Capodopere cinematografice italiene, proiectate la Timişoara

Marcello Mastroianni. Sursă foto: Austin Film Society

Cinci capodopere ale cinematografiei italiene clasice, realizate de regizori celebri precum Federico Fellini, Vittorio De Sica, Pier Paolo Pasolini, Michelangelo Antonioni şi Roberto Rossellini, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecţii speciale la Cinema Timiş din Timişoara. Evenimentul este organizat în anul centenarului naşterii lui Marcello Mastroianni (1924-1996).

 

Filmele vor fi proiectate în versiuni restaurate 4K sau 2K, prezentate în ultimii ani la marile festivaluri, şi fac parte dintr-o serie de evenimente de warm-up înaintea celei de-a 11-a ediţii a Ceau, Cinema!, care va avea loc între 17 şi 21 iulie, la Timişoara. Biletele pentru toate cele cinci filme pot fi găsite pe site-urile Ceau, Cinema! şi Cinema Timiş. Proiecţiile se vor desfăşura sâmbăta, de la ora 17, la fiecare două săptămâni şi vor avea parte de o câte o introducere.

Afişul retrospectivei Ceau, Cinema Italiano! – eveniment organizat de Festivalul Ceau, Cinema! în parteneriat cu Institutul Italian de Cultură din Bucureşti – este realizat de tânăra artistă timişoreană Andreea Dumuţa şi îl omagiază pe Marcello Mastroianni (1924-1996), în anul centenarului naşterii marelui actor.

„Continuăm tradiţia de a ne reactiva publicul, în perioada premergătoare festivalului, cu o serie de proiecţii aparte, pe care ne bucurăm să le putem organiza în acest an la Cinema Timiş. Ne-am îndreptat atenţia spre minunata cinematografie italiană de patrimoniu şi suntem onoraţi să avem sprijinul şi colaborarea Institutului Italian de Cultură din Bucureşti. Sunt cinci filme reper, pe care publicul din Timişoara va avea pentru prima dată şansa să le vadă pe marele ecran în versiuni restaurate după ultimele standarde. Promitem cinci experienţe cinefile de neuitat”, spune directorul artistic al Ceau, Cinema!, criticul de film Ionuţ Mareş.

Laura Napolitano, directoarea Institutului Italian de Cultură din Bucureşti, spune că Ceau, Cinema Italiano! este o călătorie cinematografică înapoi în timp pentru a sărbători epoca de aur a cinematografiei italiene, prin intermediul a „cinci filme lansate între 1950 și 1964, care au pus la încercare convențiile narative și vizuale ale vremii, cinci regizori care au lăsat o amprentă de neșters asupra istoriei cinematografiei mondiale, actori legendari precum Marcello Mastroianni, Anna Magnani și Monica Vitti, cu interpretările lor de neuitat. Programul selectat de Ionuț Mareș este un omagiu adus creativității, pasiunii și măiestriei artistice care au caracterizat cinematografia italiană în această perioadă magică. Pregătiți-vă să fiți captivați de farmecul neorealismului și al dramei și de inovația cinematografiei de autor, reflectate de aceste comori cinematografice care continuă să inspire și să atragă publicul din întreaga lume. Buona visione!”.

Seria de proiecţii va fi deschisă pe 11 mai, cu Opt şi jumătate (1963), una dintre realizările memorabile ale lui Federico Fellini, care a încântat generaţii la rând. Marcello Mastroianni interpretează un regizor care, într-un moment de criză, se retrage într-o lume a amintirilor şi fanteziilor. Alături de el mai joacă Anouk Aimée şi Claudia Cardinale. Opt şi jumătate a câştigat două Premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film într-o limbă străină.

A doua proiecţie va fi pe 25 mai, cu Umberto D. (1952), o capodoperă a neorealismului italian, în regia lui Vittorio De Sica. Filmul redă drama unui bătrân şi a câinelui său, care se luptă pentru supravieţuire în viaţa grea din Roma de după război. Umberto D. a reprezentat Italia la Festivalul de la Cannes, iar celebrul scenarist Cesare Zavattini a primit o nominalizare la Premiile Oscar.

Mamma Roma (1962), al doilea film al lui Pier Paolo Pasolini, urmăreşte o fostă prostituată care vrea să înceapă o viață nouă alături de fiul său adolescent, numai că umbrele trecutului nu-i dau pace. Celebra Anna Magnani a fost desemnată cea mai bună actriţă la Festivalul de la Veneţia pentru rolul său. Mamma Roma va fi văzut pe 8 iunie.

La 60 de ani de la premieră şi de la câştigarea Leului de Aur la Veneţia, este celebrat de asemenea Deşertul roşu (1964), unul dintre marile filme ale lui Michelangelo Antonioni, printr-o proiecţie pe 22 iunie. Într-o zonă industrială, o femeie în criză (Monica Vitti) încearcă să facă față vieții începând o aventură cu un coleg de muncă de la fabrica pe care o conduce soţul ei.

Ultima proiecţie din serie va fi pe 6 iulie, cu Francesco d’Assisi (1950), unul dintre filmele mai puţin cunoscute ale lui Roberto Rossellini, dar considerat la rândul său o mare realizare a cinematografiei italiene postbelice. Inclus de asemenea în selecţia Festivalului de la Veneţia, filmul nu este o biografie a sfântului, ci cuprinde unsprezece episoade în care se dezvăluie spiritul reformei franciscane.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală, iar retrospectiva este organizată împreună cu Institutul Italian de Cultură din Bucureşti. Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.