Cel mai mare eveniment dedicat lumii romanice din estul Europei, la Timişoara

La Timişoara începe azi cel mai mare eveniment dedicat lumii romanice din estul Europei, dar și unul dintre cele mai mari din Europa – nu doar prin numărul participanților la fiecare ediție (în jur de 150), ci și prin multidisciplinaritate (reunind specialiști în filologia tuturor limbilor romanice – latină, franceză, italiană, spaniolă, portugheză –, în istorie, studii culturale, muzică, arte plastice, muzică, teatru, biblioteconomie). Colocviul internațional Comunicare și cultură în România europeană (CICCRE), eveniment ajuns la cea de-a XII-a ediție, își deschide lucrările la Universitatea de Vest din Timișoara.

 

Cu tema Biografia. Noi perspective metodologice, delimitări tematice, studii de caz, colecviul se desfăşoară în zilele de 14 şi 15 iunie, la Universitatea de Vest din Timişoara, dar și la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”. Invitații din acest an, specialiști de marcă în studiul limbilor, literaturilor, istoriei și culturii din spațiul romanic, sunt prof. univ. dr. Antonio Bueno Garcia, de la Universitatea din Valladolid, prof. univ. dr. Kazimierz Jurczak, de la Universitatea Jagiellonă din Cracovia, dr. Doina Lemny, care a fost cercetător la Muzeul de Artă Modernă din Paris, dr. Ștefan Lemny, fost cercetător la Biblioteca Națională a Franței, din Paris, şi prof. univ. dr. Nelu Zugravu, de la Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași.

Cele 12 secțiuni ale colocviului reunesc peste 150 de participanți, confirmând astfel importanța cercetării limbilor, literaturilor, istoriei, artelor și culturilor din spațiu romanic, precum și interesul pe care acest eveniment științific major, organizat de Universitatea de Vest, îl are, în fiecare an, în lumea academică din țară și din străinătate.

Manifestările sunt completate cu două lansări de carte și cu vernisajul expoziției Biografia: surse documentare și bibliografice, din Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran”, prezentată de către prof. univ. dr. Vasile Docea, directorul BCUT, și de către Raul Ionuț Rus, șeful Serviciului Județean Timiș al Arhivelor Naționale. Expoziția Biografia: surse documentare și bibliografice evidențiază relevanța documentelor de tip biografic în noile curente istoriografice și expune diversitatea materialelor biografice prin intermediul documentelor de arhivă și a monografiilor provenite din fondurile proprii ale partenerilor evenimentului. Printre secțiunile propuse se numără jurnale, memorii, biografii, autobiografii, manuscrise ş.a. Vernisajul va avea loc vineri, 14 iunie, de la ora 10.15, în Atriumul bibliotecii, iar expoziția poate fi vizitată pe tot parcursul anului, la sediul BCUT (b-dul Vasile Pârvan, nr. 4A.), conform orarului de funcționare al bibliotecii.

Organizat de către Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, în parteneriat cu mai multe instituții științifice și culturale, colocviul se bucură de susținerea reprezentanțelor diplomatice și culturale la Timișoara ale țărilor romanice. Astfel, vor adresa alocuțiuni în deschidere José Miguel Vinals Arino, consulul onorific al Regatului Spaniei la Timișoara, Segundo Rufino Delgado Montenegro, consulul onorific al Republicii Peru la Timișoara, şi Angela Pesavento, consulul onorific al Italiei la Timișoara.

Cuvinte de întâmpinare vor fi rostite de către rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, şi prof. univ. dr. Dana Percec, decanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie, în calitate de gazde ale manifestării. Moderatoarea evenimentului este conf. univ. dr. Valy Ceia, prorector UVT şi președinte al colocviului.

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul evenimentului, ciccre.uvt.ro, și pe pagina de Facebook, facebook.com/ciccre/.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Un comentariu

  1. 14 iunie 2024

    […] Recomandare de lectură: Cel mai mare eveniment dedicat lumii romanice din estul Europei, la Timişoara […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.