Daniel Vighi și Viorel Marineasa – Pas de deux

Viorel Marineasa și Daniel Vighi. Foto: Milodrag Konstantinovici

La câteva luni după plecarea lui Daniel Vighi, un volum care îi poartă semnătura, alături de cea a lui Viorel Marineasa, a apărut la Humanitas: Pas de deux. „Daniel şi Viorel. Un fel de Lolek şi Bolek de pe Bega, care scriu despre tot ce le cade sub ochi sau bat neobosiţi străzile Timişoarei şi Lipovei”, îi numește Adriana Babeți. În timp ce Mircea Mihăieș îi vede ca fiind „varianta sui-generis, central-europeană și fantastă, a cuplului Ilf și Petrov”.

 

Daniel Vighi, Viorel Marineasa, „Pas de deux. Proză scurtă”, Humanitas, 2023

Urmărind de-a lungul anilor scrisul lui Daniel Vighi și al lui Viorel Marineasa – spune Mircea Mihăieșm-am trezit meditând: greu nu e să ai proiecte, greu e să le duci la capăt. Cei doi autori timișoreni au trecut cu brio această probă, desfășurată pe parcursul a mulți ani. Variantă sui-generis, central-europeană și fantastă, a cuplului Ilf și Petrov, Vighi și Marineasa scutură «colbuitele pagini» ale trecutului (mai apropiat sau mai îndepărtat) pentru a le îmbrăca în hainele, când ironice, când nostalgice, ale unei proze viguroase, pline de culoare și forță, care încântă și instruiește în același timp. Aventura lor în doi e un demers exemplar, în care competența intelectuală și talentul artistic alcătuiesc un aliaj indestructibil.”

Sunt doi. Doi prieteni vechi, doi scriitori. Fiecare cu proza lui, cu stilul lui de a trăi, de a păşi prin literatură, de a povesti – spune Adriana Babeți. Şi, până la un punct, fiecare cu volumele lui. Dar, la un moment dat, au fost îndemnaţi să se întâlnească în pagină şi să compună la patru mâini. Sau să păşească în doi, ca într-un balet. Îşi dau teme, personaje, locuri, lucruri, despre care deapănă amintiri, fiecare pe limba lui, cu stilul lui. Vighi, cu neastâmpărul său unic, de copil mare, mereu uimit de cum arată lumea, mereu ghiduş, cu frazele de neoprit. Marineasa, cu ticăitul lui de ceas nemţesc, ba chiar cu o anume ticăială de meşteşugar desăvârşit, un copil mare, mereu ştiutor şi sfătos, plin de umor bine strunit. Daniel şi Viorel. Un fel de Lolek şi Bolek de pe Bega. Scriu despre tot ce le cade sub ochi sau bat neobosiţi străzile Timişoarei şi Lipovei. Iar la sfârşit, după multe peripeţii, cei doi poznaşi găsesc calea de a scoate povestea  la liman. Şi atunci ni se dezvăluie, în toată frumuseţea şi bogăţia lui, acel pas de deux minunat: proza pe care o scriu împreună.”

Volumul va fi lansat la Salonul de carte Bookfest Timișoara, sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 18.30. Alături de Viorel Marineasa, în jurul acestui eveniment literar vor dezbate Adriana Babeți, Mircea Mihăieș și Radu Paraschivescu.

Daniel Vighi (1956-2022) a fost prozator, eseist, publicist. A publicat romanele Însemnare despre anii din urmă (Cartea Românească, 1989), Decembrie, ora 10 (Albatros, 1997), Insula de vară (Polirom, 1999), Misterele Castelului Solitude sau despre singurătate la vreme de iarnă (Polirom, 2004), Trilogia Corso (Cartea Românească, 2013), Mort în Patagonia (Polirom, 2017) și volumele de proză scurtă Povestiri cu strada depozitului (Cartea Românească, 1985), Apocalipsa 9 (Paralela 45, 1999), Cometa Hale-Bopp (Polirom, 2007), Comisia de împăciuire (Institutul European, 2009), Istoria din cutia de pantofi (Cartea Românească, 2013). Este autorul eseurilor Valahia de mucava (1996), Tentaţia Orientului (Paralela 45, 1998), Sorin Titel (Aula, 2000), Onoarea şi onorariul (Cartea Românească, 2007), Graffiti cu Ţuţea. Eseu despre nesemnificativ (Editura Universității de Vest, 2014). A fost revoluționar fără diplomă și privilegii, membru fondator al Societății Timișoara în ianuarie 1990, al Alianței Civice, al Partidului Alianței Civice și al Asociației Culturale Ariergarda.

Viorel Marineasa (născut în 1944) este prozator, eseist, jurnalist, editor. A publicat romanele Litera albă (Facla, 1988), În pasaj (Editura Militară, 1990) și volumele de proză scurtă Unelte, arme, instrumente (Cartea Românească, 1992), Dicasterial (Arhipelag, 1995), O cedare în anii ’20 (Paralela 45, 1998), Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic. Memorator pentru tanchiști (Diacritic, 2011; coautor Daniel Vighi), Înainte și după (războiul rece) (Paralela 45, 2013), Contele boschetar. Maiakovski la Lipova (Ariergarda, 2015; coautor Daniel Vighi). A mai publicat, împreună cu Daniel Vighi, volumele de literatură-document: Rusalii ’51. Fragmente din deportarea în Bărăgan (Marineasa, 1994) și Continentul gri. Timișoara culturală în dosarele Securității (Ariergarda, 2022). Este membru fondator al ziarului Timișoara și al Societății Timișoara, cofondator al Asociației Culturale Ariergarda.

 

Sugestii de lectură: 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.