Criza mesajului public

Sărăcia actuală, în România, de lideri, de viziune, credibilitate şi curaj, asumate şi recunoscute unor persoane publice, devine, pe zi ce trece, una din cele mai grave şi costisitoare carențe ale lumii în care vieţuim.

Comunicare, distribuţie, receptare ar fi condiţii de neînlocuit în trăirea publică, colectivă şi individuală a stărilor şi tendinţelor dominante din viaţa curentă. O dimensiune de prin ordin în sistemele de operare, de recunoaştere reciprocă şi eventual, de cooperare pentru identificarea, asumarea şi atingerea unor ţinte semnificative, adesea critice, urgente, implicând costuri şi eforturi nu uşor de asumat. Ce facem în mod curent?…

Suntem centraţi pe situaţii, „evenimente”, crize de doi bani, pe instituţii, partide, jucători, tot ce poartă un nume, un rol, o prezenţă sumară, pe prima pagină. Aflaţi în permanent în jocuri sterile, păguboase, livrate sub formă de scandal. Nimic mai „interesant” pentru a reacţiona conform educaţiei, calificării, ambiţiilor de zi cu zi. Acumularea acestor reacţii acoperă realitatea curentă pe spaţiul public şi politic, adesea în discordanţă cu nevoile şi aşteptările efective ale populaţiei. Subiecte de top. O lume sterilă, jucată la TV, în presă şi desigur, obsesiv pe Facebook… Acaparatoare, şi generatoare de pasivitate, conformism la un pas de prostia colectivă, o capcană dominantă pe piaţa reacţiilor publice, instituţionale şi individuale în percepţia şi receptarea stărilor reale. Etichete simple, care se vor complete şi definitive în judecată curentă, oficială.

Niciodată un fapt şi un factor real nu se compune dintr-o singură dimensiune. Chiar dacă în contextul dat pare dominantă. Capacitatea de aborda subiectul în complexitatea sa eterogenă, dinamică şi contradictorie este o condiţie de neînlociut în a-i identifica sensul şi a anticipa evoluţii posibile, riscuri. Totdeauna, lucrurile sunt mai complexe şi contradictorii. Graba în a le defini, declara şi judeca rămâne una din sursele principale de rătăcire publică şi individuală într-o lume tot mai eterogenă, haotică. Ce avem în această „bucătărie colectivă” într-o complexitate şi sincronicitate de invidiat care parazitează definirea şi asumarea autentică a sensului vieţii curente? Sau în confuzie, superficialitate şi eşec…

• Prostirea colectivă ca mecanism al educaţiei modeste, implicării sumare şi mai ales la servilism pentru jucători publici şi consacraţi în structurile influenţe. Putere, reprezentare, media omniprezentă în absenţa adevărului.

Uşor jenant ca mesaj. Clar şi acut ca risc public şi colectiv, incitant şi excitant pentru jucătorii abili, activi şi asociaţi pe piaţa manipulării colective. Probabil, cel mai complex, atotcuprinzător şi profitabil „succes” al tranziţiei în viaţa curentă. O sursă majoră a dezinformării, alienării potenţialului democratic, liberei concurențe şi comunicării oneste, ca mituri ale eliberării de totalitarism şi speranţe ale revenirii la „lumea liberă”…
Un eşec trist, amplu şi adesea acut. Inerţia, ignoranţa şi Indiferența colectivă comunitară în ţara în care vieţuim se impune cu un mecanism puternic, pe cât de complex pe atât de pervers în determinarea cursului acesteia. Către nicăieri!… confuzia, ambiguitatea şi incertitudinea în care ne aflăm, zi de zi, pe multiple planuri se impune fără replică. Prostia nu e din naştere, e din obişnuinţă…

