Cătălin Avramescu: „Stânga ultra-radicală este angajată într-o rescriere tendenţioasă şi neprofesionistă a istoriei”


Sursă foto: Profil Facebook Cătălin Avramescu

Declanşate la sfârşitul lunii mai, după uciderea lui George Floyd, un delincvent afro-american, de către un poliţist din Minneapolis, protestele din SUA  au degenerat. Confiscate de activişti de extremă stângă care comit spargeri, furturi, vandalizează statui şi memoriale, aceste proteste par să fi avut doar ca pretext acel episodul tragic. În paralel, în numele aceleiaşi cauze, asistăm la dărâmarea de statui, la interzicerea unor cărţi, a unor filme, a unor spectacole de operă.

L-am invitat pe Cătălin Avramescu la un dialog despre aceste proteste care au luat forma unui val insurecţional, despre contextul în care au izbucnit şi modul în care sunt instrumentalizate politic de stânga radicală, despre scopul lor, dar şi despre tirania corectitudinii politice resimţită în multe universităţi din SUA. Fost consilier prezidenţial, Cătălin Avramescu predă cursuri de istorie a gândirii politice la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

 

 

„Asistăm la un barbarism cultural, politic şi social”

CV Cătălin Avramescu

Doctor în filozofie al Universităţii din Bucureşti şi docent al Universităţii din Helsinki, este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, unde predă cursuri de istorie a gândirii politice.

A parcurs stagii de cercetare la Institutul de Istorie al Universităţii din Viena, Institute for Advanced Study in Humanities Edinburgh, Clark Library (UCLA), Institut für Geschichte (Viena), Facoltà di Lettere e di Filosofia (Ferrara), Herzog August Bibliothek (Wolfenbüttel).

A publicat traduceri, eseuri şi studii de teorie politică şi istoria ideilor, în special asupra secolelor XVII-XIX. Prima sa carte este De la teologia puterii absolute la fizica socială (All, 1998). A urmat Filozoful crud. O istorie a canibalismului (Humanitas, 2003), care a primit premiul pentru cea mai bună carte de ştiinţe umaniste (ex aequo) a Asociaţiei Editorilor din România, versiunea americană a acestei lucrări fiind publicată în 2009, la Princeton University Press, Constituţia Statelor Unite ale Americii (Humanitas, 2010) şi Cum alegem? Un portret al democrației pe înțelesul tuturor (Humanitas, 2016).

Între anii 2008-2011 a fost consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

În perioada 2011-2016 a fost ambasador în Finlanda şi Estonia.

(Sursă CV: Humanitas)

Domnule Cătălin Avramescu, privind la ceea ce se întâmplă în SUA, în ultimele săptămâni, putem spune că asistăm la o tentativă de rescriere a istoriei în termenii agreați de o corectitudinea politicăm una dusă la extrem?

Răspunsul simplu ar fi da. Însă nu aş folosi termenul de corectitudine politică, mi se pare că e un termen manipulator. Este vorba despre Stânga ultra-radicală, care este angajată într-o rescriere tendenţioasă şi neprofesionistă a istoriei. Este angajată de decenii întregi în această misiune, nu a început acum două-trei săptămâni. Aş spune că a început de când a apărut Stânga modernă.

Aduceţi-vă aminte că Marx, deşi nu avea nicio pregătire în materie – la fel ca prietenul său, Engels – a crezut că este un istoric fără egal. Una dintre tezele fundamentale ale materialismului istoric este că toată lumea a înţeles greşit sensul istoriei, cu excepția lor, a marxiștilor, şi că istoria este în fond, la rădăcina sa, nimic altceva decât un nesfârșit conflict între clase. Evident că nu e aşa, evident că Marx şi Engels erau nişte amatori, evident că multe din interpretările lor istorice erau aberante, dar asta nu i-a împiedicat să aibă această pretenţie delirantă că ei deţin Adevărul Istoric şi că ceilalţi sunt într-o gravă eroare şi că această eroare nu este întâmplătoare, că sunt interesele de clasă care duc acolo.

