Obsesia „independenţei şi suveranităţii naţionale”

Obsesia „independenţei şi suveranităţii naţională” era leitmotivul a ceea ce numesc ideologia română sub Ceauşescu. Colecţia de mitologeme indigeniste care era servită drept istorie naţională. Se impunea un izolaţionism autarhic şi se construia un mit identitar menit să izoleze România într-o colivie (ori celulă) ermetic închisă.

 

Pe măsură ce reformele gorbacioviste avansau, Ceauşescu era tot mai vehement apărătorul „suveranităţii” înţeleasă drept apărare a „romanismului”. „Romanismul” era echivalent cu devotamentul pentru „patria socialist” şi „Iubitul conducător”. „Tradiţia” era fetişizată. Idolatrizată. De fapt, simplificată abuziv şi redusă la o caricatură de „specific naţional”. Blaga ar fi fost îngrozit. Ceauşescu se înţelegea perfect cu Todor Jivkov care apără „specificul naţional bulgar” şi cu Erich Honecker care conducea Comitetul pentru Aniversarea a 500 de ani de la naşterea lui Martin Luther. Parafrazând faimoasa formulare alui Samuel Johnson, şovinismul este întotdeauna refugiul nemernicului.

Patriotismul dictatorilor este specios. Artificial, strident, fals. Stalin nu a fost un patriot rus. Un patriot rus nu-l ucide pe Osip Mandelștam, nu o prigoneşte pe Anna Ahmatova, nu desfiinţează genetica de dragul şarlatanului Lîsenko. Ceauşescu nu a fost un patriot român. Maduro nu este un patriot venezuelean. Orban nu este un patriot maghiar. Georgescu, Simion, Neamţu şi Șosoacă nu sunt patrioţi români. Un patriot real nu transformă patria în marfă.

Închiderea frontierelor teritoriale este acompaniată negreşit de impunerea graniţelor mentale. România trebuia făcută imună la „virusul disidenței”. Orice, dar nu sindicate libere şi autoguvernate precum Solidaritatea. Orice, dar nu Charta 77. Orice, dar nu asociaţii informale. Două teme îi irită cu precădere pe adversarii societăţii deschise. Drepturile omului şi memoria trecutului totalitar. Onoarea, demnitatea, empatia, inteligența istorică, claritarea morală sunt ceea ce mitografii reţelelor putiniste încearcă să distrugă.


Google News icon  Urmăriți Puterea a Cincea și pe Google News


Alte articole ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.