• Comoditatea de a te lăsa minţit. La prima vedere, fiecare reacţionăm negativ dacă simţim că suntem păcăliţi. Manipularea e uşor mai complexă. Include un „târg”, un mic pachet de „beneficii” pentru cel prostit. Desigur, reuşita depinde cel mai adesea de un grad destul de ridicat de ignoranţă, inerţie şi, uneori, chiar de o disponibilitate perversă pentru a „încerca şi altceva”.
Minciuna este o instituţie din cele mai active, sofisticate şi ambiţioase în viaţa publică. Acoperă spaţii vaste, teme critice şi intervale din cele mai expuse la hazard… Dar minţirea presupune o relaţie. Oricât de pervers, de ambiţios şi chiar agresiv ar fi cel care minte şi manipulează la nivel public, n-ar putea realiza ceva consistent, vast şi peren fără o “complicitate” voluntară sau involuntară a celui vizat. Disponibilitatea de a crede uşor,fără prea multe cântăriri sau reacţii, rămâne una din dimensiunile fudamentale ale inerţiei, banalităţii şi stabilităţii vieţii curente. Aproape confortabil…

• Un detaliu incomod care domină mesajul. Ambiţia de a avea dreptate şi de a fi luat în atenţie, pe o poziţie de top, la nivel public intern şi internaţional, hrăneşte o deformare adesea extrem de costisitoare pentru percepţia publică. Dintr-un ansamblu de teme, tendinţe şi posibile dezvoltări, este plasat în prim plan, în formulări expresive, „de neuitat”, dure şi fără alternative.

Un ansamblu contradictoriu de fapte, dezvoltări şi consecinţe este redus la o singură opţiune. În mod ţipător, agresiv şi redus la prezentul sumar. Adesea, această procedură reuşeşte. Rămâne în percepţia publică, în judecată comună şi alimentează reacţii din cele mai contradictorii.
Avem o colecţie impresionantă de astfel de traseuri de succes care au dominat gândirea comună şi publică în ultimul deceniu. Există puţine resurse de ripostă. Raţionale, de bun-simţ, dedicate interesului public. Scorul este sever şi partida continuă. Acul sparge balonul…

• Vulgaritatea formulărilor, semnal şi cârlig de atracţie. De la rigurozitatea conformistă şi seacă a epocii comunismului tardiv, la exprimarea energică, optimistă şi generoasă a debutului tranziţiei, urmată de abordări tot mai pricinoase, azi, suntem pe o piaţă a comunicării marcată de o lejeritate adesea deplasată către imagini şi judecăţi contaminate de un vocabular dominat de formulări sexuale, raportări primitive, vulgare, pe cât de simplista pe atât de „seducătoare”…

O regresie, nu doar morală, în atitudine şi elaborare, dar şi o exprimare agresivă şi primitivă a „consumatorului de masă”. „Mitocănia salvează România!” ar putea deveni lozinca larg împărtăşită pe nivele multiple, în spaţii de operare şi reacţie ca o soluţie „picantă” la un prezent tot mai sumbru. Disponibilitatea de producţie, livrare dar cel puţin la prima vedere, de receptare a acestui tip de mesaj spune ceva! Despre lumea în care trăim, o primim şi o trăim zi de zi. Ce urmează?

• Colecţia de capcane, generate aparent sontan , dar structural cu o influenţă copleşitoare asupra vieţii curente a devenit factorul determinant în dinamica instituţională şi în viaţa curentă, de zi cu zi. Generarea lor poate fi pusă cu uşurinţă pe seama factorilor ostili, ale unor vulnerabilităţi inerente pentru o tranziţie declanşată oarecum subit şi desigur unor slăbiciuni, vulnerabilităţi inerente pentru o tranziţie declanşată oarecum haotict şi desigur unor slăbiciuni, vulnerabiliitati inerente pentru o populaţie uşor izolată, la marginea Europei. Pare simplu şi aparent facil de luat în considerare la o analiză grăbită, uşor „patriotică”…

Dimpotrivă! Slăbiciunile provocate, asumate, adesea chiar „legiferate” în norme de top, sunt după ani („buni”) mecanisme puternice, instalate şi productive care domina lejer viaţa publică, politica şi prezenţa externă a unei ţări tot mai rătăcite. O distribuţie atotcuprinzătoare, care a cunoscut o sincronicitate de invidiat, plasează aceste mecanisme toxice în top-ul determinismului structural, funcţional şi perceptiv care domina lumea şi mai cu seamă Realitate românească. Un masochism patriotic şi uşor sinucigaş care ar putea defini în timp istoric, un moment de răspântie, pe cât de grav şi costisitor, pe atât de definitoriu pentru adevărata natură a neamului nostru. Care ar fi acesta?