 

Pe lângă protestele civilizate, justificate, vedem vandalisme, spargeri, furturi trecute cu vederea, justificate de unele voci prin prisma revoltei antirasiste. Mai există însă rasism sistemic în SUA, care să justifice proteste de o asemenea amploare şi de o asemenea intensitate?

Din anii 60, constituţional, legal, nu mai există rasism alb în SUA. S-ar putea sa existe câţiva rasişti, personaje marginale. Am trăit în SUA, am făcut cercetare în SUA, şi pot spune că nu există rasism tradițional, sistematic – prin sistematic înţelegând instituţii care în mod formal discriminează.

De fapt, acum, există un rasism pe invers. De pildă, universităţile au devenit – o spunea, chiar zilele trecute un faimos filosof politic, John Gray – „temple ale religiei woke”. În multe universităţi există o reacţie pe invers, fiind favorizate anumite rase în defavoarea altora.

 

Sub acelaşi paravan al antirasismului sunt aşezate deja frecventele acte de vandalism comise asupra unor statui, în colimatorul protestatarilor intrând deja cele ale lui Washington, Churchill, Jefferson, Columb, Cervantes, Voltaire, Charles de Gaulle – iar lista nu e completă –, chiar şi Memorialul victimelor comunismului din Washington…

E culmea că aici intră şi Cervantes, care a fost luat sclav de piraţii musulmani din Mediterană şi răscumpărat după câţiva ani… E fanatism când se ajunge la mutilarea statuii lui Voltaire, unul din cei mai luminaţi oameni ai secolului XVIII. E fanatism când se ajunge la punerea la colţ a lui Thomas Jefferson la al cărui memorial, în Washington, am citit poate cea mai dură condamnare a sclaviei scrisă vreodată: „Tremur când mă gândesc că Dumnezeu e drept”.

 

În ce cheie ar trebui citite toate aceste acte de vandalism: sunt răbufniri de ură sau vorbim de instigare?

Este o ură fără formă şi fără scop. Există asemenea forme ale urii ce caracterizează mișcările extremiste, milenariste, cultele religioase. Aţi observat că ei nu prezintă argumente. Şi de fapt ce argumente ar putea aduce când se războiesc cu statuia cuiva care a murit acum câteva sute de ani? Asta îmi aduce aminte de un proces medieval, cred că prin secolul X, când unul dintre Papi l-a dezgropat pe un predecesor de-al său despre care credea că a fost eretic şi l-a judecat în faţa unei curţi ecleziastice. După aceea cadavrul a fost pedepsit. Asta se întâmplă acum. E o scenă demnă de secolul X, în momentul în care vezi o statuie pe stradă şi începi să o judeci. Ultra-radicalii de acum nu judecă cu minte de secol XX pe cineva precum Columb, ci cu mintea secolului X. Ei provin dintr-o epocă a invaziilor barbare. Asistăm la un barbarism cultural şi nu numai cultural, ci şi politic, social. Ei formează o mişcare nu deosebită de mişcările flagelanţilor sau de cele ale iconoclaştilor. Primele erau mişcări populare de secolul X, în timpul cărora se formau coloane uriaşe, participanţii cântau imnuri religioase şi se biciuiau până la sânge. Iconoclaștii distrugeau biserici, odoare, icoane, nu pentru că aveau o doctrină anume, ci pentru că pentru ei era important să cureţe lumea de păcat, aşa cum vedeau ei păcatul, în termeni fanatici.

 

Se instigă deja la distrugerea de statui și picturi cu Isus care, în viziunea unui activist Black Lives Matter, Shaun King, este alb şi, deci, rasist. Mai mult, în timp ce realizăm interviul văd o înregistrare în care apar protestatari, tot activişti BLM, care s-au autoflagelat…

Iată… QED.

 

Care este de fapt miza acestui val insurecţional care a luat amploare şi forme terifiante? În afară de a solicita sfârşitul „vechii ordini”, au aceşti activişti politici publice clar definite?

