ALDE-mémoire


Deocamdată, relativ discret și „pe aparate”, nu pe echipe, cei de la ALDE se „topesc” în PSD. Nu cu mult timp în urmă, mai mulți deputați care sunt (încă) formal în ALDE și-au anunțat adeziunea la grupul parlamentar al celor de la PSD.

 

Cândva – chiar de demult, am putea spune – a rulat un film (faimos în epocă) al cărui titlu era Se întorc cocorii. Mai recent, ideea acestei „reîntoarceri” a cocorilor a fost declinată și politic, în vremea în care PSD era condus de dl Mircea Geoană și când se încerca o (s-a văzut că nereușită) „rebranduire” a partidului.

Regruparea deputaților ALDE lângă PSD, o realiniere de fapt și de drept, e încă un episod din seria „se întorc cocorii”-lor. Și nici nu e un accident politic de sezon, ci un semnal puternic în legătură cu ceea ce vom avea în curând, instituțional de data aceasta, între aceste două partide – fie și numai o alianță foarte puternică, dacă nu chiar o fuziune.

Sunt, neapărat, de făcut două observații în legătură cu „reîntoarcerea la origini” a celor de la ALDE. Mai întâi, și aceasta s-a subliniat deja, că, deși formal în altă „echipă”, marea majoritate a celor de la ALDE nu au plecat, pe fond, deloc din aria gravitațională a social-democraților de la noi. Trebuie să ne întoarcem (relativ) mult în timp pentru explicațiile cu privire la originile acestei stări de fapte: chiar în perioada în care Călin Popescu Tăriceanu era premier și guverna lejer, deși partidul său avea, pe hârtie, numai undeva în jur de 20% ca pondere parlamentară; anul 2007 și 2008, perioada în care Tăriceanu, urcat pe umerii vânjoși ai PSD, a construit acel deficit „de poveste” care a inspirat, copios, criza economică din 2009 încolo, o criză ale cărei consecințe negative și electorale au decontat-o din plin (nu însă fără a face ei înșiși greșeli) Băsescu, Boc, PDL. Atunci, în acei ani, 2007-2008, PNL-ul condus de Tăriceanu era un fel de „proxy” al PSD. Mai apoi, nu e de uitat nici geneza USL; e un alt episod din aceeași poveste în fond.

A doua observație: când același Călin Popescu Tăriceanu a plecat, nu singur, din PNL și a înființat ALDE, a pretins că e nevoit să facă un asemenea gest radical pentru că liderii care i-au urmat în fruntea PNL ar fi întinat „nobilele idealuri ale liberalismului”. Cu alte cuvinte, că pleacă din PNL ca să salveze liberalismul autentic – și, a propos de aceasta,  am văzut mulți oameni inteligenți (despre unii știu și că ticăloși…) au crezut în această „narațiune”. Sau, în alt limbaj, în această „legendare” – Tăriceanu salvează liberalismul, pentru că domnia sa e port-drapelul liberalismului adevărat. Ei bine, ca să nu o mai lungesc: atât de asiduu și aprig a salvat dl Tăriceanu liberalismul autohton încât, iată, e gata să îl depună (a se citi și: să îl fuzioneze!) cu socialismul.

Dacă dăm și mai mult timpul în spate, vom găsi și alte exemple care ilustrează asemenea „fente” (sau, dacă doriți: farse) de poziționare din istoria noastră recentă. Mai țineți minte ce aprig anticomunist să dădea Radu Câmpeanu și cum a ajuns să fie un fel de agent electoral al lui Ion Iliescu? Sau: vă mai amintiți de Brătianu-Cartof? Sau chiar de Victor Ciorbea și Emil Constantinescu? Exemplele sunt mult mai multe, în fond.

Aide-memoire, așadar! Cu subspecia momentului, ALDE-memoire! Și nu mai plecați așa de ușor „după fentă”!

 

Articol publicat şi pe MarginaliaEtc.

Print Friendly, PDF & Email

Articole din aceeaşi categorie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.