• Liderul absent. O persoană sau echipa de neînlocuit într-o comunitate vie, activă, centrate pe ţinte benefice şi asumate, în contexte complicate, dificile, marcate de ameninţări. Sărăcia actuală, în România, de lideri, de viziune, credibilitate şi curaj, asumate şi recunoscute unor persoane publice, devine, pe zi ce trece, una din cele mai grave şi costisitoare carențe ale lumii în care vieţuim. Deceniile consumate, ale „tranziţiei” de la comunism la lumea liberă nu au fost lipsite de jucători ambiţioşi, adesea performanţi, uneori eşuaţi în complicităţi dubioase, corupţie şi trădări. Clasa politică din România s-a dovedit, în cele din urmă, o colecţie de repetenţi…

Devine o întrebare tulburătoare pentru naţie. De ce, ca populaţie, alegători, partizani politici s.a.m.d. nu putem genera, scoate la iveală, susţine indivizi „speciali”, lideri, echipe menite să pună la bătaie viziune, comunicare şi determinare în a înfrunta o agendă tot mai confuză, toxică şi păguboasa cu care lumea românească se confruntă în mod curent? Să fie doar o iluzie, ca un popor, nu chiar nasol, nu poate genera, susţine şi beneficia de o elită conducătoare aptă să se confrunte cu realitatea?

• Dezvăluiri pe teme sensibile. Acumularea în timp a unei tematici reziduale de „mistere” ale vieţii publice, cu referiri vagi sau directe la personaje cheie şi, desigur, cu interpretări contradictorii la nivel de costuri şi consecinţe de durată, a devenit o povară a tranziţiei, transformând cele petrecute de-a lungul anilor într-o aventură păguboasă.

Fiecare interval, prezent sau proaspăt consumat, conţine un pachet toxic de referinţe la tendinţe şi dezvoltări posibile cu efect negativ sau informaţii fragmentate de pe domenii şi probleme care ar putea afecta viaţa curentă. Există şi o parte „luminoasă” a dealului pe care se dezvoltă evoluţii de succes, devine de invidiat, de invitat, de „cotizat”. Iată de ce, un pachet de informaţii, apărute subit, cu referinţe contradictorii, critice ca dezvoltări posibile şi adesea îndelung ascunse, rămâne o marfă informativă cu rata inatla de consum, conexiuni şi consecinţe. În plus, performanța privilegiată a dezvăluitorului care s-a dovedit apt să acceseze, să spargă sau să-i fie livrate informaţii mai mult sau mai puţin semnificative, pe teme sensibile, cu referinţe acute, devine valută forţe. Pe o piaţă săracă în conţinut…

• Ameninţare şi incertitudine ca „valută forte” pe o piaţă de comunicare săracă în conţinut şi relevanță. În contexte marcate de ignoranţă, indiferență și inerţie, o abordare selectivă şi, desigur, pusă pe treabă, are la îndemână o gamă largă de modalităţi pentru a atrage atenţia şi chiar de a genera şi gestiona stări de spirit unor poziţionări ambiţioase, autoritare. Dincolo de date, argumente şi demersuri la vedere în cadrul uzual de operare, există o colecţie de „fulgere” şi „furturi”, reale sau imaginare prin care atenţia publică poate fi accesată rapid şi uneori, atotcuprinzător.

Avem aici, în bucătăria manipulării o complicitate variabilă între informaţii uzuale, ţinte sensibile şi interpretări perverse. Colecţia de stări negative, de momente de răspântie marcate de eşec, de dezamăgiri şi frustrări asigură o sursă solidă de credibilitate pentru lansarea şi gestionarea unor mesaje alarmante ca efect de confuzie, interpretare pesimistă şi demobilizare la nivel individual şi colectiv. Criteriul „ratingului” în performanţa sursei şi impactul asupra ţintei, bate la nivel de conţinut şi relevantă, toată povestea. Teama bate logică.

P.C. – „Când degetul arata stelele, naivii privesc degetul.” (Proverb zen)

  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News