Nu. Se manifestă acolo unde puterea politică le dă apă la moară – şi mă refer la Partidul Democrat care, din perioada lui Obama, care a fost capturat de aripa sa extremă. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Seattle, la Portland şi în alte oraşe dominate de primari aşa-zişi progresişti. Singurul lucru pe care îl revendică aceşti protestatari este să creeze un fel de „zonă liberă” în care sparg magazine şi se droghează. Nu vă aşteptaţi ca oameni care abia reuşesc să articuleze o propoziţie să aibă un program politic. Nu au.

Citeam de curând despre o doamnă din Marea Britanie – tovarăşă, mai precis –, consilieră laburistă, care a militat pentru doborârea statuii lui Churchill. Când a întrebat-o un ziarist ce are cu Churchill, a recunoscut senină că nu ştie cine a fost acesta. L-au dat jos, însă, pentru că e un bărbat alb. Trăim o epocă în care culoarea albă a pielii a devenit, iată, o vină morală, pentru că eşti asociat cu păcatele strămoșilor tăi de acum patru secole, şi acestea presupuse, imaginate, delirate în cele mai multe cazuri.

 

„Când actorii moderaţi sunt scoşi din joc, pentru extremişti e situaţia ideală”

Nu există riscul unui efect de tip bumerag al acestor mişcări? Adică, exact aceste violenţe justificate prin lupta antirasistă să genereze rasism şi violenţă, victime devenind chiar oamenii ale căror drepturi spun că le apără în perioada aceasta?

Extremele sunt complice. În momentul în care actorii moderaţi sunt scoşi din joc, pentru extremişti e situaţia ideală. În momentul în care tu formulezi, dintr-o parte a discuţiei, doar teze elucubrante, până la urmă forţezi partea cealaltă să răspundă, de asemeni, în termeni vehemenţi. Aşa s-a întâmplat în anii 30. Adolf Hitler a ajuns la putere pe fondul unor bătăi de stradă în oraşele germane, între miliţiile comuniste şi batalioanele de asalt, Sturmabteilung (Cămăşile Brune, cum mai erau cunoscute – n.r.). O miliţie muncitorească şi rasistă care se bătea cu o miliţie a Partidului Comunist German, muncitorească şi internaţionalistă. Iar moderaţii se uitau stupefiaţi, de pe margine. La fel s-a întâmplat în perioada ascensiunii lui Mussolini, la începutul anilor 20, în Italia; erau greve şi violenţă inclusiv de limbaj din partea socialiştilor şi comuniştilor, la care răspundeau cu ciomagul şi cu violenţă de limbaj Cămăşile Negre ale lui Mussolini.

 

„Ideea că trebuie date jos anumite statui nu e de azi, de ieri”

Credeţi că acest val insurecţional care „mătură” SUA şi care se resimte şi în Europa este spontan sau uciderea lui George Floyd a fost un pretext pentru aceste mişcări?

Cei care vandalizează acum făceau aceleaşi lucruri şi înainte. Ideea că trebuie date jos anumite statui nu e de azi, de ieri. Unul din aspectele luate la ţintă a fost moştenirea politică şi culturală a statelor din Sudul american. Cu multă mâhnire am constatat că au şi reuşit să dea jos statuia generalului Robert E. Lee, din Richmond, o statuie magnifică. Robert E. Lee a condus armatele sudiste, dar în momentul în care Confederaţia a capitulat, a fost unul dintre cei care a îndemnat Sudul să cadă la pace cu Nordul şi să înţeleagă noile realităţi. Lee nu a fost un fanatic al rasismului, a fost un om al timpului său, cu defectele sale, dar nu un dement, nu a fost un criminal de proporţii, cum a fost, de exemplu, Vladimir Ilici Lenin.

