De ce contează E. Lovinescu?
Nu cred că există în istoria intelectuală românească un autor care să fie atât de actual precum E. Lovinescu (1881-1943). Vorbesc despre actualitatea etică, politică, estetică. O actualitate care transcende imediatul, dar nu-l ignoră. Pentru că în această imediatitate se întrezăresc liniile de forţă ale alcătuirilor menite să dureze.
În mai 1943, un grup de tineri intelectuali intrat în istoria culturală drept Cercul literar de la Sibiu, au publicat o scrisoare deschisă către E. Lovinescu. Trebuie menționat că politrucii fasciști erau alergici chiar la numele criticului. Cum alergici vor fi, în anii „democrației populare” şi ai „socialismului multilateral dezvoltat”, politrucii comunişti. Acuzat de estetism, E. Lovinescu nu se ferește să apere valorile în care crede şi să vestejească introducerea politicului şi a etnicului în judecățile de artă. Dar nu doar acolo.
La ceasul când atâţia se rinocerizează, E. Lovinescu detestă rasismul şi se opune public antisemitismului. Ușile Cenaclului Sburătorul sunt deschise scriitorilor evrei, de la Camil Baltazar la Sorana Gurian. Acest lucru, în plin regim antonescian. Cerchiştii nu erau sburătorişti. Dar se regăseau în şi se revendicau din spiritul deschis, european al lovinescianismului.
Răspunsul lui E. Lovinescu are valoare profetică. După aberațiile legionarismului pseudocultural, ale etnocrației predicată de Crainic, totalitarismul comunist din România a zămislit un avatar al antilovinescianismului, în fapt al antioccidentalismului autarhic, şovin şi cocardier, care continuă şi azi.
Iată un pasaj de maximă relevanţă din răspunsul public al lui E. Lovinescu: „După o muncă de 40 de ani ce ar putea impune oarecare considerație prin continuitatea şi dezinteresarea ei notorie, mă văd la fel de descoperit tuturor atacurilor îndârjiţilor sau începătorilor ca şi în debuturile mele, am rămas un deznaţionalizat. Acum un an, în revista Convorbiri literare, unde m-am străduit odinioară atâta vreme, şi pe al cărei «spirit major» am pretenția de a-l continua, am citit articolul unui tânăr, de al cărui nume auzeam întâia oară, susţinând că în momentele de faţă, când pier atâţia eroi pe stepele Rusiei, oameni primejdioşi literaturii noastre naționale, ca mine, ar trebui puși la zid şi împuşcaţi. Iată ce vă așteaptă pe calea pe care ați apucat.”
Articol publicat şi în Contributors.
Recomandări de lectură:
Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News