Aventura ideilor şi despărțirea de ideologie

Am polemizat acum câţiva ani, înainte de stingerea sa din viaţă, cu profesorul Ion Ianoşi. Mă atacase în al său masiv volum memorialistic intitulat Internaţionala mea. Căutase cu penseta citate din tinereţe care, credea el, mă „demascau” drept un „renegat”. Vechi năravuri de instructor la Secția Cultură a CC al PMR. Sincer vorbind, chiar mi-a făcut plăcere că mă numea un “aventurier al ideilor”. Accept cu mândrie acest apelativ. Un aventurier nu se oprește din drum.

 

Este un etern căutător. Am fost şi rămân îndrăgostit de aventura ideilor. Dar nu uit că ideile au consecinţe, uneori de-a dreptul catastrofale. Un adevăr esenţial pe care profesorul Ianoşi, expert al raţionalizărilor dialectice, adică sofistice, prefera să-l oculteze ori să-l edulcoreze.

Orice fanatism este o formă de orbire. Rațiunea este un dar divin, scria Czeslaw Milosz citând-o pe marea gânditoare elveţiana Jeanne Hersch. A o disprețui înseamnă să sfidezi tot ceea ce ne definește ca ființe capabile să facă distincții morale. Hannah Arendt a spus că totalitarismul urmărește două scopuri esenţiale: să distrugă fiinţă juridică şi să mutileze până la anihilare fiinţa morală.

Le-am vorbit recent studenţilor mei despre duelul spiritual dintre Naphta şi Settembrini în marele roman al prăbușirii Europei care este Muntele vrăjit, de Thomas Mann. Duelul nu s-a încheiat. Iar în această luptă, eu şi prietenii mei ne situăm de partea lui Settembrini, a Luminilor, nu a lui Naphta, călugărul mistic modelat după chipul şi asemănarea fostului neo-kantian transfigurat în comisar marxist Georg Lukács…

Trăim o perioadă de revenire a stafiilor radicale. Renasc stihii populiste şi obsesii extremiste. Luminile sunt puse sub semnul întrebării şi se profesează fantasme vindicative. Miliardarii din Silicon Valley redescoperă miturile Societății Thule şi propagă, evolian, guenonian, ba chiar şi girardian, revolta împotriva lumii moderne.

Denigrat de stânga, Friedrich Nietzsche a fost criticul cel mai virulent al antisemitismului. L-a dispreţuit visceral. Îl considera vulgar, resentimentar, abject. Nu însă şi contemporanul său, Karl Marx, cel care echivala, asemeni lui Richard Wagner, banul cu evreul, iudaismul cu capitalismul, cu moneda, cu dobânda, cu sistemul bancar. Chiar şi în corespondenţa sa privată cu Friedrich Engels şi alţi camarazi de idei, Marx nu ezita să utilizeze „argumente“ de acest gen, dacă despre argumente vorbim.

Anticapitalismul, antiliberalismul şi antisemitismul unesc cele două extreme (nu doar ele, dar în primul rând ele). Crimele în masă ale secolului XX s-au produs în numele acestor trei „anti“. Exemplele abundă. Noile populisme (orbanismul, putinismul, lepenismul, partidele mișcări gen AUR) apelează la vechile clişee etnocentrice şi xenofobe, nu pregetă să exploateze, cinic şi manipulativ, temeri, fobii şi resentimente individuale şi colective. Extremismul funcţionează ca un perfect etanș sistem de certitudini. Extremiștii sunt convinși că îndeplinesc porunci divine. Religiile politice sunt fenomene moderne de masă, nemijlocit legate de tehnologiile propagandei şi agitaţiei. Sindicalistul revoluționar Georges Sorel se identifica emoțional şi ideologic cu spiritul revoluţionar bolşevic şi fascist.

Eu unul refuz să mă resemnez. Refuz să mă conformez. Acestea sunt sensul şi miza noii mele cărți Aventura ideilor: Cum ne putem elibera din mrejele ideologiilor totalitare, care urmează să apară în curând la Humanitas.

 

Articol publicat şi în Contributors.

 


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Print Friendly, PDF & Email

Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.