 

Căruia, zilele trecute, i-a fost dezvelită o statuie, într-un oraş din vestul Germaniei…

După unii, Lenin a fost bun… Dacă nu mă înşală memoria, fostul şef al Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a participat la comemorarea lui Karl Marx. În Europa condusă de acești oameni a ajuns să fie atacată statuia lui Churchill, care a avut merite istorice de proporţii, şi să se rostească discursuri oficiale la statuia lui Marx. De neimaginat!

 

„Multe universităţi americane reprimă sistematic vocea unor profesori sau a unor studenţi, pe motive ideologice”

În paralel cu ceea ce se întâmplă în stradă, în numele corectitudinii politice se iau decizii care scandalizează opinia publică – partea aceea a opiniei publice care condamnă violenţele şi distrugerile. Iată că sunt interzişi unii autori în programele şcolare ori în biblioteci: se renunţă la statui – decizii luate, de exemplu, de Muzeul de Istorie Naturală din New York în cazul statuii lui Theodore Roosevelt, sau de  Colegiul Oriel din Oxford, referitor la statuia lui Cecil Rhodes. Sunt retrase filme, fie şi provizoriu, pentru adăugarea de disclaimere, ni se explică, exemplu fiind Pe aripile vântului, retras provizoriu de HBO.

Să amintim şi de Opera Metropolitan, din New York, care trebuie să retragă opera Aida, de Verdi. Aştept să ceară şi interzicerea Bibliei, că şi acolo sunt pasaje cu „poporul ales”. O parte din discursul acestor mișcări este, fără îndoială, antisemit. Când ai o idee brutal de simplă, o poţi aplica oriunde…

 

Cum pot fi stopate aceste barbarii la adresa culturii?

Dacă Poliţia şi-ar face datoria. Însă în unele zone, cum ar fi Minneapolis sau Londra, administraţia este capturată de extrema stângă, care nu are niciun interes să apere ordinea publică în cazul unor manifestări de genul acesta.

 

Mă refeream la modul în care ar putea fi oprită cenzura aplicată unor cărţi, filme, opere de artă.

La un moment dat, administraţia Trump a ridicat următoarea problemă: de ce universităţile care încalcă dreptul la exprimare liberă al profesorilor şi al studenţilor mai primesc fonduri federale? Mi se pare o idee bună în contextul în care sunt multe universităţi americane – şi britanice – ce reprimă sistematic vocea unor profesori sau a unor studenţi, pe motive ideologice. Opiniile conservatoare sau liberale clasice nu mai sunt acceptate în aceste universități. Conservatorii în special au ajuns o minoritate persecutată. Universitățile operează o poliţie a gândirii şi a expresiei. De ce ar mai primi fonduri federale aceste universităţi, care încalcă dreptul la exprimare? Aceasta este doar una dintre deciziile care pot fi luate pentru a reveni puţin la raţiune.

La fel, cu giganţii de internet, Facebook, Twitter. Trump a semnalat că el va schimba legea  pentru că, deocamdată, Twitter şi Facebook s-au „îngrăşat” atât de tare în parte pentru că există o lege votată de Congres care spune că ei nu au responsabilitate editorială. Cu alte cuvinte, eu trimit un tweet sau scriu pe Facebook că aţi traficat copii ori că aţi scris teze plagiate, iar dumneavoastră vreţi să mă daţi în judecată, laolaltă cu Facebook sau Twitter. Dar legea prevede că răspunderea editorială nu e a lor, pentru că ei doar găzduiesc forumul de discuţii. Bun, am înţeles, are un anumit sens acest aspect, dar când Twitter şi Facebook încep să cenzureze opinia conservatoare – s-a întâmplat cu Trump căruia i-au şters tweet-uri sau i le-au etichetat drept „fake-news” –, înseamnă că ai activitate editorială, nu? Or, dacă o ai, vei răspunde în faţa legii. Aici e vorba de Stânga-caviar, de băieţi care, la 25 de ani, foşti studenţi în tenişi şi blugi rupţi, au devenit multimiliardari speculând un context, în speţă dezvoltarea reţelelor sociale. Au rămas însă cu doctrine revoluţionare în cap, crezând că, dacă au miliarde în conturi, pot vorbi precum Iisus Christos, că spun adevărul suprem.

