Actualele referinţe peiorative la alogeni, din ideologia specificului naţional-comunist

În filmul lui Alecu Solomon Marele jaf comunist, schinguitorul securist Gheorghe Enoiu spune clar că ordinele veneau de la Comitetul Central. Adică de la Biroul Politic şi de la Secretariat. Liderul absolut era Gheorghiu-Dej. Ministrul de Interne Alexandru Drăghici era membru al Biroului Politic, dar menţinea legătura direct cu primul secretar. Nicolae Ceauşescu era membru al BP, secretar al CC şi şeful Direcţiei Organizatorice.

În volumele din seria Arhiva Alexandu Siperco, remarcabil editate de istoricul Andrei Siperco, apărute sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, sunt publicate interviurile (evident fără aprobare “de sus”) cu mazilitul Drăghici şi soţia sa, Marta, născută Cziko. Imediat după venirea sa la putere în martie 1965, tovarăşul Nicu l-a emasculat pe tovarăşul Sandu. L-a scos de la Interne, l-a făcut secretar al CC, a simulat o caldă prietenie. Simulare cam scremută, cum se vede în poză de mai jos (stânga), datând, cel mai probabil din mai 1965. Chimista e în pantaloni scurţi, îşi exhiba languros genunchii şi pulpele. De profesie croitoreasă, muza călăului Drăghici e coafata trendy. Ilegalista ca vampă. În iunie, tovarăşa Marta şi tovarăşa Lenuţa îşi petreceau vacanţa împreună la Karlovy Vary.

În aprilie1968, Drăghici a invocat ordinele lui Dej pentru principalele samavolnicii securiste. Nu minţea. Securitatea a fost bestialul instrument utilizat pentru menţinerea dictaturii nomenclaturii. Ordinele veneau, într-adevăr, de la Comitetul Central. Bestiile securiste le aplicau cu monstruos zel. Securitatea nu lucra pe cont propriu. Am citit azi în Observator Cultural un lung articol publicat în două numere recente) ale săptămânalului Observator Cultural. Autorii sunt Iulia Popovici şi Mihai Burcea. Sunt multe de spus. Am scris pe teme menţionate în articol. Autorii au ales să nu menţioneze textele mele. Am fost primul care, pe baza informaţiilor primite de la Sanda Obedeanu, fiica lui H. Obedeanu, am menţionat numerle lui Gh. Crişan în contextul afacerii Marele Jaf. În fine, nu asta e problema. Cred că acţiunea securistă avea loc într-un context care trebuie examinat în lumina studiilor de istorie comparativă a regimurilor comuniste. Românizarea aparatului PMR era sincronă cu tendinţe similare în Polonia, RDG, Cehoslovacia şi Ungaria. În conversaţii private, Pavel Ţugui, şeful Secţiei Cultură a CC, ulterior mazilit el însuşi, se referea la Editura Politică drept editura sinagogica. Deţin un întreg fond documentar pe subiect, am făcut interviuri adâncite, inclusiv scrisori primite de mine de la veterani ai PCR şi de la copiii lor. Am studiat şi studiez în continuare fenomenul antisemitismului ca formă de indigenizare în regimurile national-staliniste.

Actualele referinţe peiorative la alogeni provin, în mare măsură, din ideologia specificului naţional îmbrăţişată încă din 1958-1959, adică exact din perioada afacerii Ioanid. Cele două texte din Observator Cultural se referă constant la chestiunile amintite mai sus. Ecaterina Oproiu şi Costin Murgescu au oferit, în grade şi cu zle diferite, informaţii necesare brichisirii (termenul generalului torţionar Nicolae Pleşiţă) intelectualilor evrei aflaţi în plină criză a dezvrăirii de mitul stalinist. Costin Murgescu a fost unul dintre principalii teoreticieni ai suveranismului sub Dej, apoi sub Ceauşescu. Lucrau la Institutul condus de el, Victor Babiuc, Daniel Dăianu, Eugen Dijmărescu. Mugur Isărescu. Soţia sa, redactor-şef al revistei Cinema, Catrinel Oproiu, poza în nonconformista, dar se menţinea mereu pe linie. Linia partidului. Era un fel de Aurel Baranga vag feminist. Obsesia antisemită a Securităţii este prezentă azi în discursul anti-globalist şi anti-sorosist al Partidei Ruse.

P.S. Am fost consultant ştiinţific al filmului Irinei Lusztig, Reconstruction (2002). Irina este nepoata de fiică a Monicăi şi a lui Igor Sevianu. Monica Sevianu a stat în celulă cu Ecaterina Bălăcioiu, mama Monicăi Lovinescu. Igor Sevianu a fost condamnat la moarte şi executat. Am fost bun prieten încă din adolescenţă cu Ion (Oni) Enescu, soţul Ilenei Murgescu. Bunicul lui Oni fusese ministru în Guvernul Antonescu. Despe bunicul Ilenei se vorbeşte în articolul din Observator Cultural. Cumva, arhitectura joacă un rol semnificativ în toată această extrem de încâlcita istorie.