Cristian Pătrășconiu. Interviu Tatiana Niculescu: „Nae Ionescu – un «loser» enorm, exemplar și, aș îndrăzni să spun, un «loser» cu premeditare”


Foto: Humanitas

„Un profesor de filozofie născut la Brăila spre sfârșitul secolului XIX devine în anii României Mari maestrul unei generații strălucite de gânditori și scriitori a căror faimă va depăși granițele țării. Printre ei, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Constantin Noica. Apariția lui vulcanică într-o Românie abia închegată politic și teritorial are efectul unei mutații de destin.  Îi place să i se spună Nae.  Împământenește un limbaj teologic românesc, face din predarea filozofiei o împărtășire a înțelepciunii, le deschide studenților gustul pentru metafizică și gândire speculativă, învigorează scrisul gazetăresc, participă la primele mari proiecte editoriale românești, se implică în mișcările de tineret, e mândru să fie sfetnic de taină al regelui Carol II. Cu inteligența, umorul și farmecul lui aparte își conduce discipolii pe cărări politice periculoase. Este deopotrivă venerat și detestat: un seducător al minților și al inimilor, pentru care Maria Cantacuzino (Maruca), prietena reginei Maria, e gata să se sinucidă. Imensul orgoliu intelectual îi este zeu și călăuză în toate contradicțiile existenței sale”, notează editorii celei mai recente cărți semnate de Tatiana Niculescu.

De la acest volum, Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu, pleacă, de altfel, și dialogul de față cu autoarea cărții. O carte-portret, care apare la împlinirea a 130 de ani de la nașterea lui Nae Ionescu, și care e  „o incursiune pasionantă în aventura unei vieți care nu și-a epuizat niciodată misterele”.

 

 

CV Tatiana Niculescu

Este scriitoare, autoare a biografiilor istorice Regina Maria. Ultima dorință (Humanitas, 2015, 2016, 2018), Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016), Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu (bestseller Humanitas, 2017), Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018), Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (bestseller Bookfest 2019, Humanitas, 2019). Sub semnătura Tatiana Niculescu Bran a debutat cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006), care a devenit piesă de teatru în dramatizarea autoarei și în regia lui Andrei Șerban. Același roman a stat la baza filmului După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu, care a obținut premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes în 2012. Alte romane: Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscutTăierea Fecioarelor. A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă. Despre sex şi identitate (Humanitas, 2017) şi Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019).

Cu ce îl acoperă, nedrept, mitul Nae Ionescu pe Nae Ionescu?

Percepția noastră despre Nae Ionescu e adesea tributară fie elogiilor aduse lui de foști studenți, fie defăimărilor prin asociere cu Carol II sau cu mișcarea legionară. E la fel de adevărat însă că, încă pe când trăia, părerile și atitudinile pe care le stârnea erau contradictorii. Nu era un om ușor de suportat. Iar posteritatea critică l-a simplificat uneori până la caricatură. Când nu l-a idolatrizat.

 

Cum știm sigur că a fost în realitate?

E greu, dacă nu imposibil să știm sigur cum va fi fost, fiindcă n-am trăit alături de el pe parcursul vieții lui, în epoca lui. Portretul pe care i-l fac eu în carte este rezultat din jurnalele, memoriile, scrisorile contemporanilor lui, din scrisori și articole semnate de el, din fotografii de epocă. Toate aceste documente, dacă suntem dispuși să lăsăm la o parte criteriile secolului nostru, ne ajută să-i aproximăm cu destule șanse de autenticiate personalitatea. Era un om schimbător, un foarte bun actor, un extraordinar pedagog, o personalitate dominatoare și însetată de putere, un om capabil deopotrivă de delicatețe și de cruzime cu cei apropiați. Din descrierile contemporanilor care l-au cunoscut bine se poate deduce că suferea de o formă de disonanță cognitivă, o stare inconfortabilă de tensiune psihică între ce crezi despre tine însuți și ce ții neapărat să pari în ochii lumii.

 

Malefic?