Nu numai statuile s-au răsturnat. Uitaţi-vă la rolurile sociale. Înainte, marii bogătaşi erau de Dreapta; acum mulţi mega-bogătaşi sunt de Stânga, chiar extremă Stângă. Dar e o Stângă ipocrită. Ei spun: „Nu vrem ziduri la graniţă”, dar mergeţi la vilele lor şi vedeţi ce ziduri şi ce gărzi au acolo…

 

„În România, principala instituţie a corectitudinii politice este CNCD”

Vedem care sunt conceptele cu care operează corectitudinea politică în SUA. La noi, în România, care sunt?

Principala instituţie a corectitudinii politice este acest Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării care are rolul clar de a persecuta pe oponenţii politici ai sistemului. Uitaţi-vă cine a fost luat la ţintă şi pentru ce motive. De la Cristian Tudor Popescu la Vladimir Tismăneanu şi Mircea Mihăieş, intelectuali sau ziarişti critici, în majoritatea cazurilor. În momentul în care Cristian Tudor Popescu, de exemplu – cu care putem fi sau nu de acord –, o critică virulent, cum îi este stilul, dar în cadru legal, pe fosta prim-ministră, o persoană care nu reuşea să lege două fraze, aţi observat cum a venit amenda? Imediat. Şi asta din partea unei instituţii al cărei director este în funcţie de ani şi ani de zile. Această instituţie a fost creată de Adrian Năstaste pentru a pune căluşul în gură criticilor sistemului. Amintiţi-vă că printre cei care au descoperit simpatie pentru această instituţie este puşcăriaşul Liviu Nicolae Dragnea. Goebbels avea o vorbă: „Eu decid cine e evreu.” Cam aşa gândește și dl Asztalos, dânsul decide cine e „discriminator”. Multe amenzi date de CNCD sunt anulate în justiţie. Dar Asztalos stă în funcție pentru că există un târg politic mizerabil între PSD şi UDMR, aşa cum a fost întotdeauna, şi a fost „uitat” la CNCD, cu chitanţierul cu amenzi. E o instituţie care trebuie urgent desfiinţată.

 

„Să ne delimităm cu toţii de Stânga extremă”

Cum credeţi că poate fi detensionată această atmosferă din SUA, care înregistrează replici şi în Europa?

Sunt în favoarea acţiunilor ferme ale instituţiilor. Când cineva devalizează o statuie, o aruncă de pe soclu, trebuie încătuşat şi condamnat la puşcărie. În momentul în care cineva sare cu pumnii pe un om politic sau îi trimite ameninţări prin mail sau reţelele sociale, atunci acel individ trebuie să ajungă rapid în maşina Poliţiei şi, de acolo, în faţa unui judecător.

Aşa şi cu aceşti oameni care se dedau la violenţe, spargeri, furturi, distrugeri. Ei sunt o minoritate. O minoritate se poate manifesta gălăgios şi brutal, pentru că Poliţia e îngăduitoare cu ea, pentru că, printre altele, ştie cine e primarul şi în mâinile cui este Consiliul Local. San Franscisco, de exemplu, este un oraş care, de nişte ani, a căzut în ghearele Stângii extreme şi, din unul din cele mai plăcute oraşe din lume – uitaţi-vă la filme din anii 60, 70 –, a ajuns un eşec social. Ceea ce cred că trebuie să facem este să ne delimităm cu toţii de Stânga extremă, să nu credem că un compromis cu aceasta va rezolva situaţia.

 

Citiţi şi: 

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

2 Răspunsuri

  1. Octavian Nedov spune:

    Istoria este scrisa de grupul aflat la putere. Cine conduce SUA acum ? Stanga?
    ”He who controls the past controls the future. He who controls the present controls the past.” (George Orwell, 1984)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.