Ministerul de Interne, paravan pentru jocuri politice în PSD

Două instituţii-cheie ale statului, Ministerul de Interne şi Poliţia Română, sunt folosite, în mod iresponsabil, ca paravan pentru un război politic în PSD. În joc nu sunt strict imaginea lui Carmen Dan şi, prin ricoşeu, orgoliul lui Liviu Dragnea, ci este vulnerabilizat întregul minister.

Ieșirile publice pe care le au, de câteva zile, ministrul Carmen Dan și premierul Mihai Tudose – secondaţi fiecare de diverși purtători de mesaj şi agendă –, sunt doar un efect al luptei pentru putere de la vârful partidului de guvernământ. Dată între gruparea Dragnea (care o susţine pe Carmen Dan) şi gruparea Tudose (în jurul căruia s-au grupat deja o serie de baroni ai PSD, ale căror aşteptări legate de sinecuri şi conectarea la conducta de bani publici au fost, se vede, înşelate în această perioadă de când Liviu Dragnea a preluat şefia partidului).

Cazul individului acuzat de pedofilie, care a fost câţiva ani angajat la Poliţia Rutieră, a oferit doar prilej de defulare a tensiunilor ce mocnesc în cele două tabere. Altfel, era rezolvat pe cale instituţională, nu prin comunicare, directă sau pe surse, prin intermediul presei şi nu prin contre publice pe solicitarea de demitere a şefului Poliţiei Române, Bogdan Despescu. În a cărui subordine, trebuie spus, se afla şi poliţistul acuzat de pedofilie. Şi se află şi poliţiştii care au tăcut complice în faţa derapajelor acestuia, derapaje care i-au atras porecla „Violatorul”. Şi poliţiştii cărora, din lipsă de profesionalism şi din dezinteres, le-au trebuit două zile să-şi dea seama că un individ acuzat de pedofilie, dat în urmărire de Poliţia Română, a cărui imagine a fost distribuită în toată media, este coleg cu ei. Şi poliţiştii care au dispus, în 2016, clasarea unui dosar în care acelaşi individ era acuzat de agresiune sexuală, ascunzând totodată calitatea de poliţist a acestuia. Şi oamenii care fac testările psihologice pentru personalul din IGPR. În plus, în calitate de inspector general al Poliţiei Române, ar fi trebuit să aibă măcar o atenţionare din partea ofiţerilor de informaţii de la DGIPI, structură care, conform legii, au ca atribuţii şi culegerea de informaţii referitoare la personalul MAI şi protecţia acestuia; interesant, dar în tot acest scandal nu a pomenit nimeni despre rolul pe care ar fi trebuit să-l aibă DGIPI.

În mod normal, după un astfel de scandal, ieşea ministrul de Interne cu o declaraţie de presă, anunţa o anchetă internă în regim de urgenţă, apoi în câteva zile, prezenta rezultatele şi măsurile dispuse. Dacă aprecia că se impun demiteri şi avea argumente, le făcea. Pe cele pe care le poate doar propune, cum e cea a şefului Poliţiei Române, le discuta înainte cu cel care ia decizia finală, cu primul-ministru adică, iar la presă şi unul, şi altul vorbeau pe aceeaşi voce. Ulterior, premierul, la rândul său, îi putea cere preşedintelui României revocarea din funcţie a ministrului de Interne.

Dar, în mod iresponsabil, au preferat să se înfrunte public şi să se dea în stambă. Aşa, s-a ajuns în situaţia ca ministrul Carmen Dan să ceară – anunţând public acest lucru –, demisia inspectorului general Bogdan Despescu, înainte de a se consulta cu şeful Guvernului. Iar premierul Mihai Tudose – ca poliţă plătită în contul războiului cu Liviu Dragnea – să refuze, cu argumente de rumeguş, această demitere. Lucru pe care l-a anunţat, cum altfel?, tot prin presă. O explicaţie, şubredă, prin care primul-ministru îl păstrează în funcţie a fost că şeful Poliţiei Române nu ştia ce se întâmplă în subordinea sa. Or, susţine şeful Guvernului, nu poţi să-l acuzi pe şeful Poliţiei că nu a ştiut că unul de „la secţia cutare”, care „nu era nu ştiu ce sculă”, are un dosar penal. Ce uită sau nu ştie premierul este că şeful Poliţiei Române coordonează, printre altele, sistemul de control intern. O altă explicaţie  pentru păstrarea lui în funcţie a fost că nu are înlocuitor pentru el: „Nu puteam să demit pe cineva, să las Poliţia necondusă”. Afirmaţie care, pe de o parte, frizează ridicolul. Adică, toată Poliţia Română, cu zeci de ofiţeri superiori şi „n” linii de comandă, stă într-un singur om. Adică, nu mai funcţionează, când e necesar, nici interimatul în instituţiile publice, doar pentru că x de la partid nu vrea lucrul acesta. Pe de altă parte, prin contrele publice pe care le are, pe această temă, cu ministrul de Interne, îi subminează acestuia autoritatea. Dar dl Tudose pare că nu realizează că în joc nu e strict imaginea dnei Dan şi, prin ricoşeu, orgoliul dlui Dragnea, ci că, printr-o astfel de atitudine, face ţăndări imaginea întregului Minister de Interne, vulnerabilizându-l astfel.

Citeşte şi: Ministerul de Interne refuză să spună cum şi pe unde a fugit din ţară Sebastian Ghiţă

În privinţa şefului Poliţiei Române, numit în funcţie în 2015, mai e ceva de spus. Consider că o demitere a acestuia s-ar fi impus încă din decembrie 2016, după fuga lui Sebastian Ghiţă. Pentru că în subordinea Poliţiei Române, adică a lui Bogdan Despescu, se află şi Direcţia de Operaţiuni Speciale, al cărei echipaj de filaj l-a pierdut în negura nopţii pe fostul deputat PSD, pe când acesta se întorcea de la o chermeză a SRI. Şi… nu a mai dat de el. Câteva zile după aceea, se anunţa, oficial, fuga lui din ţară. Dar atunci, interesant, nu a luat nimeni în calcul cuvântul „demitere”. Fuga de sub filaj a unui individ cercetat penal, pus sub control judiciar şi având interdicţia de a părăsi ţara nu numai că nu a revoltat pe nimeni, dar beneficiază şi de o tăcere complice a autorităţilor. La mai bine de un an de la acest incident, conducerea MAI nu a făcut publice rezultatele anchetei interne pe care fostul ministru, Dragoş Tudorache, a dispus-o, la final de decembrie 2016. Mai mult, şi când i se solicită acest lucru, actuala conducere a Internelor evită să spună cum şi pe unde a fugit din ţară Sebastian Ghiţă, dacă e vorba despre neglijenţă în serviciu din partea unor angajaţi din Interne sau despre complicitate.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News