S-a spus despre el, da, că ar fi avut momente de demonism. Maria Cantacuzino, Maruca, îi face un subtil portret în acest sens și mă opresc în carte asupra intuițiilor ei legate de Nae Ionescu pentru care făcuse o pasiune ușor morbidă. Pe urmă, din pricina repetatelor lui critici la adresa patriarhului Miron Cristea, bietul Nae Ionescu s-a trezit și pictat pe un perete al bisericii patriarhale în chip de drac care conduce tineretul spre flăcările iadului. Fresca există până în zilele noastre. De fapt, ascuțimea inteligenței lui făcea să fie perceput uneori ca nefiresc de pătrunzător, de bun cunoscător al firii omenești și, în consecință, era un interlocutor periculos…, care se răfuia în presă cu tarele clerului și ale ierahiei bisericești.

 

Sfânt, în niciun caz?

Sfințenia are, cred, alte coordonate de gândire și simțire. Dar nu există nici un dubiu că era un căutător febril în materie de credință religioasă, un căutător al sensului vieții preocupat de raporturile omului cu Dumnezeu. Și era și un practicant, încă de foarte tânăr, de exerciții spirituale. Avea o minte antrenată nu numai intelectual, ci și spiritual. Dacă spiritualmente se afla în lumină sau în întuneric, asta e o altă discuție. Dar era un om care voia cu obstinație să creadă în Dumnezeul creștin și în dogmele unei ortodoxii naționale (ceea ce e o contradicție în termeni, dar contradictoriu era și el). Poate că așa s-ar putea rezuma aplecarea lui spre religie și mistică.

 

Are Nae Ionescu, din punctul dumneavoastră de vedere, în ultimii 30 de ani, hai 50 de ani, vreun termen de comparație adecvat cu vreun alt personaj de pe scena publică de la noi?

Studenții lui apropiați – Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian – sunt toți izvodiți, ca să spun așa, din Nae Ionescu și, fiecare în domeniul lui, l-a depășit în bine. Ei îi sunt termenii de comparație. Nae a fost mai cu seamă un incomparabil pedagog, un profesor socratic. De-aia l-au și iubit.

 

Există înregistrări video/audio cu el? Cum vorbea – rapid, lent? –, cum accentua?

Se pare că nu avea o voce neapărat plăcută. Era, mai curând, bolovănoasă, făcea pauze lungi, urmate de fraze sofisticate, presărate cu termeni în latină, în germană, în ebraică… Trecea cu dezinvoltură de la o idee la alta, de la abstracțiuni la glume despre un fapt divers fără legătură cu filozofia sau cu metafizica. Putea să fie arogant și snob, după cum putea să fie și îngrozitor de vulgar. Nu avea egal însă printre profesorii universitari ai vremii lui. Pârvan, singurul de talia lui, era totuși altă plămadă și murise tânăr.

 

O mică provocare: dacă azi ar trăi, unde ar fi plasat pe scena publică de la noi?

Probabil ar avea oarecare succes în politică, ar ține discursuri naționalist-religioase și xenofobe mult mai bine articulate decât unii epigoni penibili de-ai lui din zilele noastre. Dar dacă ar veni din trecutul lui și s-ar instala în prezentul nostru, ar rămâne, cred, destul de nedumerit și dezorientat în materie de politică. Nu agrea democrația, nici pluralismul politic. Dar, ca profesor, bănuiesc că ar fi din nou iubit de studențimea lipsită de repere și de modele.

 

Care este cel mai șocant detaliu/fapt pe care l-ați aflat despre Nae Ionescu, acum, recent, când vă documentați pentru cartea pe care i-ați dedicat-o?

Nu e un fapt șocant pentru mine, pentru că îl bănuiam, dar nu credeam că-l pot și dovedi. Din fericire, grație unui prieten arhivar, am descoperit niște scrisori ale lui și ale soției lui către Vladimir Ghika.

 

Cum este el acum recuperabil, din punctul dvs de vedere? 

Recuperabil în ce sens? E un om care și-a pus amprenta asupra celei mai strălucite generații din cultura română. Este recuperabil dacă încetăm să-l tabloidizăm, trecându-l fie în rândul sfinților, fie în rândul demonilor, fie făcând din el un afemeiat de anvergură răvășit de aventuri picante și atât. Și e de dorit să proiectăm cât mai puțin asupra lui și asupra epocii lui criteriile, valorile și experiențele vremii noastre.

 

Și cum sperați să nu fie recuperat?

