atras atenţia. Şi anume, faptul că DNA a emis concomitent şi cererea de începere a urmăririi penale, şi cererea de reţinere şi arestare a acesteia. Or, cum e posibil să ceară reţinerea şi arestarea cuiva înaintea punerii sale sub urmărire penală? Orice specialist în drept penal spune că este o condiţie sine qua non să fie mai întâi începută urmărirea penală pentru a cere luarea unei măsuri preventive.

Având în vedere acest aspect, revin la ceea ce am mai spus: o anticorupţie eficientă pe termen lung nu se face cu exces de zel care poate friza derapajul. Pentru că, aşa, mai binele scontat poate, de fapt face loc mai răului. Pentru a fi eficientă pe termen lung, Justiţia trebuie să fie nu doar puternică (şi nu mai puternică decât celelalte două puteri în stat, pentru că lipsa echilibrului între ele duce la abuzuri grave şi incontrolabile), ci şi credibilă. Orice derapaj o poate decredibiliza şi vulnerabiliza. Exact în faţa inamicilor săi din puterea politică –principalul său duşman, care i-a pus în pericol independenţa, nu o dată, în ultimii zece ani, în diferite contexte şi sub diferite forme.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.