Da, este grav. Şi va fi poate şi mai grav în viitor…

Statul de drept, ordinea liberal-democrată nu vin de la sine, spontan, fără efort, aduse de la export la pachet, din Europa sau cadorisite de sus în jos de către o ipotetică „elită”. Mai ales dacă elita asta e constituită din şi în solul fertil al nomenclaturii, securiştilor şi al asociaţilor şi progeniturilor lor.

Altă vară, altă lună, altă săptămână, altă criză de gestionat… Alte resurse de timp, energie şi atenţie pierdute în improvizaţii şi agitaţie, în peticire ici şi colo, în lupte de guerillă politică, în stingere de mici şi mari incendii, în minimizarea răului cel mai mic sau efortul de maximizare a defenisvei în faţa răului cel mai mare.

Da, este grav. Grav a fost şi ultima dată. Şi la fel de grav a fost şi înainte de asta. Şi vă mai fi grav – poate şi mai grav– în viitor…

De ce? Pentru că niciodată nu am făcut la timp şi cum trebuie lucrurile serioase, cele importante în ordinea construcţiei instituţionale, sociale, culturale. Statul de drept, ordinea liberal-democrată nu vin de la sine, spontan, fără efort, aduse de la export la pachet, din Europa sau cadorisite de sus în jos de către o ipotetică „elită”. Mai ales dacă elita asta e constituită din şi în solul fertil al nomenclaturii, securiştilor şi al asociaţilor şi progeniturilor lor.

Necesită organizare. Necesită viaţa asociativă. Necesită instituţii şi asociaţii viabile: politice, intelectuale, publicistice, sociale. Necesită partide solide, bazate pe ele. Unde sunt toate astea? Nu prea sunt. Faţade, spoială, merge şi aşa… Nimic solid, nimic serios, nimic credibil. Improvizaţii şi făcătură. Eforturile solide şi oneste:îÎntotdeauna deraiate, amânate. Întotdeauna am avut „altă treabă”, mai urgentă…

Ştiu, nu e cazul să facem morală acum. E groasă. E pericol. E criză mare. Constituţională.

Îmi aduc aminte de vremea când eram implicat politică. Niciodată nu era timp de construirea unei centrale de idei, un think tank, o bază de recrutare şi training. Când eram la putere: „Domnule Aligică, suntem acum ocupaţi cu guvernarea. Se poate să fiţi aşa naiv? Ce vreţi dumneavoastră se face când vom fi în opoziţie, când ne reorganizăm. Acum: priorităţile guvernării! De aia suntem partid la guvernare!” Când eram în opoziţie: „Domnule Aligica, suntem acum ocupaţi. Nu vedeţi ce fac ăştia la putere?! E criză mare. Se poate să fiţi aşa naiv? Ce vreţi dumneavoastră se face când vom fi la putere şi avem resurse. Acum: priorităţile crizei create de ăştia şi luptei cu ei! De aia suntem partid de opoziţie!”

Asta e. Am să scriu într-o zi un eseu despre experienţa de a lucra cu compatrioţii noştri în varii întreprinderi de genul mai sus menţionat. Se va numi „Altă treabă“. Va fi analiza următoarei situaţii fenomenologice: „Altă treabă” este mai importantă întotdeauna decât „treaba aia” care ar trebui făcută în ordinea priorităţilor fireşti ale lucrului sau lucrării colective bine făcute.

„Auzi nu trebuia să faci aia şi aialaltă cum am stabilit/cum ar fi fost normal?”

„Ahhhh da, aşa e… Dar am avut altă treabă.”

Şi uite aşa din “altă treabă” în “altă treabă” navigăm istoria contemporană, din criza în criză, din improvizaţie în improvizaţie, până la deznodământul implacabil care, să nu ne amăgim, nu va putea fi evitat invocând tâmp şi iresponsabil “altă treabă”.

Să nu ne amăgim. Putem stinge oricâte incendii şi crize constituţionale vrem. Statul de drept, ordinea liberal-democrată nu vin de la sine, spontan, fără efort, aduse de la export la pachet, din Europa sau cadorisite de sus în jos de către o ipotetică „elită”. Nu se fac doar defuzând crize şi evitând dezastre. Necesită organizare. Necesită viaţa asociativă. Necesită instituţii şi asociaţii viabile: politice, intelectuale, publicistice, sociale. Şi astea nu apar din senin, în mod spontan în timp ce noi avem “altă treabă”…

Articol publicat şi pe Marginaliaetc.ro.

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News