Greșita lui recuperare a început, după părerea mea, foarte curând după moartea lui, când discipolii au crezut că îi păstrează amintirea redactându-i și publicându-i cursurile pe care el, înțelept, nu și le-a publicat niciodată. Cine le citește azi, e total dezamăgit. Sunt de o vastă plictiseală, lăsând la o parte consistentele împrumuturi din diverși autori ai vremii lui numiți sau nenumiți. Or, cursurile lui n-au sens decât înviate de prezența lui. Nae Ionescu nu în cursurile stenografiate se află, ci, mai curând, în amintirile celor care l-au cunoscut nemijlocit, în articolele de presă și în scrisorile lui, atât cât s-au păstrat. Pe urmă, tentativele hagiografice de a face din el un reper al credinței creștine sunt nu numai nesăbuite și nerealiste, dar întrețin confuzii care nu folosesc nimănui.

 

De ce vă duceți – proiectele dvs editoriale stau mărturie în acest sens – către personaje precum Nae Ionescu sau Corneliu Zelea Codreanu? Ce presupuneți că nu este în regulă cu ele sau, deopotrivă, în raport cu ele?

Mă interesează și mă intrigă personalitățile despre care credem că știm tot, că le-am epuizat potențialul de a ne uimi sau de a ne surprinde. Personalitățile „clasate”. Am ajuns la concluzia că cineva e cu atât mai necunoscut cu cât pare mai cunoscut.

 

Cum credeți că este sau că ar putea fi înțeles profund eronat Nae Ionescu?

După părerea mea, e profund eronat să-l iei în serios pe Nae Ionescu în toate vorbele, atitudinile și acțiunile sale. Omul avea infinit umor. Să ignori această latură, totuși destul de evidentă, a caracterului lui, mi se pare să ratezi apropierea de el. La fel, să nu ții seama sau să te faci că nu-i vezi multiplele duplicități e o dovadă de neînțelegere sau de percepție superficială a personalității lui.

 

De ce credeți că e încă așa de vie, așa de fascinantă epoca în care a strălucit (și) Nae Ionescu? Ce nu s-a reglat în raport cu acea perioadă?

Nu e uimitor că această epocă e încă vie sub molozul propagandistic sub care a acoperit-o istoriografia comunistă? Singura noastră șansă de a o recupera e să o privim nu cu ochii noștri, nu cu ochii celor 40 de ani de comunism, nu cu ochii secolului XXI, ci cu ochii celor care au trăit-o. Numai așa o putem înțelege.

 

Povestiți „întâmplări reale” – așa mi-ați spus cândva. Cum ați găsit în cele din urmă intrarea în povestea despre Nae Ionescu? Unde a fost pentru dvs punctul de cotitură pentru această poveste, dincolo de ceea ce se vede în carte?

Am încercat, în această biografie, o structură circulară: cartea începe și se termină cu discipolii lui Nae și cu moartea lui. Mi s-a părut că ei fiind adevărata lui operă, acesta e cel mai bun mod de a deschide/închide povestea vieții lui.

 

De ce a pierdut Nae Ionescu? E el – și folosesc intenționat provocator termenul imediat următor! – un loser la scara istoriei?

Este un loser enorm, exemplar, și, aș îndrăzni să spun, un loser cu premeditare. El face parte din categoria intelectualilor care trăiesc atât de mult în universul minții lor, încât ajung să creadă că înalta competență în domeniul lor le garantează competența și în treburile publice și în politică. Nae Ionescu suferea de idealismul nebunesc al celui care crede că, înțelegând istoria filozofiei, știe și pricepe corect și mersul istoriei. Din crasă naivitate, astfel de oameni, căzând în propria capcană, devin fanatici ai unor utopii politice scandaloase. Ai adesea impresia, și o are și el, Nae, că e înclinat spre dezastru și spre o ardere rapidă și bezmetică a vieții proprii. Pe la 25 de ani, îi scria soției lui că a împlinit vârsta la care crede că a ajuns la mijlocul vieții. A murit, într-adevăr, cu câteva luni înainte să împlinească 50 de ani.

 

L-au ajutat pe Nae Ionescu să crească sau mai degrabă să decadă „ancorele” sale politice? 

Aș spune, sibilinic, că fără ele n-ar mai fi fost el. Dar cu ele a renunțat la ce ar fi putut fi el.

 

Cum credeți că e adecvat să citim, de fapt, jocul său politic din epocă? A fost un ticălos, un naiv, un oportunist, un profitor, un vizionar? Sau? 

Sau toate la un loc.

 

Nae Ionescu e fascinant pentru ce a fost cu adevărat sau pentru ceea ce, acum, se proiectează asupra lui că a fost?

