Cioran – 110 ani de la naștere, peste 1.000.000 de cărţi vândute, un manuscris inedit


Pe 8 aprilie 2021 se împlinesc 110 ani de la nașterea lui Emil Cioran, unul dintre primii autori recuperați de Humanitas, imediat după căderea comunismului. Editura Humanitas marchează momentul printr-o serie de evenimente dedicate memoriei „Iovului domolit la școala moraliștilor”, cum l-a numit Gabriel Liiceanu.

 

Editura Humanitas marchează împlinirea a 110 de la nașterea celui care „a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin” prin publicarea volumului inedit Carnetul unui afurisit, ultima carte scrisă de Emil Cioran în limba română, a unei noi ediții a volumului Itinerariile unei vieți. Apocalipsa după Cioran (ultimul interviu filmat), de Gabriel Liiceanu, și prin înnoirea hainei grafice a seriei de autor.

Până la sfârșitul lui 2020, Humanitas a publicat 27 de volume în seria de autor Cioran, dintre care șase scrise în limba română, douăsprezece scrise în franceză, trei volume de publicistică, trei antologii și trei volume inedite apărute postum, cărți care s-au vândut în peste 1.000.000 de exemplare.

Despre toate aceste evenimente editoriale vor discuta Gabriel Liiceanu și Vlad Zografi, joi, 8 aprilie, de la ora 19.30, într-un dialog live difuzat pe pagina de Facebook Humanitas și pe canalul YouTube Humanitas.

„Paris, Cartierul Latin, «într-una din mansardele pământului»: istoria otrăvită a sfârșitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spațiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperișul de pe strada Odéon 21, s-a născut opera care avea să devină conștiința nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la școala moraliștilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin. El însuși, la 20 de ani, se recomanda drept «specialist în problema morții», iar mai târziu ca «un străin pentru poliție» – metecul prin excelență –, «pentru Dumnezeu și pentru sine însuși». A cerut să i se «finanțeze insomniile», obligându-se în schimb să ne destrame orice iluzie și să păstreze pentru noi, nealterată, memoria neantului”, spune Gabriel Liiceanu.

Întrebat, într-un interviu recent, de ce l-a ales pe Cioran, „Iovul domolit la școala moraliștilor”, cum l-a numit, pentru a deschide seria „Mari autori români interbelici”, și nu un alt nume din această galerie, Gabriel Liiceanu răspundea: „În primul rând, pentru că fusese «cel mai interzis» autor interbelic și care se bucura, astfel, de o prioritate a recuperării. Comunismul este un naționalism grețos. A vorbi despre români, așa cum făcea Cioran, cu acea severitate pe care nu ți-o poate da decât o iubire extremă, însemna pentru regimul comunist de la noi – «denigrare». Drept care fusese considerat, vreme de patru decenii, Dușmanul. În al doilea rând, pentru că este unul dintre cei mai liberi și mai autentici gânditori. În al treilea rând, pentru că, prin felul în care a scris, a făcut ca filozofia să devină accesibilă dincolo de specializarea trufașă a filozofilor de catedră. Este unul dintre marii seducători culturali ai lumii.”

Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari, în judeţul Sibiu, ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran.

Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania.

În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa.

Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944.

În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi Încheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier).

Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.

 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.