E foarte greu să ne lipsim de proiecții și să-l privim cu asceza impersonalității. El rămâne un om fascinant prin răscolitoarele lui contradicții, prin capacitatea aparte de a-i învăța pe alții să gândească, dar și prin lipsa de integritate și coerență, prin naivitățile intelectuale care au dus la naufragiul vieții lui.

 

Multe femei în jurul lui Nae Ionescu? Sau nu chiar așa de multe pe cât s-ar crede? Cum era, cu femeile, șarmant Nae Ionescu? 

Se juca mult cu sufletele și cu mințile altora. Pe femei le cucerea vorbindu-le despre autori, cărți, filozofie, religie, muzică ori politică. În realitate, așa cum reiese din unele scrisori, avea o percepție destul de modestă, ca să nu zic rudimentară, asupra feminității. Rămăsese la bază un țăran, ca bunicul lui clăcaș din bărăganul Brăilei. Își însușise însă rafinamentul vorbelor frumos meșteșugite: cel mai tare afrodisiac pentru femeile inteligente și cultivate care roiau în jurul lui.

 

Ce e mit, ce e realitate incontestabilă despre puterea sa de seducție în raport cu femeile? Ați depistat sau măcar aproximat rețeta de seducător a lui Nae Ionescu? Gen: marile atu-uri, „armele” sale letale (metaforic vorbind, desigur)?

Vorbirea lui despre cărți și autori, capacitatea de a improviza pe orice temă, schimbarea rapidă de registru – de la sobrietate la sarcasm, de la dramatism la flecăreală, de la umor la grobianism – n-ar fi avut efecte atât de puternice dacă n-ar fi fost dublate de prezența lui viforoasă sau sulfuroasă, cum s-a mai spus. Omul era foarte prezent, foarte viu, părea foarte adevărat, foarte autentic – un cuvânt care-i plăcea mult – în tot ce spunea. Cine rezistă la forța telurică a vieții?

 

Care sunt, din punctul dvs de vedere, marile contraste ale personalității lui Nae Ionescu? Dar – în măsura în care putem vorbi de așa ceva – marile sale consecvențe?

Cartea mea are un motto din romanul lui Mihail Sebastian, De două mii de ani, unde personajul Ghiță Blidaru îl întruchipează pe Nae Ionescu. Este cel mai bun răspuns la întrebarea dvs. : „Mi-e greu să înțeleg nu gândirea lui Ghiță Blidaru și nici viața lui, ci gândirea și viața lui la un loc. Mi se par atât de contrazicătoare!”

 

Dacă ar fi supraviețuit, ce e (cât de cât) realist că s-ar fi întâmplat cu Nae Ionescu în comunism?

Probabil că ar fi făcut pușcărie. Sau poate, cu ideile lui despre un partid unic și o guvernare de mase, s-ar fi adaptat de minune noilor realități al căror precursor ideologic a și fost fără să bănuiască. A murit la timp, ca să nu știm aceste lucruri. Numai grație morții lui premature a putut fi construit apoi mitul lui.

 

La care moment anume din viața lui Nae Ionescu ați fi dorit foarte mult să asistați? Fie și numai să stați undeva, într-un ultim rând, ca un martor (aproape) invizibil…

Mi-ar fi plăcut, desigur, să asist la serile petrecute de Nae Ionescu în triunghi erotic cu Maruca și cu Enescu. În clarobscur, fiindcă ea suferea de fotofobie, Nae pe o pernă de catifea la picioarele ei, trăgând dintr-o țigară de foi, Maruca pe divan, iar Enescu cântându-le la pian.

 

Unde îl putem plasa pe Nae Ionescu, etic vorbind?

Nu știu.

 

S-a spus, adesea, că era un geniu al oralității; s-a discutat și dacă ar fi fost un geniu „în scris”. Dar a fost el cu adevărat un geniu?

Depinde cum definim genialitatea. Cel puțin pentru câțiva dintre studenții lui, în vremea lui, a fost genial.

 

A fost și un farsor, un impostor? 

A fost.

 

Ce e cel mai greu de acceptat din ceea ce a fost, cu adevărat, Nae Ionescu?

E încă greu de acceptat că a fost un om care nu poate fi redus la scheme de gândire prestabilite, în bine sau în rău. Iese din scheme și iese din rând.

 

Citiți și:

 

Interviu publicat și în revista Ramuri.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.